căpicioáră sf [At: TEODORESCU, P. P. / Pl: ~re / E: căpiță + -ioară] 1-2 (Șhp) Căpiță (mică).

CĂPICIOÁRĂ, căpicioare, s. f. Diminutiv al lui căpiță. – Căpiță + suf. -ioară.

CĂPICIOÁRĂ, căpicioare, s. f. Diminutiv al lui căpiță1. – Căpiță + suf. -ioară.

CĂPICIOÁRĂ, căpicioare, s. f. Diminutiv al lui căpiță. La ce căpiți mi-a ajuns, La toate vîrfuri le-am pus; Dar acuma dinspre toamnă Am făcut d-o căpicioară Și, pustia, vîrf că n-are. TEODORESCU, P. P. 630.

CĂPICIOÁRĂ, căpicioare, s. f. Diminutiv al lui căpiță.

căpicioáră (-cioa-) s. f., g.-d. art. căpicioárei; pl. căpicioáre

căpicioáră s. f. (sil. -cioa-), g.-d. art. căpicioárei; pl. căpicioáre

căpicĭoáră f., pl. e. Dim. d. căpiță.