căpiță definitie

2 intrări

32 definiții pentru căpiță

căpíță2 sf [At: LIUBA-IANA, M. / Pl: ~țe / E: srb kapica] Căiță (1).
căpíță1 sf [At: I. IONESCU, C. 121/19 / V: cop~, copítă / Pl: ~țe / E: bg кoпицa] 1 Grămadă (provizorie) de fân, de formă conică și de mărime variabilă. 2 (Pex) Grămadă conică de nutreț sau de cereale. 3 (Mol; rar) Căpățână.
căpițí [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țésc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).
copítă2 sf vz căpiță
copítă1 sf [At: MARDARIE, L. 1525 / V: căp~, scop~, scopítă / A: cópită / P: ~te și (rar) ~íți / E: vsl кoпитo] 1 Unghie cărnoasă, care acoperă extremitatea piciorului la cal, rumegătoare și alte animale, protejând țesuturile vii. 2 (Îe) A-i sări cuiva ~tele A fugi foarte repede. 3 (Bot; îc) ~-de-copaci Ciupercă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Bot; îc) ~a-calului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Babiță (Fomes fomentarius). 6 (Bot; reg) Mănătarcă (Boletus bovinus).
CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.
CĂPÍȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățână (3). – Din bg. kopica.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
CĂPIȚÁ vb. I v. căpiți.
CĂPÍȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățână (3). – Din bg. kopica.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
CĂPÍȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă de fîn (mai rar de alte plante de nutreț sau chiar de cereale) de formă conică și de mărime variabilă, după regiuni. Pleoapa soarele-și închide Sus pe-o căpiță de otavă. GOGA, P. 23. Dădură într-o poiană frumoasă, unde era cîteva căpițe de fîn și otavă groasă pe lîngă ele. RETEGANUL, P. I 46. ♦ Grămadă făcută din alte obiecte (avînd formă asemănătoare cu cea a grămezilor de fîn). O căpiță de brînză cu smîntînă. HOGAȘ, M. N. 36. ◊ (În comparații) Ce bucurie, ce răcnet au fost cînd și-au văzut pajura puii săi teferi în cuib și stîrvul dușmanului căpiță la poala muntelui. SBIERA, P. 86. 2. (Rar) Căciulie, căpățînă (de usturoi). Voia la d-voastră... răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi ce stăteau mai departe o căpiță de usturoi și pregătindu-se -a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66. – Variantă: copíță (ODOBESCU, S. I 148) s. f.
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
COPÍȚĂ s. f. v. căpiță.
CĂPIȚÁ vb. I. v. căpiți.
CĂPÍȚĂ, căpițe, s. f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreț sau de cereale. 2. (Rar) Căpățână (3).Bg. kopica (influențat de cap).
CĂPIȚÍ, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpițá vb. I] – Din căpiță.
căpíță s. f., g.-d. art. căpíței; pl. căpíțe
căpițí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 să căpițeáscă
căpíță s. f., g.-d. art. căpíței; pl. căpíțe
căpițí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițésc, imperf. 3 sg. căpițeá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpițeáscă
CĂPÍȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fân.)
CĂPÍȚĂ s. v. bonetă, bonețică, pop, scufie, scufiță.
CĂPÍȚĂ ~e f. Grămadă mare și înaltă de fân sau de alte plante de nutreț (sau cereale) în formă de con; stog; claie. /<bulg. kopica
A CĂPIȚÍ ~ésc tranz. (plante cosite) A aduna în căpițe. /Din căpiță
căpiță f. grămadă mică de fân, de formă conică; fânul se strânge mai întâi în căpițe, acestea în snopi, pe cari secerătorii le înalță în picioare, din cari durează clăi, apoi șire sau stoguri: brăzdele le răstoarnă ’n căpiți, alții le adună AL. [Slav. KOPIȚA, grămadă].
copiță f. V. căpiță: cu copiți de iarbă grasă POP.
căpíță (Mold. Munt. est), copiță (Olt.) f., pl. e, și copítă (Munt. vest) f., pl. e și țĭ (pol. kopica, dim. d. kopa, claĭe, stog, d. vsl. kupŭ, grămadă, vgerm. kûfe, ngerm. kaufen; bg. sîrb. kup, nsl. kup, kopica, rut. kopícĕa, rus. kopná; ung. kupac și [d. rom.] kapica; ngr. kopádi. V. cupesc). Mold. Grămada provizorie de fîn (înaltă cam cît omu) care la un loc cu altele formează claĭa. Munt. Stog, fîn așezat în ultima formă. Fig. Iron. Hălăcĭugă, păr mare netuns în capu cuĭva.
2) copítă f., pl. copițĭ (Munt. vest) și copíță f., pl. e (Olt.), V. căpiță.
căpiță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. POP. SCUFIE. SCUFIȚĂ.
CĂPIȚĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fîn.)
căpíță, căpițe, (căptíță), s.f. – Claie din snopi de grâu sau fân, în formă conică. – Din bg. kopica (DLRM, DEX, MDA); din sl. kopica „grămadă” (Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. kapica (Scriban).

căpiță dex

Intrare: căpiță
căpiță substantiv feminin
copiță substantiv feminin
Intrare: căpiți
căpița verb grupa I conjugarea a II-a
căpiți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a