căpău definitie

13 definiții pentru căpău

căpắu sm vz copoi
CĂPẮU, căpăi, s. m. (Reg.) Copoi (1). – Din magh. kopó.
CĂPẮU, căpăi, s. m. (Reg.) Copoi (1). – Din magh. kopó.
CAPẮU s. m. v. copoi.
CĂPẮU s. m. V. copoi.
căpắu (reg.) s. m., art. căpắul; pl. căpắi, art. căpắii
căpău s. m., art. căpăul; pl. căpăi, art. căpăii
capắŭ, V. copoŭ.
capắu, căpăi, (căpău), s.n. – (reg.) Câine de vânătoare, copoi (ALR, 1961: 663): „Cu urechi ca de capăi, / Bate-o, Doamne, că hâdă-i” (Bârlea, 1924, II: 162); „Îi căpău negru și se făcea iar om până-n cântatul cocoșilor” (Bilțiu, 1999: 301). ♦ (onom.) Căpăi, poreclă pentru locuitorii din Libotin. – Var. a lui copoi (< magh. kopó „copoi”) (Scriban, DEX, MDA).
căpắu, s.n. – v. capău („copoi”).
capắu, căpăi, (căpău), s.n. – Câine de vânătoare, copoi (ALR 1961: 663): „Cu urechi ca de capăi, / Bate-o, Doamne, că hâdă-i” (Bârlea 1924 II: 162); „Îi căpău negru și se făcea iar om până-n cântatul cocoșilor” (Bilțiu 1999: 301). – Din magh. kopó „copoi”, germ. Kapaun „clapon”.
căpắu, s.m. – v. capău.
căpắu, s.n. – v. capău.

căpău dex

Intrare: căpău
capău admite vocativul substantiv masculin
căpău admite vocativul substantiv masculin