căpăstru definitie

15 definiții pentru căpăstru

căpắstru sn [At: PRAV. MOLD. 96/2 / V: (înv) ~pés~ / Pl: ~péstre / E: ml capistrum] 1 Porțiune de harnașament, confecționată din frânghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al măgarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. 2 (Mor) O parte a teicei Si: (pop) întinzător, strunea. 3 Coș lung în care se transportă mâncarea la câmp Si: (pop) spenc.
CĂPẮSTRU, căpestre, s. n. Porțiune de harnașament, confecționată din frânghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al măgarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. – Lat. capistrum.
CĂPẮSTRU, căpestre, s. n. Porțiune de harnașament, confecționată din frânghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al măgarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. – Lat. capistrum.
CĂPẮSTRU, căpestre, s. n. Frînghie sau curea avînd la unul din capete un ochi care se pune în capul calului, al măgarului etc.; servește spre a lega animalul la iesle sau spre a-l duce undeva. Caii ridicau deznădăjduiți boturile în sus către cerul negru, încercînd să scape de mîinile pietroase care-i apucaseră de căpestre. DUMITRIU, N. 54. Se suie în pod și coboară de acolo un căpăstru, un frîu, un bici și o șa, toate colbăite. CREANGĂ, P. 194. Din vreme în vreme vezi pe cîte un călător întîrziat ocolind coasta unui munte, cățărîndu-se pe piscul unei culmi ori trăgîndu-și calul de căpăstru la un coborîș. RUSSO, O. 101. ◊ Fig. Vremii tale-nțelegîndu-i rostul. Le pui de vrei și mărilor căpăstru. JEBELEANU, în POEZ. N. 307. E ceasul albastru cînd cîntă ferestrele, Cînd visul s-avîntă rupîndu-și căpestrele. LESNEA, A. 21.
CĂPẮSTRU, căpestre, s. n. Frânghie sau curea formând un fel de plasă, care se pune pe capul calului, al măgarului etc. și care servește spre a lega animalul la iesle ori spre a-l duce sau a-l mâna undeva. – Lat. capistrum.
căpắstru s. n., art. căpắstrul; pl. căpéstre
căpăstru s. n., art. căpăstrul; pl. căpéstre
CĂPĂSTRU s. 1. (Transilv.) căpățan. (~ al calului.) 2. (TEHN.) (reg.) întinzător, strunea. (~ la teica morii.)
căpắstru (căpéstre), s. n.1. Porțiune de harnașament care se pune pe capul calului. – 2. Șuvoi de apă de la titirezul coșului de moară. – Mr. căpestru, căprestu, megl., istr. căpestru. Lat. capῑstrum (Pușcariu 272; Candrea-Dens., 243; REW 1631; DAR), cf. alb. kapistrë, it. capestro, prov., cat. cabestre, fr. chevêtre, sp. cabestro, port. cabresto. – Der. căpăstra (var. încăpăstra), vb. (a duce de căpăstru, a conduce;a înconjura ogorul cu o brazdă care indică limitele acestuia; a înconjura un chenar cu un tiv de siguranță), care poate reprezenta lat. capῑstrāre (Candrea-Dens., 245; REW 1630); căpăstrui, vb. (a duce de căpăstru); căpestreală, s. f. (însăilare dublă în jurul unui petic). Din rom. provine rut. kapestra (Candrea, Elemente, 404; Berneker 485).
CĂPẮSTRU ~éstre f. Parte de harnașament care se îmbracă pe capul calului pentru a-l lega sau a-l duce undeva. /<lat. capistrum
căpăstru n. ochiu de funie sau curea ce se pune la capul vitelor, spre a le lega la iesle sau a le duce undeva. [Lat. CAPISTRUM].
căpắstru n., pl. căpestre (lat. capĭstrum, d. caput, cap; it. capestro, pv. cabestre, vfr. chevestre, sp. cabestro, pg. cabresto. V. căpșun). Legătură de curele care se pune în capu caluluĭ ca să fie ținut în grajd.
CĂPĂSTRU s. 1. (Transilv.) căpățan. (~ al calului.) 2. (TEHN.) (reg.) întinzător, strunea. (~ la teica morii.)
căpắstru, căpestre, s.n. – Funie sau curea care se pune pe capul animalelor; parte din harnașament. – Lat. capistrum „botniță, căluș” (DER, Scriban, DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA).
a pune căpăstru cuiva expr. (intl.) a aresta pe cineva, a închide pe cineva.

căpăstru dex

Intrare: căpăstru
căpăstru substantiv neutru