cănățuie definitie

11 definiții pentru cănățuie

cănățúie sf [At: COSTINESCU / V: ~ătú~ / Pl: ~úi / E: cănată + -uie sau căniță + -uie] 1 Cănuță (folosită de obicei la măsurat lichide). 2 (Pop) A i se răsturna cuiva ~ia A muri.
CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Căniță + suf. -uie.
CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Căniță + suf. -uie.
CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Diminutiv al lui cană; cănită. Sapă o gaură ca o cănățuie de apă. ISPIRESCU, la TDRG.
CĂNĂȚÚIE, cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Din căniță + suf. -uie.
cănățúie (rar) s. f., art. cănățúia, g.-d. art. cănățúii; pl. cănățúi
cănățúie s. f., art. cănățúia, g.-d. art. cănățúii; pl. cănățúi
CĂNĂȚÚIE s. v. căniță, cănuță.
cănățue f. cană mica pentru lichide: o cănățue de apă ISP. [Diminutiv din dial. Tr.: canată, cană mare].
cănățúĭe f. Rar. Cănuță.
cănățuie s. v. CĂNIȚĂ. CĂNUȚĂ.

cănățuie dex

Intrare: cănățuie
cănățuie substantiv feminin