căminar definitie

11 definiții pentru căminar

căminár sm [At: (a. 1741) IORGA, S. D. 227 / V: ~măn~ / Pl: ~i / E: camină + -ar] 1 (Iuz; șîc ~ul-mare, vel-~) Funcție a boierului însărcinat cu strângerea dijmei, inițial numai pe ceară. 2 (Îae) Boier care avea funcția de căminar (1).
CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în Evul Mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.
CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.
CĂMINÁR, căminari, s. m. (Mold., învechit) Boier care avea în grijă strîngerea dării pentru băuturile spirtoase. Căminarul Grigori?... Era bun prietin cu răposatu soțul meu. ALECSANDRI, T. I 34.
CĂMINÁR, căminari, s. m. (Înv. și reg.) Boier care avea în grijă strângerea dării pentru băuturile spirtoase. – Din camănă „dare anuală asupra băuturilor spirtoase” (< v. sl. kamy, kamene) + suf. -ar.
căminár s. m., pl. căminári
căminár s. m., pl. căminári
CĂMINÁR ~i m. (în Țara Românească și în Moldova) Slujitor care strângea camăta. /cămină + suf. ~ar
căminar m. (Marele) boierul însărcinat cu strângerea caminei.
Sava (Căminarul) m. V. Bimbașa.
căminár m. (d. camină). Vechĭ. Perceptoru camineĭ, strîngătoru zecĭuieliĭ domneștĭ. Boĭer care comanda garda domnuluĭ saŭ curteniĭ. – Și cămănar (d. camănă). V. boĭer.

căminar dex

Intrare: căminar
căminar substantiv masculin