cămin definitie

22 definiții pentru cămin

cămín sn [At: DOSOFTEI, V. S. 2/2 / Pl: ~e, ~uri / E: vsl ϰaминa] 1 Cuptor. 2 Vatră. 3 Coș pe unde iese fumul Si: horn. 4 Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă Si: șemineu. 5 Moșie după care se numea neamul. 6 (Fig) Casă părintească. 7 (Pex; fig) Familie. 8 Instituție care asigură cazarea anumitor categorii de persoane. 9 (Îs) ~ de copii Instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal. 10 (Îs) ~ studențesc Așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând, uneori, și cantine. 11 (Îs) ~ cultural Instituție înființată în scopul propagării culturii la sate. 12 (Îs) ~ școală Instituție care cuprinde un cămin (8) și o școală. 13 (Îs) ~ spital Cămin (8) (de bătrâni) în care se acordă și asistență medicală. 14 Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. 15 Gaură făcută în masivul de cărbuni pentru a uni o galerie cu alta în vederea aerisirii minei.
CĂMÍN, (1, 2, 3, 6) căminuri, (4, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural: cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în România la începutul decen. 3 al sec. XX în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin-spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.
CĂMÍN, (1, 4, 6) căminuri, (2, 3, 5) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Cuptor, vatră. 3. Coș pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 5. Denumire dată unor instituții cu caracter social-cultural; cămin de copii = instituție cu regim de internat pentru copii preșcolari (3-6 ani), cu orar de zi sau săptămânal; cămin studențesc = așezământ universitar care asigură cazarea studenților, pe lângă acesta funcționând uneori și cantine; cămin cultural = instituție înființată în scopul propagării culturii la sate (5); cămin școală = cămin pentru copiii orfani, în care se află și școala; cămin spital = cămin (de bătrâni) în care se acordă asistență medicală. 6. Încăpere mică subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă sau la canal. – Din sl. kamina.
CĂMÍN, (1, 4) căminarii (2,3) cămine, s. n. 1. Sobă zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă, joasă și cu coșul în formă de pîlnie răsturnată. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Maria intra deodată în salonul încălzit și luminat numai de razele roșii ale jăratecului din cămin. EMINESCU, N. 83. Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153. Focul pîlpîie voios în cămin. ALECSANDRI, T. 1198. 2. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. Îi părea rău că își zdrobise liniștea căminului pentru o rătăcire. CAMILAR, N. I 109. Omul atîta vreme înstrăinat simți în el putere și o dorință nebiruită de a se întoarce la cămin. SADOVEANU, M. 178. Plecase... Lăsînd in părăsire căminul său și țara. MACEDONSKI, O. I 257. 3. (Urmat de diverse determinări) Numire dată unor instituții cu caracter social-cultural: a) cămin cultural = instituție care desfășoară o operă de culturalizare a maselor, organizînd conferințe și spectacole artistice, popularizînd cărți și reviste etc. În munca de educare comunistă a maselor muncitoare, un rol de seamă revine căminelor culturale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 312, 2/1; b) cămin de zi = instituție în care sînt îngrijiți și educați copiii de vîrstă preșcolară în timpul cînd părinții sînt la muncă. (Fără determinare) Și cînd trec în drum pe la cămin Și aud glăscior de clopoței, Simt că puii ăștia sînt ai mei. DEȘLIU, în POEZ. N. 171. Cămin sezonier = cămin de zi care funcționează la țară in timpul muncilor sezoniere; c) cămin studențesc = instituție în care sînt găzduiți studenții pe timpul cursurilor. S-au creat elevilor și studenților condițiile materiale prielnice învățăturii, prin înființarea de internate, cămine studențești, cantine. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 5/1. 4. Încăpere subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, folosită pentru accesul la o conductă subterană.
CĂMÍN, (1, 4) căminuri, (2, 3) cămine, s. n. 1. Sobă joasă, zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă. 2. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. 3. Numire dată unor instituții cu caracter social-cultural: a) cămin cultural = instituție care desfășoară o operă de culturalizare a maselor prin conferințe, spectacole etc.; b) cămin de zi = instituție în care sunt îngrijiți și educați copiii de vârstă preșcolară; c) cămin studențesc = instituție în care sunt găzduiți studenții pe timpul cursurilor. 4. Încăpere subterană zidită și acoperită cu capac de fontă, folosită pentru accesul la o conductă subterană. – Slav (v. sl. kamina).
cămín1 (instituție, casă părintească) s. n., pl. cămíne
cămín2 (sobă, cuptor, vatră, horn, acces subteran) s. n., pl. cămínuri
*cămín-spitál s. n., pl. cămíne-spitál
cămín (instituție, casă părintească) s. n., pl. cămíne
cămín (sobă, vatră, horn, încăpere subterană de acces la o conductă) s. n., pl. cămínuri
CĂMÍN s. 1. șemineu. (În ~ e aprins focul.) 2. v. vatră. 3. v. coș. 4. v. locuință. 5. v. casă.
cămín (căminuri), s. n.1. Sobă joasă, cu vatra larg deschisă. – 2. Casa părintească. – 3. Așezămînt unde se locuiește (în special pentru studenți). – Mr. cîmińă. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη, poate prin intermediul sl. kamina, cf. bg., rus. kamin. În rom. se consideră în general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a trecut în lat. caminus, de unde prov. camin, fr. cheminée (› sp. chimenea), it. cammino. Cuvîntul rom. poate proveni la fel de bine din sl., ca și din lat. sau din gr. După Pascu, I, 65, forma mr. vine din lat.Der. cămineț (var. chimineț), s. n. (ieșitură sau margine între sobă și perete, care servește drept raft și de element izolator).
CĂMÍN2 ~e n. 1) Casa părintească; vatră. 2) Bloc de locuit pentru studenți, cursanți etc. în timpul învățăturii; internat. /<sl. kamina
CĂMÍN1 ~uri n. 1) Sobă joasă zidită lângă perete cu vatra larg deschisă. 2) Încăpere subterană, acoperită cu capac de fontă, pe traseul conductelor (de apă) pentru a avea acces la acestea. /<sl. kamina
cămin n. 1. sobă, coș, vatră; 2. fig. casă; locuință; căminul părintesc [Lat. CAMINUS].
cămín n., pl. urĭ și e (vsl. kámina, sobă, vatră, d. vgr. káminos, cuptor; bg. kamin, horn, rus. kamin, cuptor; lat. caminus, cuptor. Bern. 1, 553). Vechĭ. Cuptor (Bibl. 1688, Dos.). Vatră. Atelier de ferărie. Azĭ (după fr. cheminée, vatră, horn, d. mlat. caminata, cameră cu sobă). Domiciliŭ (casă, vatră, locuință, pămînt părintesc). Azil, ospiciŭ (casă de dormit și de mîncat): cămin studențesc. Sobă ca în Francia, un fel de vatră (care încălzește foarte puțin).
CĂMIN s. 1. șemineu. (În ~ e aprins focul.) 2. cuptor, vatră, (prin Transilv.) cameniță. (Vasul stă așezat pe ~.) 3. coș, horn, (pop.) coșarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneț, marchioță, ursoaie, (prin Transilv.) budureț, buduroi, (Transilv. și Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) știol, (prin Mold. și Bucov.) șuber. (Fumul iese prin ~.) 4. adăpost, așezare, casă, domiciliu, locuință, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezămînt, șezut, (fig.) bîrlog, cuib, culcuș. (Unde își are ~?) 5. casă, familie, (rar) menaj. (Are un ~ greu.)
bloc-cămín s. n. Bloc special amenajat pentru a servi drept cămin (studențesc, muncitoresc) ◊ „În București, a apărut un adevărat cartier al studenților. Aici se înșiră unul lângă altul blocurile-cămine care asigură studenților cele mai bune condiții de viață și de studiu.” I.B. 1 XI 61 p. 1. ◊ „Este de vizitat un bloc-cămin pentru 225 de locuri destinat muncitorilor nefamiliști. În apropiere se vor ridica alte blocuri-cămin în care vor fi cazate circa 3000 de persoane.” R.l. 13 XI 69 p. 3 (din bloc + cămin; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 232)
cămín-hotél s. n. Cămin cu un grad sporit de confort, care îl apropie de acela al unui hotel ◊ „Se construiesc încă 6 cămine-hotel pentru 1000 de tineri mineri.” Sc. 14 I 61 p. 1 (din cămin + hotel; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 134)
cămín-spitál s. n. Cămin (de obicei de bătrâni) în care se acordă asistență sanitară ◊ „Din 1961 mă aflu internat în sanatoriul Tulgheș, raionul Gheorghieni. Mi s-a recomandat să intru într-un cămin-spital.Sc. 6 VI 66 p. 2. ◊ „Celălalt compartiment are profil de cămin-spital, unde bolnavii vor beneficia de asistență medico-socială. Atât în secția de post-acuți, cât și în căminul-spital vor putea fi internați, în funcție de solicitări, bolnavi cronici.” R.l. 15 V 74 p. 1. ◊ „La Comănești a fost construit și dat în folosință un modern cămin-spital pentru bătrâni.” Sc. 16 V 80 p. 5; v. și Sc. 5 XI 65 p. 2 (din cămin + spital)
CĂMIN TERMIC coloană de aer cald în urcare alimentând formarea unui nor de tip cumulus.
CĂMIN, b. din r. Buzău (16 B V 78), < subst. cămin.

cămin dex

Intrare: cămin (casă; -e)
cămin casă; -e substantiv neutru
Intrare: cămin (sobă; -uri)
cămin sobă; -uri substantiv neutru
Intrare: Cămin
Cămin
Intrare: cămin-spital
cămin-spital substantiv neutru