cămilă definitie

2 intrări

17 definiții pentru cămilă

cămílă sf [At: TETRAEV. (1574), 233 / Pl: ~e / E: vsl кaмилъ] 1 Mamifer rumegător mare din Africa de Nord și din Asia, cu două cocoașe, folosit la cărat poveri (Camelus bactrianus). 2 Dromader (Camelus dromaderus). 3 (Mrn) Ponton de lemn pentru ridicarea navelor scufundate.
CĂMÍLĂ, cămile, s. f. 1. Mamifer rumegător mare din Africa de Nord și din Asia, cu una (dromader) sau cu două cocoașe pe spate, folosit la cărat poveri (Camelus bactrianus). 2. (Mar.) Ponton din lemn pentru ridicarea navelor scufundate. – Din sl. kamilĭ.
CĂMÍLĂ, cămile, s. f. 1. Mamifer rumegător mare din Africa de Nord și din Asia, cu una (dromader) sau cu două cocoașe pe spate, folosit la cărat poveri (Camelus bactrianus). 2. (Mar.) Ponton din lemn pentru ridicarea navelor scufundate. – Din sl. kamilĩ (< gr.).
CĂMÍLĂ, cămile, s. f. Mamifer rumegător, cu una (v. dromader) sau cu două cocoașe pe spate, folosit la cărat poveri; trăiește în Africa de nord și în Asia mică și centrală (Camelus). Săgeată aleargă cal alb și cal murg, Cămilele-aleargă săgeată și ele, La cîntecul apei se fac ușurele. MACEDONSKI, O. I 145. Cămila mult geloasă, văzînd un țap o dată Cu coarnele cum bate de cîni încongiurat, A început în sine a blestema pre soartă. NEGRUZZI, S. II 295.
CĂMÍLĂ, cămile, s. f. Mamifer rumegător mare din Africa de Nord și din Asia, cu una (v. dromader) sau cu două cocoașe pe spate, folosit la cărat poveri (Camelus). – Slav (v. sl. kamilĩ < gr.).
cămílă s. f., g.-d. art. cămílei; pl. cămíle
cămílă s. f., g.-d. art. cămílei; pl. cămíle
CĂMÍLĂ s. (ZOOL.; Camelus dromedarius și bactrianus) (fig.) corabia deșertului.
FÂNUL-CĂMÍLEI s. v. roșățea.
cămílă (cămíle), s. f.1. Mamifer rumegător cu una sau două cocoașe. – 2. Joc popular. – Mr. cămilă. Ngr. ϰαμήλα, din gr. ϰάμελος (Roesler 571; Murnu 10); cf. alb. gamilë, bg., sb. kamila. După Conev 57, rom. provine din bg.
CĂMÍLĂ ~e f. Mamifer rumegător cu una sau două cocoașe, folosit la cărat poveri în zona pustiurilor. /<sl. kamili
cămilă f. cuadruped rumegător, originar din Azia centrală, care are două cocoașe pe spinare, animal întrebuințat la transport [Gr bizantin KAMIILA (= lat. camelus), vorbă introdusă prin Sfânta Scriptură.
cămílă f., pl. e (ngr. vsl. kamila, d. vgr. kámelos, de unge și lat. camélus; vsl. kamilĭ, d. ngr. kamili). Un cŭadruped rumegător cu doŭă gheburĭ originar din centru Asiiĭ și întrebuințat la tras și la călărie. Fig. Iron. Om înalt, slab și fără eleganță. De-a cămila, un joc băĭețesc. V. dromedar, girafă.
fînul-cămilei s. v. ROȘĂȚEA.
CĂMILĂ subst. 1. – poreclă (Ștef); – T. (Dm); Cămilești s. 2. Cămiloiu t.
cămilă, cămile s. f. 1. persoană înaltă și cocoșată. 2. (tox.) persoană care se ocupă cu transportul de droguri.
halitor de cămile expr. (peior.) arab.

cămilă dex

Intrare: cămilă
cămilă substantiv feminin
Intrare: Cămilă
Cămilă