cămășuță definitie

13 definiții pentru cămășuță

cămáșe sf vz cămașă
cămășúță sf [At: IORGA, N. R. B. 128 / V: ~meș~, chemeș~ / Pl: ~țe/ E: cămașă + -uță] 1-2 (Șhp) Cămașă (1) (mică) Si: cămășcioară (1-2), cămășoară (1-2), cămășuică (1-2) cămășuie (1-2). 3 (Reg; lpl) Rufe. 4 (Bot; reg; îc) ~ța Dumnezeului Volbură (Convolvulus arvensis).
CĂMĂȘÚȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1); cămășuică. – Cămașă + suf. -uță.
CĂMĂȘÚȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1); cămășuică. – Cămașă + suf. -uță.
CĂMĂȘÚȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1) Inima pruncului nostru va bate, Va bate și crește Sub cămășuța lui de flanelă-nflorată. BANUȘ, B. 110. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87.
CĂMĂȘÚȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1).
cămășúță s. f., g.-d. art. cămășúței; pl. cămășúțe
cămășúță s. f., g.-d. art. cămășúței; pl. cămășúțe
CĂMĂȘÚȚĂ s. (pop.) cămășuică. (Purta o ~ înflorată.)
cămășufă f. 1. cămașă scurtă; 2. haină fără mâneci ce se poartă pete cămașă.
cămáșe (vest) f., pl. ășĭ, și căméșă (est) pl. ĭ (lat. camísia, it. camiscia și camicia, fr. chemise, sp. pg. camisa). Îmbrăcăminte de pînză care acopere partea de sus a corpuluĭ și care se poartă pe pele (V. izmene). Coajă care se formează pe lichide (vin ș. a.) orĭ pe unele lucrurĭ. Placentă, căiță pelița în care se naște copilu. – Dim. -uță, pl. e, și -uĭcă, pl. ĭ.
cămășúță f., pl. e. Cămașă mică. Cămașă care n’are de cît partea din ainte.
CĂMĂȘUȚĂ s. (pop.) cămășuică. (Purta o ~ înflorată.)

cămășuță dex

Intrare: cămășuță
cămășuță substantiv feminin