călugărie definitie

12 definiții pentru călugărie

călugăríe sf [At: PRAV. MOLD. 165/2 / Pl: ~ii / E: călugăr + -ie] 1 Viață de călugăr (1) Si: călugărit2 (3). 2 (Pex) Mănăstire.
CĂLUGĂRÍE s. f. 1. Viață de călugăr. 2. Mănăstire. – Călugăr + suf. -ie.
CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de călugăr(iță). – Călugăr + suf. -ie.
CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de călugăr; p. ext. mănăstire. Chiar acuma, căpitane, zece călărași în silă Tîrăsc la călugărie pe nefericea copilă. HASDEU, R. V. 53. N-am fost de călugărie, Ci-am fost de căsătorie. SEVASTOS, C. 169.
CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de călugăr(iță). – Din călugăr + suf. -ie.
călugăríe s. f., art. călugăría, g.-d. călugăríi, art. călugăríei
călugăríe s. f., art. călugăría, g.-d. călugăríi, art. călugăríei
CĂLUGĂRÍE s. (BIS.) monahism, (rar) monahie.
CĂLUGĂRÍE f. Viață de călugăr. [Art. călugăria; G.-D. călugăriei; Sil. -ri-e] /călugar + suf. ~ie
călugărie f. 1. starea sau vieața călugărilor; 2. mănăstire: trimise fata la călugărie.
călugăríe f. Starea saŭ vĭața de călugăr: s’a dus la călugărie.
CĂLUGĂRIE s. (BIS.) monahism, (rar) monahie.

călugărie dex

Intrare: călugărie
călugărie substantiv feminin