călugăresc definitie

25 definiții pentru călugăresc

călugărésc, ~eáscă [At: MINEIUL (1698), ap. GCR I, 321/19 / Pl: ~ești / E: călugăr + -esc] 1 a Care aparține călugărului (1) Si: (înv; nob) călugărițesc (1), (îvr) călugăros (1). 2 a Specific călugărului (1) Si: (înv; nob) călugărițesc (2), (îvr) călugăros (2). 3 a Care provine de la călugăr (1) Si: (înv; nob) călugărițesc (3), (îvr) călugăros (3). 4 a Referitor la călugăr (1) Si: (înv; nob) călugărițesc (4), (îvr) călugăros (4). 5 a (Îs) Ghiveci ~ Ghiveci fără carne, preparat cu ulei. 6 a (Bot; reg) Mături (Sarothamnus scoparius).
călugărí vtr [At: IORGA, D. B. I, 55 / V: ~gherí / Pzi: ~résc / E: călugăr] 1-2 A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1).
CĂLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, călugărești, adj. De călugăr (I); monahal. ◊ Ghiveci călugăresc = ghiveci fără carne, preparat cu ulei. – Călugăr + suf. -esc.
CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (I). – Din călugăr.
CĂLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, călugărești, adj. De călugăr (I); monahal. ◊ Ghiveci călugăresc = ghiveci fără carne, preparat cu ulei. – Călugăr + suf. -esc.
CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.
CĂLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, călugărești, adj. De călugăr; monahal. Fiul împăratului, cum îi văzu lungiți și trîntiți... se apucă de-i dezbrăcă de hainele lor și îi îmbrăcă în haine călugărești. ISPIRESCU, L. 374. ◊ Ghiveci călugăresc = ghiveci fără carne.
CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. A se face călugăr (sau călugăriță). O versiune spune că s-a călugărit, Iar alta că veninul a fost al ei sfîrșit. MACEDONSKI, O. I 255. Ani să mă călugăresc, Să mă duc la mînăstire. TEODORESCU, P. P. 301. ◊ Tranz. Se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oameni. CREANGĂ, P. 47. îl călugăriră, puindu-i numele Paisie. NEGRUZZI, S. I 159.
CĂLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, călugărești, adj. De călugăr; monahal. ◊ Ghiveci călugăresc = ghiveci fără carne. – Din călugăr + suf. -esc.
CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (sau călugăriță). – Din călugăr.
călugărésc adj. m., f. călugăreáscă; pl. m. și f. călugăréști
călugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 să călugăreáscă
călugărésc adj. m., f. călugăreáscă; pl. m. și f. călugăréști
călugărí vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călugăreáscă
CĂLUGĂRÉSC adj. 1. (BIS.) mănăstiresc, monahal, monahicesc, (înv.) îngeresc, monahic, monastic. (Cinul ~.) 2. mănăstiresc, monahal, monahicesc, (livr.) claustral. (Viață ~ească.)
CĂLUGĂRÍ vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.
CĂLUGĂRÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de călugări; propriu călugărilor; monahal. /călugăr + suf. ~esc
A CĂLUGĂRÍ ~ésc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr
A SE CĂLUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr
călugăresc a. de călugăr.
călugări v. (se) face călugăr.
1) călugărésc, -eáscă adj. De călugăr.
2) călugărésc v. intr. Duc vĭață de călugăr. V. tr. Fac călugăr.
CĂLUGĂRESC adj. (BIS.) 1. mănăstiresc, monahal, monahicesc, (înv.) îngeresc, monahic, monastic. (Cinul ~.) 2. mănăstiresc, monahal, monahicesc, (livr.) claustral. (Viață ~.)
CĂLUGĂRI vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.

călugăresc dex

Intrare: călugăresc
călugăresc adjectiv
Intrare: călugări
călugări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a