călușei definitie

16 definiții pentru călușei

călușél sm [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 208 / V: sc~ / Pl: ~ei, ~éle / E: cal + -ușel] 1-2 (Șhp) Căluț (1-2). 3 (Îc) ~de-mare Cal (37) ~de-mare (Hypocampus). 4 Căluț (6)-pestriț. 5 Căluț (6)-de-iarbă. 6 Greier (Gryllus). 7 Caii (22) care țin coșul morii de vânt. 8 (La războiul de țesut) Căluș (3). 9 Căluș (12). 10 (Îf sc-) Unealtă de țesut nedefinită mai îndeaproape Cf cal (27), căluș (10). 11 Căluș (17). 12 Carusel (cu cal mic de lemn) Si: căișori (2), comedie. 13-15 Căluș (18-20).
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație alcătuită din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendați de niște bârne transversale; carusel, căișori. 3. Căluț (3). 4. Căluș (6). – Cal + suf. -ușel.
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație alcătuită din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendați de niște bârne transversale; carusel, căișori. 3. Căluț (3). 4. Căluș (6). – Cal + suf. -ușel.
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Diminutiv al lui cal. Ei! ce ne facem acum? zise Spată-Lată călușelului său, după ce dete de mai multe ori tîrcoale împrejurul acelui eleșteu. POPESCU, B. I 91. Au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel. ISPIRESCU, L. 161. Și-a cumpărat un călușel, cu tot dichisul de călărie, de la pătură și șa pîn’ la ipingea. CARAGIALE, P. 91. 2. (La pl.) Instalație constînd din mai mulți căișori. de lemn pe care încalecă copiii și care se învîrtesc în jurul unui ax, carusel. 3. Nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor. 4. Călușar (2). (Atestat în forma regională călușăl) Romînii sînt foarte amatori de gioc și au deosebite danturi caracteristice, precum:danțul de brîu sau mocăneasca, corabiasca, ungureasca... și în sfîrșit danțul călușăilor. ALECSANDRI, P. P. 323 (notă).
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație constând din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax; carusel. 3. Căluț (2). 4. Călușar (2). – Din cal + suf. -uș-el.
călușél s. m., pl. călușéi, art. călușéii
călușél s. m., pl. călușéi
CĂLUȘÉI s. pl. căișori (pl.), (livr.) carusel, (pop. și fam.) tiribombă. (~ la moși.)
CĂLUȘÉL s. (TEHN.) cal, război. (~ la moara de vânt.)
CĂLUȘÉL s. v. căișor, căluț.
CĂLUȘÉL ~i m. la pl. Instalație distractivă pentru copii, prevăzută cu mai mulți căluți de lemn (alte animale, vehicule), care se învârtește în jurul unei axe verticale; carusel. /cal + suf. ~uș + suf. ~el
călușel m. 1. mânz mic și tânăr; pl. călușei, jucărie de copii cari călăresc pe niște călușei de lemn, învârtindu-se în jurul unui cilindru; 2. (la o moară de vânt). V. cal.
călușél m., pl. eĭ (d. căluș). Cosaș (lăcustă). Pl. Căișorĭ, caĭ de lemn învîrtițĭ cu un mecanizm și pe care încalecă copiiĭ la sărbătorĭ (caruzel). Un joc de noroc compus dintr’o masă al căreĭ mecanizm învîrtește niște caĭ micĭ care se opresc la un număr oare-care. Flăcăĭ călărĭ la nuntă (vorniceĭ).
CĂLUȘEI s. pl. căișori (pl.), (livr.) carusel, (pop.) tiribombă. (~ la moși.)
CĂLUȘEL s. (TEHN.) cal, război. (~ la moara de vînt.)
călușel s. v. CĂIȘOR. CĂLUȚ.

călușei dex

Intrare: călușel
călușel substantiv masculin