călcătură definitie

12 definiții pentru călcătură

călcătúră sf [At: CORESI, PS. 33 / Pl: ~ri / E: călca + ~ătură] 1 Fel de a merge Si: mers, pas, pășire, umblet. 2 (Înv) Asuprire. 3 (Înv) Încălcare. 4 (Înv) Năvălire. 5 (Pop) Boală. 6 (Pop; spc) Epilepsie. 7 (Pop; la vite) Bătătură pe pulpă sau pe uger. 8 (Bot; reg) Vulturică (Hieracium pirosella).
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. îl cunosc pe călcătură Că nu are firea bună. BIBICESCU, P. P. 59. ♦ (Concretizat) Urmă. Să-ți arăt călcătură, Să vezi, frate, umbletul. PĂSCULESCU, L. P. 227.
CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Lat. calcatura.
călcătúră s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri
călcătúră s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri
CĂLCĂTÚRĂ s. v. mers.
CĂLCĂTÚRĂ ~i f. 1) Mod de a merge (al cuiva); fel de a umbla; mers; umblet; alură. 2) Locul unde a călcat cineva cu piciorul; urmă. /a călca + suf. ~ătură
călcătură f. urmă de picior, pas [Lat. CALCATURA].
călcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu călcăriĭ, urmă. Felu de a călca. Epilepsie, boala copiilor.
CĂLCĂTU s. mers, mișcare, pas, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (O ~ săltăreață.).

călcătură dex

Intrare: călcătură
călcătură substantiv feminin