călcătoare definitie

26 definiții pentru călcătoare

călcător, ~oare [At: CORESI, PS. 62 / Pl: ~i, ~oare / E: călca + -ător] 1-2 smf, a (Înv) Învingător. 3-4 smf, a (Înv) (Persoană) care încalcă un jurământ, o lege, o poruncă etc. Si: apostat, sperjur. 5-6 smf, a (Persoană) care năvălește (pustiind, prădând, jefuind). 7 sf Loc pe care calcă toată lumea (potecă, pod etc.) 8 sn Vas în care se tescuiesc strugurii cu picioarele. 9 sn Talpa scăunoaiei pe care calcă (1) olarul. 10 sf (Reg; mpl) Iepele războiului de țesut, pe care se apasă cu piciorul spre a schimba rostul. 11 sf Scândura pe care olarul calcă (1) lutul cu picioarele până-l face ca ceara. 12 sf (Reg; lpl) Curelele de la scândurile șelei Si: trăgători. 13 sf Parte care servește la încheierea unei case. 14 sf Dințarul cu care se calcă (31) dinții ferăstrăului. 15 sn Fier de călcat. 16 sm Persoană care calcă (27) hainele. 17 sn Călcătorie (2). 18-19 sf Instalație practicată în gardurile pescărești, pentru a permite trecerea peștelui din mare în liman sau din baltă în obor, fie pentru a permite circulația bărcilor prin garduri, fără ca să iasă peștele.
CĂLCĂTÓR, -OÁRE, călcători, -oare, s. m., s. f., s. n. I. S. m. și f. 1. Meseriaș care calcă haine sau rufărie (într-un atelier de confecții, într-o spălătorie etc.). 2. (Rar) Persoană care calcă o lege, o dispoziție etc. ♦ Prădător, hoț. II. S. f. 1. Scândură pe care olarul frământă lutul cu picioarele. 2. Vas în care se calcă (II 1) strugurii. 3. Instalație specială la gardurile pescărești, care permite trecerea peștelui într-un singur sens sau circulația bărcilor în ambele sensuri fără ca peștele să iasă. III. S. n. 1. Mecanism la mașinile de cusut, care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor; apăsător, ceapraz. 2. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel plană sau îndoită, cu crestături pe una sau pe ambele muchii, prevăzută cu mâner și folosită de lemnari la rostuirea dinților pânzelor de fierăstrău; ceapraz. 3. Pânză sau perniță pe care se calcă (III) haine, rufărie etc. – Călca + suf. -ător.
CĂLCĂTÓR, -OÁRE, călcători, -oare, subst. I. S. m. și f. 1. Meseriaș care calcă haine sau rufărie într-un atelier de confecții, într-o spălătorie etc. 2. (Rar) Persoană care calcă o lege, o dispoziție etc. ♦ Prădător, hoț. II. S. f. 1. Scândură pe care olarul frământă lutul cu picioarele. 2. Vas în care se calcă (II 1) strugurii. 3. Instalație specială la gardurile pescărești, care permite trecerea peștelui într-un singur sens sau circulația bărcilor în ambele sensuri fără ca peștele să iasă. III. S. n. 1. Mecanism la mașinile de cusut, care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor; apăsător, ceapraz. 2. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel plană sau îndoită, cu crestături pe una sau pe ambele muchii, prevăzută cu mâner și folosită de lemnari la rostuirea dinților pânzelor de ferăstrău; ceapraz. 3. Pânză sau perniță pe care se calcă (III) haine, rufărie etc. – Călca + suf. -ător.
CĂLCĂTÓR1, călcătoare, s. n. Pînză sau perniță pe care se calcă haine, rufărie etc.
CĂLCĂTÓR2, -OÁRE, călcători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care are meseria de a călca hainele sau rufăria confecționată (sau spălată) într-un atelier. într-o odăiță se sfătuiesc tipografii. în alta, călcătorii. PAS, Z. IV 55. El este călcător cu fierul într-o croitorie. SAHIA, U.R.S.S. 115. 2. Persoană care calcă o lege, o dispoziție etc. Călcător de drepturile altuia. ISPIRESCU, L. 43. 3. Prădător, hoț. Afurisește... pre călcătorii acestui așezămînt. NEGRUZZI, S. I 241.
CĂLCĂTÓR1, călcătoare, s. n. Pânză sau perniță pe care se calcă haine, rufărie etc. – Din călca + suf. -tor.
CĂLCĂTÓR2, -OÁRE, călcători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care are meseria de a calcă haine, rufărie. 2. (Rar) Persoană care calcă o lege, o dispoziție etc. ♦ Prădător, hoț. – Din călca + suf. -tor.
călcătoáre2 (scândură, vas, instalație) s. f., g.-d. art. călcătórii; pl. călcătóri
călcătoáre1 (persoană) s. f., g.-d. art. călcătoárei; pl. călcătoáre
călcătór1 (persoană) s. m., pl. călcătóri
călcătór2 (unealtă, mecanism) s. n., pl. călcătoáre
călcătoáre (scândură, vas, instalație) s. f., pl. călcătóri
călcătoáre (persoană) s. f., g.-d. art. călcătoárei; pl. călcătoáre
călcătór (persoană) s. m., pl. călcătóri
călcătór (unealtă, mecanism) s. n., pl. călcătoáre
CĂLCĂTOÁRE s. 1. v. lin. 2. (reg.) spusc. (~ la gardurile pescărești.)
CĂLCĂTÓR s. (TEHN.) 1. apăsător, ceapraz. (~ la mașina de cusut.) 2. ceapraz, (reg.) ceaprazar, zimțar. (~ pentru dinții pânzei de ferăstrău.) 3. talpă, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.)
CĂLCĂTÓR s. v. iapă, pedală, schimbător, tălpig.
CĂLCĂTÓR1 ~oáre n. 1) Perniță pe care se calcă hainele. 2) Pedală la stative pe care se apasă pentru a schimba ițele. 3) Mecanism la mașinile de cusut care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor. /a călca + suf. ~ător
CĂLCĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care calcă hainele într-un atelier de confecții, într-o spălătorie etc. /a călca + suf. ~ător
călcătoare f. 1. locul unde se calcă; 2. scândură pe care olarul calcă lutul cu picioarele până ce-l face ca ceara.
călcător a. și m. care calcă: călcător de lege; 2. pl. iepele răsboiului de țesut; 3. teasc de călcat struguri.
călcătór, -oáre adj. Care calcă. S. n., pl. oare. Scăunașu războĭuluĭ de țesut. Lin de călcat strugurĭ. S. f., pl. orĭ. Mold. Ceapraz (p. dințiĭ ferăstrăuluĭ).
CĂLCĂTOARE s. 1. jgheab, lin. (~ pentru struguri.) 2. (reg.) spusc. (~ la gardurile pescărești.)
CĂLCĂTOR s. (TEHN.) 1. apăsător, ceapraz. (~ la mașina de cusut.) 2. ceapraz, (reg.) ceaprazar, zimțar. (~ pentru dinții pînzei de ferăstrău.) 3. talpă, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.)
călcător s. v. IAPĂ. PEDALĂ. SCHIMBĂTOR. TĂLPIG.

călcătoare dex

Intrare: călcătoare
călcătoare
Intrare: călcătoare
călcătoare substantiv feminin substantiv neutru