călcâi definitie

2 intrări

23 definiții pentru călcâi

călcấi sn [At: CORESI, PS. 127 / V: (reg) ~ấniu, ~chíniu / Pl: ~e / E: ml calcaneum] 1 Parte posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu Si: talus. 2-3 (Pex) Parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă călcâiul (1). 4-5 (Îe) A se afla (sau a fi, a trăi) sub ~ A se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva. 6-8 (Îae) A fi exploatat, subordonat, împilat. 9-10 (Îe) A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un ~ A se mișca repede, a fi iute la treabă. 12 (Fig; îae) A (se) bucura. 13-14 (Îe) A fugi (sau a merge) de-i pârâie (sau sfârâie) ~ele A fugi (sau a merge) foarte repede. 15 (Îe) A i se aprinde (sau a-i sfârâi) ~ele (după cineva) A fi foarte îndrăgostit de cineva. 16 (Îae) A fi zorit, nerăbdător. 17 Lovitură dată cu călcâiul (1). 18-19 (D. călăreți; îe) A da ~e calului A lovi calul cu călcâiele (1) ca să pornească sau să meargă mai repede Cf pinten. 20 (Îe) A sta (sau a ședea) în ~e A sta pe vine Vz vână. 21 (Dom; îe) A-i juca cuiva șoarecii în ~e A fi neastâmpărat. 22 (Îe) A-și bate ~ele (sau a bate din ~e) A sări în sus de bucurie. 23 (Îae) A-și bate joc. 24 (Îae) A nu-i păsa. 25 (Îe) A nu ajunge pe cineva la ~e A fi cu mult inferior. 26 (Îe) A-l durea (pe cineva) în ~e A nu-i păsa. 27 (Îe) A-și lua ~ele de-a umere A fugi repede. 28 (Îe) A-și lua rămas-bun de la ~e A pleca fără a spune nimănui. 29 (Ban; îe) A-i rupe (cuiva) ~ele cu ușa A scoate pe cineva afară, a-l goni cu rușine. 30 (Liv; îs) -iul lui Ahile Parte slabă, vulnerabilă a unei persoane sau a unui lucru. 31 (Pan; nob) Chișiță a calului Cf căi (1). 32 (Pan; nob) Pinten al cocoșului sau al altor păsări. 33 Parte dinapoi a tălpii unei sănii Cf câi (2). 34 Plaz al plugului. 35 Parte de jos, dinspre coadă, a ascuțișului unei securi. 36 (Trs) Capăt al coporâii coasei, în care se înțepenește, cu brățara, custura. 37 Crestătură în partea de jos a căpriorilor, unde se îmbină cu cosoroabele în altă crestătură numită cuib, și se prind de acestea prin cuie de lemn. 38 (Ban) Cui băgat în fusul roții morii, la capătul de jos, de sub, linguri. 39 Bucată de pâine, de mămăligă ori mălai Cf codru. 40 Spate al unei cărți, unde colile sunt prinse în sfori Si: cotor. 41 Sfârșit al unei scrisori. 42 Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 43 Parte de jos, de lângă șumb, a arcușului instrumentelor de coarde. 44 Extremitate inferioară a catargului. 45-46 Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 47 Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 48 Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului.
CĂLCẤI, călcâie, s. n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ◊ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreți) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.
CĂLCẤI, călcâie, s. n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ◊ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreți) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.
CĂLCẮI s. n. v. călcîi.
CĂLCÎ́I, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ghetei, a cizmei (v. toc) sau a ciorapului, care acoperă această parte a piciorului. M-am întors scurt pe călcîie. C. PETRESCU, S. 13. De te înalț de subsuori, Te-nalță din călcîie. EMINESCU, O. I 174. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pin’ la călcîie. EMINESCU, O. IV 107. ◊ (în forma călcîi) Purta cătrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. Să-mi cumpere papucei Și să aibă și călcîi, Ca să joc hora cu ei. ȘEZ. I 75. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. A da călcîie calului = (despre un călăreț) a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede; a da pinteni. Dădui călcîie Pisicuții și-mi căutai de drum. HOGAȘ, M. N. 57. Fata dete călcîie calului, și unde se repezi asupra lupului cu paloșul de mînă de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge foarte repede. Abia mă arătam înaintea vrăjmașului și, să te ții pîrleo! îi sfîrîiau călcîiele dinaintea feței mele. ISPIRESCU, L. 13. Mergea, de-i pîrîiau călcîiele. CREANGĂ, P. 293. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. Se întorcea numai într-un călcîi, cînd poruncea și așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, I. 13. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi cuiva) călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti dintr-o dată; a nu mai avea astîmpăr, a fi zorit, nerăbdător. Ipate... se prinde în joc lîngă o fată... și... i se aprind lui Ipate al nostru călcîiele. CREANGĂ, P. 163. Cînd ți s-or aprinde călcîiele, însoară-te, pînă a nu îmbătrîni. NEGRUZZI, S. I 251. A-l durea în călcîie = a nu-i păsa de loc. A-și lua rămas bun de la călcîie = a pleca fără a-și lua rămas bun, fără a spune nimănui nimic. Îndată ce m-am sculat de la masă, luîndu-mi rămas bun de la călcîie, fuga la scăldat. CREANGĂ, A. 60. ♦ (Livresc) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte (la sanie, la plug, la arcuș etc.). – Variantă: (Mold.) călcăi s. n.
CĂLCẤI, călcâie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit; b) a fi zorit, nerăbdător. A da călcâie calului = a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcuș etc. – Lat. calcaneum.
călcấi s. n., art. călcấiul; pl. călcấie, art. călcấiele
călcâi s. n., art. călcâiul; pl. călcâie, art. călcâiele
CĂLCÂI s. 1. v. plaz. 2. (prin Ban. și Transilv.) barbur. (~ la topor, cuțit etc.) 3. (CONSTR.) brotac.
CĂLCÂI s. v. cucurujel, toc.
OSUL CĂLCÂIULUI s. v. calcaneu.
călcîi (-íe), s. n.1. Partea posterioară a tălpii piciorului. – 2. Toc de încălțăminte. – 3. La cai, chișiță. – 4. Parte posterioară în general (la piciorul cocoșilor; talpă, la sanie etc.). – 5. Coajă, bucată de pîine. – 6. (Înv.) Sfîrșit. – Mr. călcîńu, megl. călcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Pușcariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literară a lat. calx. În medicină se folosește forma lat. calcaneu, ca termen științific. – Der. cîlcîia, vb. (Trans., a păși).
CĂLCÂI ~ie n. 1) Partea din spate a tălpii piciorului. 2) Partea de dinapoi mai ridicată a tălpii la încălțăminte; toc. ◊ A fi sub ~iul cuiva a fi sub dominația totală a cuiva. A se învârti într-un ~ a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva ~iele după cineva a se îndrăgosti de cineva. Fuge de-i scapără (sau de-i sfârâie) ~iele fuge foarte repede. 3) Partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucată de pâine tăiată de la margine. /<fr. calcaneum
călcâiu n. 1. partea posterioară a piciorului pe care călcăm; 2. partea ciorapilor sau a încălțămintelor ce acopere călcâiul; 3. lovitură cu călcâiul: dau călcâie calului; 4. Mold. partea de dinapoi a unei luntre. [Lat. CALCANEUM].
călcắĭ, V. călcîĭ.
călcî́ĭ n., pl. ĭe (lat. calcáneum, călcîĭ, calcare, a călca, d. calx, calcis, călcîĭ; it. calcagno. V. încalț, șoșon). Partea din apoĭ a tălpiĭ (aceĭa cu care calcĭ întîi). Aceĭașĭ parte a încălțămintelor și cĭorapilor. Lovitură de călcîĭ. – In est călcăĭ. V. toc.
călcîi s. v. CUCURUJEL. TOC.
CĂLCÎI s. l. (TEHN.) plaz, talpă, (reg.) bîrsă, nadă, piept, plasă, plughiță, pod, (prin Dobr.) taban. (~ la plug.) 2. (prin Ban. și Transilv.) barbur. (~ la topor, cuțit etc.) 3. (CONSTR.) brotac. (~ se fixează pe o grindâ de lemn.)
osul călcîiului s. v. CALCANEU.
CĂLCÎI subst. 1. – Ana, act.; -u, Vas. (BAP II 218); 2. Călcăiu, I. (16 A III 339); clucerul, mold. (BCI IV 205).
a-i da călcâie expr. 1. (stud.) a pleca de la cursuri. 2. (prin ext.) a pleca (de undeva, în general).
a-i sfârâi (cuiva) călcâiele expr. a fugi foarte repede.
a-și lua călcâiele / picioarele la spinare expr. (pop.) a fugi

călcâi dex

Intrare: călcâi
călcăi substantiv neutru
călcâi substantiv neutru
Intrare: Călcâi
Călcâi