călău definitie

14 definiții pentru călău

călắu2 sm [At: LB / Pl: ~ắi / E: cal + -ău] 1 (Îrg) Căloi (1). 2 (Pex) Om mare, mătăhălos, lălâu.
călắu1 sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 231 / V: (înv) caló / Pl: ~ắi / E: rrm kalo „negru”] 1 Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte Si: hoher, gâde. 2 (Pex) Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri Si: tiran, ucigaș.
CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.
CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiților la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Din țig. kalo „negru”.
CĂLẮU, călăi, s. m. Bărbat însărcinat cu execuția osândiților la moarte; gâde. ♦ Fig. Om rău care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaș. – Țig. kalo „negru”.
călắu s. m., art. călắul; pl. călắi, art. călắii
călău s. m., art. călăul; pl. călăi, art. călăii (sil. -lă-ii)
CĂLĂU s. gâde, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)
călắu (călắi), s. m.1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Țig. kalo „negru” și „țigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explică prin împrejurarea că se recrutau călăi exclusiv dintre sclavii țigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerată extrem de rușinoasă. Cf. și sp. caló, și probabil lat. med. caloforcium „furcă”, de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pînă acum (Littré și Dauzat îl consideră inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibilă der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium și Bloch-Wartburg recunoaște cuvîntul breton kall „testicule”). Cel mai probabil este că lat. caloforcium însemna, cum atestă glosele „furca gîdelui”. Pentru Lahovary 321, călău este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop.
CĂLẮU ~i m. 1) Persoană care execută condamnații la moarte. 2) fig. Om crud; om plin de răutate. [Sil. că-lău] /<țig. kalo
călău m. 1. cel însărcinat cu execuțiunea osândiților la moarte; 2. fig. omul sângiurilor, tiran. [Țigăn. KALO, țigan, călăii recrutându-se mai ales dintre Țigani].
calắŭ m. (țig. kaló, Țigan, fiind-că ceĭ maĭ mulțĭ calăĭ de pe la noĭ eraŭ Țiganĭ). Est. Acela care ucide pe ceĭ condamnațĭ la moarte (în Buc. și „hingher”). Fig. Om crud. – În vest călăŭ. V. gîde și gelat.
călắŭ, V. calăŭ.
CĂLĂU s. gîde, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

călău dex

Intrare: călău
călău substantiv masculin