călătorie definitie

15 definiții pentru călătorie

călătoríe sf [At: VARLAAM, C. 320 / Pl: ~ii / E: călători + -ie] 1 Îndreptare spre un loc (mai) îndepărtat Si: călătorire (1), călătorit1. 2 Drumul pe care îl face cineva spre un loc (mai) îndepărtat Si: călătorire (2). 3 (Irn; îe) ~ sprâncenată Urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva.
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat). ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva. – Călători + suf. -ie.
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat). ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva. – Călători + suf. -ie.
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a călători; drum pe care-l face cineva (pe jos sau cu un mijloc de transport) într-un loc depărtat, în alt oraș sau în altă țară. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. După o călătorie de cîteva săptămîni ajunseră la smintirile mărilor. ISPIRESCU, L. În călătorie, toate amintirile juniei se grămădeau în închipuirea mea. NEGRUZZI, S. I 67. ◊ Expr. Călătorie bună! urare care se face la plecarea cuiva. În ora de pornire cu toții împreună Doresc l-a tale pasuri călătorie bună. ALECSANDRI, P. I 138. (Glumeț și ironic) Călătorie sprîncenată! = (arătînd lipsa de regret la plecarea cuiva) du-te sănătos! Călătorie sprîncenată, zise boierul; de rămîneai, îmi erai ca un frate, iar de nu, îmi ești ca doi. CREANGĂ, P. 307.
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Drum pe care-l face cineva într-un loc depărtat. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. – Din călător + suf. -ie.
călătoríe s. f., art. călătoría, g.-d. art. călătoríei; pl. călătoríi, art. călătoríile
călătoríe s. f., art. călătoría, g.-d. art. călătoríei; pl. călătoríi, art. călătoríile
CĂLĂTORÍE s. deplasare, drum, voiaj, (înv.) plimbare, umblet. (O ~ lungă și obositoare.)
CĂLĂTORÍE ~i f. Drum pe care îl face cineva într-un loc mai îndepărtat. [Art. călătoria; G.-D. călătoriei; Sil. -ri-e] /a călători + suf. ~ie
călătorie f. drum făcut spre a se transporta dintr’un loc într’altul mai depărtat.
călătorie f. Străbaterea uneĭ căĭ maĭ lungĭ, mersu de la un loc la altu maĭ depărtat (dintr’un oraș într’altu, dintr’o țară într’alta).
CĂLĂTORIE s. deplasare, drum, voiaj, (înv.) plimbare, umblet. (O ~ lungă și obositoare.)
CĂLĂTORIE. Subst. Călătorie, drum, deplasare, voiaj, excursie, turneu, expediție, ascensiune; drumeție, călătorie pe jos; croazieră, periplu (livr.); colindat, colind, pribegie, peregrinare, peregrinație (rar), peregrinaj (înv.), pelerinaj, hagialîc (înv.); circumvagație, odisee. Turism. Drum, cale, drumeag, potecă; rută, itinerar, cursă. Călător, drumeț, drumaș (înv. și reg.), voiajor, excursionist, turist, globe-trotter, colindător (fig.), hoinar, pribeag, pelerin (rar), peregrin (înv.), hagiu (înv.). Dromomanie (rar). Adj. De călătorie, de drum, de voiaj, turistic, voiajor, itinerant; plimbăreț, umblăreț (fam., depr. sau ir.), călător; umblat în (prin) lume, călătorit, voiajat. Vb. A călători, a drumeți, a umbla, a circula, a voiaja, a face o excursie, a pleca în excursie; a colinda, a curma (a alerga) pămîntul, a pribegi, a colinda lumea, a vîntura mări și țări, a peregrina, a hoinări, a vagabonda, a cutreiera, a umbla mult, a umbla cu opinci de fier, a fi mereu pe drumuri, a drumui (rar), a lua lumea de-a lungul (și de-a latul), a da ocol țării. A porni la drum, a o lua din loc, a merge în pelerinaj, a se duce (a pleca) în deplasare, a se deplasa, a-și lua calea (în picioare), a se așterne drumului, a se tot duce. V. aeronavă, ambarcație, automobil, căruță, direcție, drum, hoinăreală, întoarcere, mișcare, plecare, trăsură, tren.
CĂLĂTORIE AERIANĂ deplasare efectuată pe calea aerului cu ajutorul unei aeronave.
călătorie, călătorii s. f. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.

călătorie dex

Intrare: călătorie
călătorie substantiv feminin