călăraș definitie

13 definiții pentru călăraș

călăráș sm [At: COD. VOR. 53/12 / Pl: ~și / E: călare + -aș] 1 Călăreț (1). 2 (Lpl; în Evul Mediu în Țările Române) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei Si: călăreț (3). 3 (Lsg; în Evul Mediu în Țările Române) Membru al corpului de călărași (1). 4 (Înv) Ostaș de cavalerie Si: (înv) călariu Vz dorobanț. 5 Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani.
CĂLĂRÁȘ, călărași, s. m. 1. (La pl.; în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș.
CĂLĂRÁȘ, călărași, s. m. 1. (La pl., în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș.
CĂLĂRÁȘ, călărași, s. m. (Învechit) Militar de cavalerie; călăreț. Pentru împlinirea poruncilor, prefectura trimisese doi-trei călărași de fiecare sat. PAS, L. I 287. Călărașii încălecară și se șterseră din lumină. SADOVEANU, O. VI 47. Călărașii ce-i slujea, Ei la babă-i trimitea. TEODORESCU, P. P. 523. Vin pandurii să mă ducă într-un mijloc de oraș, Să-mi fac slujba-n călărași. ȘEZ. I 110. ◊ Călăraș cu schimbul v. schimb.
CĂLĂRÁȘ, călărași, s. m. (Înv.) Militar din cavalerie. – Din călare + suf. -aș.
călăráș s. m., pl. călăráși
călăráș s. m., pl. călăráși
CĂLĂRÁȘ s. v. cavalerist, călăreț.
CĂLĂRÁȘ ~i m. 1) înv. Ostaș de la cavalerie; cavalerist. 2) Coardă de rod la vița de vie, scurtată și plantată peste o coardă mai veche (de doi ani). /călare + suf. ~aș
călăraș m. l. soldat de cavalerie: cele unsprezece regimente de călărași formează azi cavaleria teritorială; 2. pl. odinioară, corp de călăreți sub comanda Marelui Spătar; 3. curier: călărașii de Țarigrad.
călăráș m. (d. călare). Soldat de cavalerie în general. Curier călare între țările româneștĭ și Constantinopole. (V. lipcan). În special, astăzĭ, soldat de cavalerie care nu face parte din diviziĭ independente, ca roșioriĭ, ci întovărășește corpurile de armată. (V. lĭude și umblător). – În ainte de 25 Oct. 1871, călărașiĭ actualĭ se numeaŭ (în Țara Românească) „dorobanțĭ călărĭ”. Pînă la înființarea jandarmeriiĭ (pe la 1890), eĭ făceaŭ și serviciu de curierĭ oficialĭ și de jandarmĭ. Pînă la 1912, eĭ purtaŭ tunicĭ negre (ofițeriĭ) saŭ civite (trupa) cu găitane roșiĭ (ĭar roșioriĭ tunicĭ roșiĭ cu găitane negre). Ca armament, călărașiĭ n’au lance, ci numaĭ sabie, carabină (saŭ pistol) și mitraliere.
călăraș s. v. CAVALERIST. CĂLĂREȚ.
călăraș, călărași s. m. (er., iron.) bărbat viril.

călăraș dex

Intrare: călăraș
călăraș substantiv masculin