căimăcămie definitie

15 definiții pentru căimăcămie

căimăcămíe sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 127/22 / Pl: ~ii / E: caimacam + -ie] (Înv) 1 Locotenență domnească Si: căimăcămie (1). 2 Funcția locotenentului domnesc. 3 Perioada cât exercita cineva această formă de guvernământ Si: căimăcămire (3).
CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernământ provizoriu instituită în timpul cât tronul rămânea vacant sau pe timpul absenței domnului; locotenență domnească; p. ext. timpul cât dura această formă de guvernământ. – Caimacam + suf. -ie.
CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernământ provizoriu instituită în timpul cât tronul rămânea vacant sau pe timpul absenței domnului; locotenență domnească; p. ext. timpul cât dura această formă de guvernământ. – Caimacam + suf. -ie.
CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. (Învechit) Formă de guvernămînt provizoriu în timpul cît tronul era vacant sau pe timpul absenței domnitorului: locotenență domnească. ◊ Căimăcămia-de-trei = forma de guvern; provizoriu, instituit sub regimul Regulamentului Organic și compus din marele-vornic, marele-logofăt și prezidentul înaltului divan. Guvernul căimăcămiei-de-trei trimise doi agenți în Europa. GHICA, A. 107.
CĂIMĂCĂMÍE, căimăcămii, s. f. Formă de guvernământ provizoriu, în timpul cât tronul era vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească. – Din caimacam + suf. -ie.
căimăcămíe s. f., art. căimăcămía, g.-d. art. căimăcămíei; pl. căimăcămíi, art. căimăcămíile
căimăcămíe s. f., art. căimăcămía, g.-d. art. căimăcămíei; pl. căimăcămíi, art. căimăcămíile
CĂIMĂCĂMÍE s. (IST.) locotenență domnească.
CĂIMĂCĂMÍE s. v. regență.
CĂIMĂCĂMÍE ~i f. înv. (în Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizorie în lipsa domnitorului. /caimacam + suf. ~ie
căimăcămie f. 1. locotenență domnească și timpul cât dura; 2. formă de guvern provizoriu, instituită la retragerea Domnilor numiți pe 7 ani (1849-1856). 3. diviziunea unui vilaiet în Turcia.
căĭmăcămíe f. (d. caĭmacam). Locotenență domnească. Timpu cît dura ĭa. Guvernu provizoriŭ românesc de la 1849-1856. Diviziune a unuĭ vilaĭet turcesc. – Și -níe.
CĂIMĂCĂMIE s. (IST.) locotenență domnească.
căimăcămie s. v. REGENȚĂ.
CĂIMĂCĂMIE (< caimacam) s. f. 1. (În Țara Românească și în Moldova) Formă de guvernare provizoriu instituită în timpul cît scaunul domnesc rămînea vacant sau pe timpul absenței domnitorului; locotenență domnească; p. ext. timpul cît dura această formă de guvernămînt. 2. Căimăcămia Craiovei = locotenența banului Craiovei, care din 1761 pînă în 1831 s-a aflat la București, la curtea domnească.

căimăcămie dex

Intrare: căimăcămie
căimăcămie substantiv feminin