căiță definitie

12 definiții pentru căiță

căíță sf [At: ANON. CAR. / P: că-i~ / V: goí~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg кaицa, srb kaica] 1 (Reg) Bonetă. 2 (Pop) Membrană care învelește capul unor copii nou- născuți Si: tichie. 3 (Îe) Născut cu ~ (pe cap) Se spune despre un om norocos. 4 (Reg) Placentă (1).
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. 1. (Reg.) Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din sb. kaica.
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Regional) Bonetă, scufie; (Transilv.) căciulă. O grămadă dă oameni vrăjbiți... Toți avînd pă cap căițe roși. BUDAI-DELEANU, Ț. 329.
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufie, căciulă. – Sb. kaica.
căíță (pop.) s. f., g.-d. art. căíței; pl. căíțe
căíță s. f., g.-d. art. căíței; pl. căíțe
CĂÍȚĂ s. v. bonetă, bonețică, placentă, scufie, scufiță.
căíță (căíțe), s. f.1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans.2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).
căiță f. 1. scufie de copil, legată pe sub bărbie; 2. Tr. căciula Jienilor. [Șerb. KAITA, scufie împodobita cu monede].
căíță f., pl. e (sîrb. kaíca, salbă purtată la cap). Vest. Scufie de copil. Trans. Căcĭulă neagră a țăranilor de la Jiŭ. Fes acoperit c’o cîrpă albă purtat de țărancele bătrîne. Moț la păsărĭ. Placentă, scufia cu care se naște copilu. V. ceapsă, căcĭulă.
iță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. PLACENTĂ. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

căiță dex

Intrare: căiță
căiță substantiv feminin