căție definitie

2 intrări

20 definiții pentru căție

cățíe sf vz cățuie
cățúie sf [At: (a. 1588) CATASTIF, ap. CUV. D. BĂTR. I, 1941 / Pl: ~úi / E: ngr ϰατζι] 1 Vas de metal sau de lut, cu coadă și cu găurele în pereți, în care se pun cărbuni și tămâie pentru a tămâia în biserică Cf afumătoare, cădelniță. 2 Orice vas în care se arde tămâie (pentru morți). 3 (Pex) Hârb.
CĂȚÍE s. f. v. cățuie.
CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Cf. ngr. katdzí „lopățică pentru jăratic”.
CĂȚÍE s. f. v. cățuie.
CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Cf. ngr. katdzí „lopățică pentru jeratic”.
CĂȚÍE s. f. v. cățuie.
CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pămînt, cu coadă și cu găurele în pereți, în care se pun cărbuni și peste ei tămîie sau alte aromate, pentru tămîiere sau pentru afumat în încăperi. Ard undeva, în fund, lîngă altar, cîteva cățui cu tămîie. STANCU, D. 444. Cu apărătoarea de cozi de păun ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni în care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99. ◊ Fig. Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. – Variantă: (regional) cățíe (ODOBESCU, S. I 459, GHICA, S. 33) s. f.
CĂȚÍE s. f. v. cățuie.
CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Ngr. katsí „lopățică pentru jeratic” + suf. -uie.
cățúie s. f., art. cățúia, g.-d. art. cățúii; pl. cățúi
cățúie s. f., art. cățúia, g.-d. art. cățúii; pl. cățúi
CĂȚÚIE s. v. afumătoare.
cățúie (cățúi), s. n. – Vas în care se ard mirodenii. – Var. mr. căție. Ngr. ϰατσί „făraș” (Cihac, II, 645; Bogrea, Dacor., IV, 798); cf. alb. katsi(jë), sl. kacija „foc”. La încercările lui Pușcariu de a explica acest cuvînt prin lat. (*cață din lat. cyatus < gr. ϰυάθειον, Pușcariu 320, cf. it. cazzo, sp. cazo; lat. *quatium, Lat. ti, 40) a renunțat însuși autorul în DAR. Nu pare mai probabilă der. din lat. cattia (Iordan, BF, VI, 174).
CĂȚÚIE cățúi f. Vas de metal sau de lut în care se arde tămâie. [Sil. -țu-ie] /<ngr. katsi + suf. ~uie
cățuie f. afumătoare de tămâie; [Din vechiu rom. căță = it. CAZZA].
cățíe, V. cățuĭe.
cățúĭe (est) și cățíe (vest) f. (dim. d. cață orĭ d. ngr. katsi, alb. katsi și katsie, d. it. cazza, cățuĭe, probabil var. din caccía. V. cață și castron și cp. cu REW. 2434). Lopățică de afumat, vas în care se pune jaratic și substanțe aromatice rășinoase (tămîĭe, smirnă). – În Ml. tot -uĭe. V. cădelniță, tămîĭerniță.
CĂȚUIE s. afumătoare, casoletă, (prin Ban.) rușcă, (înv.) buhurdar. (În ~ se ard mirodenii.)
cățúie, cățui s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii; cădelniță. În orfevrăria românească s-au creat numeroase cățui de înaltă valoare artistică și care se păstrează și azi (m-rea Tismana, 1508-1512; bis. Trei Ierarhi – Iași, 1639 ș.a.) [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Cf. gr. katdzi.

căție dex

Intrare: cățuie
cățuie substantiv feminin
căție
Intrare: căție
căție