cățărătoare definitie

16 definiții pentru cățărătoare

cățărător, ~oare [At: DA / V: a~, acățer~ / Pl: ~i, ~oare / E: cățăra + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care se cațără (1). 3 a (D. plante) Care crește în sus, prinzându- se (cu cârceii) de crengi, ziduri etc. 4 a (D. animale) Care se urcă la mari înălțimi. 5 a (D. păsări) Care se agață cu ghearele de crengi înalte, ziduri etc. 6 sf (Orn; reg) Ciocănitoare. 7 sf (Orn; reg) Scorțar.
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se cațără. – Cățăra + suf. -ător.
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se cațără. – Cățăra + suf. -ător.
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj. Care se cațără. Păsări cățărătoare. ▭ În locul caselor mărunte.:. clădiri.,. cu două, trei etaje. Străzile, cu asfalt. Trandafiri cățărători pe garduri și pe ziduri. PAS, Z. I 12.
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj. Care se cațără. – Din cățăra + suf. -(ă)tor.
cățărătór adj. m., s. m., pl. cățărătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cățărătoáre
cățărătór adj. m., s. m., pl. cățărătóri; f. sg. și pl. cățărătoáre
CĂȚĂRĂTOÁRE s. v. scorțar.
CĂȚĂRĂTÓR adj. v. agățător.
CĂȚĂRĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (despre plante, păsări) Care se cațără. /a (se) cățăra + suf. ~ător
cățărătoare f. 1. Tr. gheonoaie; 2. pl. V. acățătoare.
cățărător a. care se cațără, vorbind de plante.
acățătór, -oáre adj. Se zice despre păsările care (ca cucu, ghionoaĭa) orĭ despre plantele care (ca edera, volbura) se acață. – Și agățător, acățărător și cățărător. V. suitor.
cățărătór, -oáre adj. Care se cațără: păsărĭ, plante cățărătoare.
cățărătoare s. v. SCORȚAR.
CĂȚĂRĂTOR adj. agățător, suitor, urcător. (Plantă ~.)

cățărătoare dex

Intrare: cățărător (adj.)
cățărător adjectiv
Intrare: cățărătoare
cățărătoare
Intrare: cățărătoare
cățărătoare substantiv feminin