cășuna definitie

2 intrări

17 definiții pentru cășuna

cășuná [At: ZILOT, CRON. 72 / Pzi: ~néz, (pop) cășún / E: ml accasionare] 1 vi A-i veni cuiva o idee (sau o poftă) ciudată. 2 vi A prinde necaz pe cineva (sau pe ceva). 3 vi A manifesta (dintr-o dată) dragoste (exagerată ) față de cineva. 4 vi A-i apărea dintr-o dată, pe neașteptate, o durere (fizică), un necaz etc. 5 vr (Trs) A provoca un avort unei femei din cauza spaimei. 6 vi A veni pe neașteptate (și nepoftit) în casa cuiva. 7 vi (Construit cu prepoziția „pe”) A se lega din senin de cineva (cu acuzații nedrepte). 8 vi A lovi necazul pe cineva. 9 vi A se năpusti asupra cuiva (acuzându-l, certându-l, îmbrâncindu-l). 10 vi (Reg) A face cuiva reproșuri. 11 vi (Construit cu dativul) A cobi. 12 vt A cauza (o supărare). 13 vr (Reg) A fi bolnav psihic.
CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A manifesta în mod persistent un sentiment de antipatie sau de dragoste față de cineva sau de ceva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.
CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a manifesta (dintr-o dată) dragoste (exagerată) față de cineva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.
CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. impers. (Construit cu dativul pronumelui reflexiv) A-i trece cuiva prin cap o năzbîtie, a-i veni un gust sau o poftă ciudată, a-i trăsni o idee. S-ar putea însă, într-o zi, să-l lovească, căci i-ar cășuna să-și arate puterea. SADOVEANU, D. P. 21. Nu ți-am spus eu, jupîne, că așa îți cășunează dumitale! M-ai făcut să alerg ca nebunii, să-mi rup gîtul! Doamne ferește! dacă făceam și moarte de om? CARAGIALE, O. I I-a cășunat să joace. ȘEZ. XX 136. 2. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «asupra») A fi cuprins (dintr-o dată) de un sentiment dușmănos față de cineva, a prinde necaz contra cuiva. Unde să-i găsesc eu potrivă, zicea împăratul toată ziulica, dînd cu toiagul, de colo-colo, o petricică, pe care cășuna în neștire. DELAVRANCEA, V. V. 9. Ceilalți argați cășunaseră pe dînsul și-l tot luau peste picior, iară el nu lua aminte de flecăriile lor și-și căuta de treaba lui. ISPIRESCU, L. 229. După șase ani de luptă crîncenă, in care victoriile se precumpăneau, puterile Europei, cășunînd asupra Porții, au silit-o să încheie pare. GHICA, S. 27. ♦ A prinde (dintr-o dată) dragoste de cineva. Pe cine i-o fi cășunat nu știu, că nu spune, să-l tai. DELAVRANCEA, S. 57. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «asupra») A căbărî asupra cuiva (cu lovituri). Pa eu zic că asta au vrut, de-au cășunat pe el cu ciomegile. DUMITRIU, N. 1.94. 5. Tranz. A cauza, a prilejui, a pricinui. Se tejme... să nu-i cășuneze cumva o boală de grumaz. SADOVEANU, N. P. 282. Mi-aduc aminte... că o dată am cășunat supărare și plingeri împotrivă-mi. GALACTION, O. I 329. Asta poate să-ți cășuneze vro supărare. ALECSANDRI, T. 1365. Te las să-ți închipuiești mirarea ce a cășunat vederea astei nouă dovezi. NEGRUZZl, S. I 231. Ploile au fost multe și au împiedicat treieratul, cășunînd stricăciune. I. IONESCU, M. 354.
CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. impers. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a prinde (dintr-o dată) dragoste de cineva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. Au cășunat pe el cu ciomegile (DUMITRIU). 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.
cășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 cășuneáză
cășuná vb., ind. prez. 1 sg. cășunéz, 3 sg. și pl. cășuneáză
CĂȘUNÁ vb. v. năzări.
CĂȘUNÁ vb. v. cauza, pricinui, produce, provoca.
cășuná (-néz, -át), vb.1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se năzări, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmări, a sîcîi, a jigni. Lat. *occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Pușcariu 311), transformînd fără îndoială în *accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner „a vexa”. După Candrea-Dens., 285, de la *casionare, der. de la casus. – Der. cășunătură, s. f. (chef, poftă; durere bruscă).
A CĂȘUNÁ ~éz 1. intranz. 1) A-i veni un gând neașteptat și ciudat; a se năzări. 2) A prinde necaz (pe cineva sau ceva). 2. tranz. A face să se producă; a cauza; a pricinui; a provoca; a produce. ~ mânie. /<lat. occasionare
cășunà v. 1. a cauza, a pricinui: i-a cășunat multe neajunsuri; 2. a veni pe neașteptate (o poftă, o durere, o mânie), a-i abate cuiva: a cășunat ca baba la mormânt (adică pentru pomană) PANN; 3. a prinde necaz pe cineva, a căuta să-i facă rău: ceilalți argați cășunaseră pe dânsul și-l tot lua peste picior ISP. [Lat. OCCASIONARl].
cășunéz v. tr. (lat. pop. casionare îld. occasionare, d. cl. occasio, ocaziune. Cp. cu înverșunez). Vest. Cauzez, pricinuĭesc. V. intr. Cad ca o boală pe capu cuĭva: multe aŭ cășunat pe capu meŭ! Îmĭ cășunează, îmĭ abate, îmĭ vine gust, îmĭ trăsnește pin minte: nu știŭ ce ĭ-a cășunat de e supărat
CĂȘUNA vb. a-l apuca, a i se năzări, a-i veni, (înv. și reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Ce i-o fi ~ așa deodată?)
cășuna vb. v. CAUZA. PRICINUI. PRODUCE. PROVOCA.
cășuná, cășun, cășunez, vb. intranz. – 1. A-i veni cuiva poftă de ceva. 2. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva. – Lat. *occasionare < lat. occasio „ocazie” (Pușcariu, Scriban, DER, DLRM, DEX).
CĂȘUNA a, vb. 1 Cășun, Lupul, mold., 1665 (BCI IV 169); 2. Cășuneanu (Șez).

cășuna dex

Intrare: cășuna
cășuna verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Cășuna
Cășuna