cârpă definitie

2 intrări

20 definiții pentru cârpă

cấrpă sf [At: TETRAEV. 218 / V: căr~ / Pl: ~pe / E: vsl кapпa] 1 Bucată de pânză sau de stofa (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea pragului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. Si: petic, zdreanță, (reg) cârță. 2 Scutec. 3 (Iuz) Bandaj. 4 (Îe) A face pe cineva ~ de șters A vorbi de rău pe cineva. 5 (Îae) A batjocori pe cineva. 6 A avea urechi de ~ A nu auzi bine. 7 (Îe) A avea gură de ~ A nu putea păstra o taină. 8 (Fig) Om fără personalitate, care face întotdeauna ce i se spune Si: paceaură, om de nimic, zdreanță. 9 (Îvp) Basma, de obicei colorată, care se pune pe cap sau la gât (numai de femei măritate) Si: bariș, broboadă, cârpoaie, maramă, peșchir, ștergar, testemel, tulpan. 10-12 (Îe) A fi (muiere sau nevastă) cu ~pa în cap A fi frumos (fricos sau slab) ca o femeie. 13 (Îe) A pus bărbatul ~ Femeia comandă în casă. 14 (Îlv) A (-și) pune ~ în cap A se mărita. 15 (Ban) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 16 (Pop; șîs) ~ de bucate Bucată de pânză în care se transportă hrana Cf merindar, merindăriță. 17 (Pop) Batistă. 18 (Îs) ~ de credință Năframă. 19 (Rar) Rochie.
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, sb. krpa.
CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din bg. kărpa, scr. krpa.
CÎ́RPĂ, cîrpe, s. f. 1. Bucată de pînză sau de stofă veche; zdreanță. Descopăr o cîrpă răsucită de culoare cărămizie sub gulerul soios al tunicii. SAHIA, N. 52. Din sul în sul acu descind, Val după val mă-mbie, Și iată-mă că mă desprind... Nu cîrpă neagră, cum am fost, Ci marfă bună și cu rost: Sînt coala de hîrtie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 70. ◊ Fig. (Adjectival) Moale. Îmi erau picioarele cîrpă și te cuprinsese tristețea și rușinea. PAS, Z. I 313. 2. Bucată de pînză sau de stofă (de obicei tivită, în formă dreptunghiulară etc.) folosită în diverse scopuri. Cîrpă de vase. ▭ Prescurile făcute din făină albă sînt puse în cîrpă. SLAVICI, N. I 57. ♦ Scutec. A spălat cîrpele și a înfășat apoi copilul. ♦ (Rar) Basma, tulpan. O șuviță măruntă îi scăpase de sub cîrpa neagră de pe cap. DUMITRIU, V. L. 14.
cấrpă s. f., g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpe
cârpă s. f., g.-d. art. cârpei; pl. cârpe
BUHĂ-CU-CÂRPĂ s. v. strigă.
CÂRPĂ s. 1. buleandră, fleandură, otreapă, petică, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, târfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cârță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.) 2. v. scutec.
CÂRPĂ s. v. basma, batistă, legătură, tulpan.
cîrpă (cîrpe), s. f. – 1. Bucată de pînză sau stofă, veche, zdreanță. – 2. Cîrpă de bucătărie. – 3. Basma, batic. – Mr. cîrpă, megl. corpă. < Sl. krŭpa „cîrpă” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon 316; Cihac, II, 44; Conev 60); cf. bg. kŭrpŭ, sb. krpa, slov. kerpa. Cf. cîrpaci, cîrpi. – Der. cîrpiță, s. f. (cîrpă, zdreanță), din sb. krpica (Drăganu, Dacor., V, 339 și VII, 216. – [Art. 2035][1]
CÂRPĂ ~e f. 1) Bucată de material textil folosită la șters praful, vasele etc.; petică. ~ de praf. 2) Obiect de îmbrăcăminte vechi. 3) depr. Om lipsit de caracter; om de nimic. [G.-D. cârpei] /<bulg. kărpa, sb. krpa
cârpă f. 1. bucată de stofă, veche și uzată; 2. bucată de pânză de șters mobile, vase; 3. maramă (in Oltenia, Tr. și Mold.). [Slav. KRŬPA].
cî́rpă f., pl. e (bg. kŭrpa, vsl. krŭpa). Vest. Petică, pînză ordinară (de șters vasele, de înlăturat colbu, de acoperit ceva ș. a.). Buc. Un fel de concĭ de lemn învălit în cîrpă pe care-l poartă în creștet femeile măritate. V. otreapă.
buhă-cu-cîrpă s. v. STRIGĂ.
CÎRPĂ s. 1. buleandră, fleandură, otreapă, petică, zdreanță, (pop.) treanță, (înv. și reg.) rantie, (reg.) paceaură, rufă, șuleandră, tîrfă, (Mold., Bucov. și Transilv.) cîrță, (Mold. și Bucov.) cotreanță, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felegă. (Șterge praful cu o ~.) 2. scutec, (înv. și reg.) rantie, (Mold. și Bucov.) pelincă. (~ pentru sugaci.)
cîrpă s. v. BASMA. BATISTĂ. LEGĂTURĂ. TULPAN.
CÎRPĂ (< bg., scr.) s. f. 1. Bucată de pînză sau de stofă veche, folosită de obicei în gospodărie în diverse scopuri (ștergerea prafului etc.). ♦ Fig. Om fără personalitate, pe care îl poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deșeuri textile folosite ca materie primă în industria hîrtiei. 3. Pînză subțire, lungă de peste doi metri, purtată pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulară din pînză industrială sau țesută acasă, împodobită pe margine cu dantelă, specifică portului popular din zonele de cîmpie din E și S României.
CÎRPĂ subst. 1. – Ioan (16 A II 161); Cîrpești s. 2. Cîrpoi (16 B II 215). 3. Cîrpit (16 B III 363) și -ul 1500 (Glos) < vb. a cîrpi; Cîrpiții s.
cârpă, cârpe s. f. 1. (deț.) scrum obținut prin arderea unei cârpe, păstrat într-o cutie de tablă, folosit ulterior la aprinderea țigărilor. 2. individ lipsit de personalitate / ușor de manipulat.
cârpă de valoare expr. (intl.) pânză.

cârpă dex

Intrare: cârpă
cârpă substantiv feminin
Intrare: Cârpă
Cârpă