cârjaliu definitie

11 definiții pentru cârjaliu

cârjalíu sm [At: DIONISIE, C. 198 / V: ~geal~, ~jăl~ / Pl: ~ii / E: tc kirçali] 1 (Ist) Tâlhar turc care facea parte din trupele disciplinate de rebelul Pazvanoglu, din a doua jumătate a sec. al XIX-lea Si: (înv) pasvantliu, pasvangiu. 2 (Îvr) Om viteaz. 3 (Înv) Tâlhar dintr-o bandă. 4 (Nob; prin apropiere de „cârjă”) Om neputincios.
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali.
CÂRJALÍU, cârjalii, s. m. (Înv.) Hoț, tâlhar (care făcea parte dintr-o bandă). – Din tc. kirgali.
CÎRJALÍU, cîrjalii, s. m. (învechit) Persoană fără teamă și fără rușine; hoțoman, tîlhar. Așteaptă, cirjaliule, că eu îți sînt popa de-acu. ALECSANDRI, T. 636. Să mă amenințe el c-o vini în casa me... Hoțu, ieniceru, cîrjaliul ALECSANDRI, T. I 321.
cârjalíu (înv.) s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii (-li-ii)
cârjalíu s. m., art. cârjalíul; pl. cârjalíi, art. cârjalíii
CÂRJALÍU s. (IST., MIL.) (înv.) manaf. (~iii trăiau din jaf.)
Cârjalii m. pl. cete de tâlhari turci, disciplinate militărește de Pazvantoglu, cari năvăliră în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în țările învecinate (Serbia, Bulgaria și Oltenia), prădând și tiranizând pe locuitori; ei au dispărut abia la începutul secolului al XIX-lea.
cârjaliu m. tâlhar: de mă găsia, mă hăcuia cârjaliul AL. [V. Cârjalii].
cîrjalíŭ și (maĭ rar) cîrcealíŭ m. (turc. kyrğali, o localitate a Rumeliiĭ locuită de un trib de Turcĭ tîlharĭ). Vechĭ. Tîlhar Turc din ceĭ disciplinațĭ de Pazvantoglu și care, de la 1797 pînă la 1802, aŭ jăfuit Bulgaria, Serbia și Oltenia. Azĭ. Fig. Tîlhar, hoțoman. V. pazvangiŭ, manaf.
CÎRJALIU s. (IST., MIL.) (înv.) manaf. (~liii trăiau din jaf.)

cârjaliu dex

Intrare: cârjaliu
cârjaliu substantiv masculin