cârcel definitie

18 definiții pentru cârcel

cârcél sm [At: BIBLIA (1688), 38/1 / V: ~céi, cấrci / Pl: ~céi, (înv) ~céiuri / E: cf srb krč ] 1 (Med) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită, de obicei, de senzații dureroase. 2 (Med; iuz) Contracție spasmodică a stomacului Si: (pop) mătrice, zgârci. 3 (Îcs) De-a cărciul-babei Joc de copii, în care aceștia se dau de-a tumba Si: curcea-babei, crucea-babei. 4 (Fig) Ceartă. 5 (Bot) Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agață de corpurile din jurul ei Si: acățele, cir. 6 (Bot) Codița cu care este legat de curpen fructul pepenelui. 7 (Îf ~cei, cărci) Ciorchine mic de struguri. 8 (Îf ~cei, cârci) Ciorchine de struguri curățat de boabe Si: greș. 9 (Bot; lpl) Brusture (Arctium lappa). 10 (Bot) Gălbează (Cuscuta trifolii). 11 (Bot) Mic arbust erect din familia gnetacee, noduros, tortuos și foarte ramificat, cu foi dioice, reduse până la 2 mm, al cărui fruct este o bacă falsă, de culoare roșiatică și care crește pe terenuri lutoase sau stâncoase (Ephendra distachya). 12 (Trs) Floare brodată pe umerii iei Si: bănicel. 13 (Îf cârci) Arbore acoperit cu brumă, iama. 14 (Ent) Căpușă. 15 Copil sau tânăr isteț, energic, ștrengar.
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal filiform, cu rol de susținere a lăstarilor pe diferite suporturi. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. sb. krč.
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agață de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. scr. krč.
CÎRCÉL, cîrcei, s. m. 1. Contracție bruscă și involuntară a mușchilor, însoțită de obicei de senzații dureroase. Era înotător bun, trecea Oltul de cinci ori dintr-o parte în alta. Se vede că i s-a pus un cîrcel [de s-a înecat]. BOGZA, O. 396. Zgîrcit de cîrceii de prin toate încheieturile, se ghemui sub plapomă, cu pumnii și cu genunchii la gură. VLAHUȚĂ, O. A. I 100. Sîngele se oprise în mine și simțeam cîrcei în picioare. RUSSO, O. 52. Apucîndu-l cîrcei la stomac, crezu că i s-a apropiat ceasul morții. BĂLCESCU, O. II 63. 2. (Mai ales la pl.) Fire răsucite în spirală, care cresc pe tulpina unor plante și cu ajutorul cărora planta se agață de corpurile din jurul ei. Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 24-9. Am coborît de cealaltă parte, printre rîndurile de, viță uscată, de unde pe alocuri se prindeau... de rămășițele aracilor, cîrcei sălbătăciți. C. PETRECU, S. 13. ◊ (În comparații și metafore) [Holera] m-a frămîntat și m-a zgîrcit cîrcel; și-mi ardea sufletul în mine de sete. CREANGĂ, A. 15. O veni ș-a mea drăguță... Cu cosița tot cîrcel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393.
cârcél (contracție, organ vegetal, căpușă) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
cârcél (med., bot., zool.) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
CÂRCÉL s. 1. (reg.) acățele (pl.) cir. (~ al unor plante agățătoare.) 2. v. căpușă. 3. (BOT.) (Ephedra distachya) slăbănog.
CÂRCÉL s. v. căpușă, cercel.
cîrcél (cârcéi), s. m.1. Organ vegetal ca un fir în spirală propriu plantelor agățătoare. – 2. Buclă, cîrlionț, zuluf. – 3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). – 4. Contracție involuntară a mușchilor. – Var. cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. krŭčiti „a toarce”; cf. sb. krč „cîrcel”,, krčel „cîrlig”. Sp. zarcillo indică faptul că sensul 1 există încă în cercel. Sb. krčel, pe care Skok 63 îl indică drept etimon al rom. și bg. kurčel (Conev 50 și 60) par a fi împrumuturi din rom., căci -el nu se explică prin sl. Cf. cîrci. (Crețu 327 se gîndea la lat. cancellus și Diculescu, Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον „inel”). Var. cîrcei este un sing. analogic refăcut pe baza pl. și cîrcea un f. de același tip, în timp ce cîrci ar putea deriva direct din sl., cf. sb. krc. Dimpotrivă, Byck-Graur 23 consideră că cîrcei este forma primitivă de sing., de la al cărui pl. s-a format un sing. analogic cîrcel.
CÂRCÉL ~i m. 1) Contracție involuntară a mușchilor însoțită de o durere acută. 2) Organ vegetal al unor plante cu ajutorul căruia aceasta se prinde de obiectele din apropiere. /cf. sb. krț + suf. ~el
cârceiu n. 1. ramură cu frunze de agățat plante; 2. pl. mișcare convulzivă care face a se contracta membrele; 3. amnar la răsboiul de țesut. [Dintr’un primitiv cârciu = serb. KRČ, convulziune (v. cârci)].
cârcel n. 1. ciorchină fără boabe; 2. scorpionul cărților (Chelifer cancroides). ║ adv. convulziv: m’a frământat și m’a sgârcit cârcel CR. [V. cârceiu].
cîrcél m., pl. eĭ (d. cîrcĭ saŭ d. vsl. krŭčiti, a suci, grŭčiti sen, a se strînge, a se zgîrci. V. zgîrcesc). Mustață (filament) care ajută vițeĭ să se agațe. Strugure mic saŭ bucățică dintr’un strugure: dă-mĭ un cîrcel din strugurele tăŭ. Contractare convulsivă și dureroasă a mușchilor: scaldă-te, dar nu te duce la adînc, că te apucă cîrceiĭ (saŭ ți se pune cîrcelu) și nu maĭ poțĭ întinde picĭoarele (fr. crampe). Dun. Un fel de gîndacĭ negricĭoșĭ lungĭ și subțirĭ care plutesc pe apa lină sprijinițĭ pe lungile lor picĭoare și cărora poporu le atribuĭe zgîrcirea picĭoarelor la ceĭ ce înoată. Gorj. Cîrceabă maĭ mică. Adv. cu păru cîrcel, cu păru încrețit (ca cîrceiĭ de viță). A se strînge cîrcel, a se zgîrci, a se răsuci. V. cĭorchin.
CÎRCEL s. (BOT.) (reg.) acățele (pl.), cir. (~ al unor plante agățătoare.)
cîrcel s. v. CĂPUȘĂ. CERCEL.
cârcél, cârcei, s.m. – 1. (bot.) Organ vegetal al plantelor agățătoare. 2. Lanț cu care se leagă tânjelele de la plug (ALR, 1956: 24). 3. Vătraiul de la cuptor (Memoria, 2001). 4. Buclă, cârlionț. 5. (zool.) Căpușă. – Cf. srb. krč „cârcel” (Șăineanu, MDA).
cârcél, cârcei, s.m. – 1. Lanț cu care se leagă tânjelile de la plug (ALR 1956: 24). 2. Vătraiul de la cuptor (Memoria 2001). 3. Buclă, cârlionț. – Cf. srb. krč „cârcel”.
Ephedra distachya L., « Cîrcel » (syn. E. monostachya L.; E. vulgaris Rich.). Arbust (cca 1 m înălțime), la bază tîrîtor, cu ramificație densă, erectă, verde, muchiată. Frunze opuse, solzoase. Flori galbene. Preferă terenuri nisipoase.

cârcel dex

Intrare: cârcel
cârcel substantiv masculin