Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru cârcâi

cărcăí v vz cârcâi
cârcăi v vz cârcâi
cârcâí vi [At: ȘEZ. II, 66 / V: ~căí, cărcăí, (înv) gârcăí / Pzi: pers: 3 cấrcăie / E: fo] 1 (D. unele păsări) A cârâi (1). 2 A imita sunetul produs de matca albinelor înainte de roit. 3 A imita orăcăitul broaștei. 4 (D. oameni) A scoate sunete nearticulate, de neînțeles Si: a cârâi. 5 A cârti.
gârcăi[1] v vz cârcâi modificată
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
CÂRCÂÍ, pers. 3 cấrcâie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări) A scoate sunete (neplăcute) caracteristice speciei. – Formație onomatopeică.
CÎRCÎÍ, pers. 3 cîrcîie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări) A emite sunete caracteristice. Umblam pe cărările umede, printre ramuri împletite, stîrnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fîlfîiau cîrcîind spăriate. SADOVEANU, O. III 319. Găina care cîrcîie seara dimineața nu face ou. ◊ Fig. Tovarășa circii speriată și se făcu mică subt umărul lui. SADOVEANU, P. M. 196.
cârcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 cấrcâie, imperf. 3 sg. cârcâiá; conj. prez. 3 să cấrcâie
cârcâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. cârcâie, imperf. 3 sg. cârcâía
cârcăi v. V. cârăì.
cî́rcîĭ, a -í, v. intr. (vsl. kŭrkati, bg. kŭrkam. V. cîrc, cîrcotă). Se zice despre găină cînd cîrcîĭe în ainte de a oŭa și-șĭ caută loc. – Rar și chercănesc (Munt.).
cârcăí, cârcăiesc, vb. intranz. – (ref. la găini) A cârâi (Grad, 2000). – Formă onomatopeică (< câr) (MDA).

Cârcâi dex online | sinonim

Cârcâi definitie

Intrare: cârcâi
cârcâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
gârcăi
cârcăi
cărcăi