cârâitor definitie

9 definiții pentru cârâitor

cârâitor, ~oare [At: ALECSANDRI, T. 392 / Pl: ~i, ~oare / E: cârâi + -tor] 1 a Care cârâie (1). 2 sf (Trs) Scârțâitoare cu care se alungă păsările. 3 sf (Fig) Termen injurios, întrebuințat la adresa țiganilor Si: cioară. 4 sm (Arg) Hoț.
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor.
CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor.
CÎRÎITÓR, -OÁRE, cîrîitori, -oare, adj. Care cîrîie. Păsări cîrîitoare. ♦ (Substantivat, f.) Scîrțîitoare cu care se alungă păsările. Prin unele părți, precum bunăoară prin Ardeal, gospodarii au un soi de aparate de lemn numite cîrîitori...; acestea au mai multe spițe, cari prin invirtirea roții lovesc într-un clempuș înțepenit în fusul lor, producînd scîrțîierea care are de scop să spatie pasările. PAMFILE, A. R. 148. – Pronunțat: -rî-i-.
cârâitór (-râ-i-) adj. m., s. m., pl. cârâitóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cârâitoáre
cârâitór adj. m., (persoană) s. m. (sil. -râ-i-), pl. cârâitóri; f. sg. și pl. cârâitoáre
cîrîitór m. Care cîrîĭe (vorbește în argot).
cârâitoare, cârâitoare s. f. găină.
cârâitor, cârâitori s. m. (intl.) bătăuș.

cârâitor dex

Intrare: cârâitor (adj.)
cârâitor adjectiv
  • silabisire: -râ-i-
Intrare: cârâitor (s.m.)
cârâitor substantiv masculin
  • silabisire: -râ-i-