cârâială definitie

11 definiții pentru cârâială

cârâiálă sf [At: COSTINESCU / V: gâ~, (reg) ~răi~, găr~ / Pl: ~iéli / E: cârâi + -eală] 1 (D. unele păsări) Emisiune de sunete caracteristice, neplăcute, scurte și guturale Si: cârâire (1), cârâit1 (1), cărâtură (1). 2 (Ccr) Sunet caracterisic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări Si: cârâire (2), cârâit1 (2), cărâitură (2). 3 (Fig; fam) Cârtire. 4 (Fig; fam) Ceartă.
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală.
CÂRÂIÁLĂ, cârâieli, s. f. Faptul de a (se) cârâi. 1. Sunet caracteristic, neplăcut, scurt și gutural, produs de unele păsări; cârâit1. 2. Fig. (Fam.) Cârtire; ceartă. [Pr.: -râ-ia-] – Cârâi + suf. -eală.
CÎRÎIÁLĂ, cîrîieli, s. f. 1. Sunet produs de diferite păsări (mai ales de ciori și de găini). Cînd se zvoni de ziuă, din vîrful acestui paltin ieși o cîrîială crîncenă și o pereche de corbi căzu aproape în carul lui lordache, croncănind și plesnind din aripi. GALACTION, O. I 287. 2. Cîrtire, ceartă. Cam cu cîrîială, cam cu sila, fu nevoit să treacă. ISPIRESCU, L. 153. Ca să nu rămîie nici urmă de cîrîială între noi. ISPIRESCU, la TDRG.
cârâiálă s. f., g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
cârâiálă s. f. (sil. -râ-ia-), g.-d. art. cârâiélii; pl. cârâiéli
CÂRÂIÁLĂ s. cârâit. (~ de găină.)
CÂRÂIÁLĂ s. v. ciondăneală, ciorovăială.
CÎRÎIA s. cîrîit. (~ de găină.)
cîrîia s. v. CIONDĂNEALĂ. CIOROVĂIALĂ.
cârâială, cârâieli s. f. ceartă

cârâială dex

Intrare: cârâială
cârâială substantiv feminin
  • silabisire: -râ-ia-