cântător definitie

20 definiții pentru cântător

cântăritór sm [At: DA / Pl: ~i / E: cântări + -tor] Cantaragiu.
cântător, ~oare [At: TETRAEV. (1571) / Pl: ~i, ~oare / E: cânta + -ător] 1 a (D. oameni) Care cântă (bine) cu vocea Si: cântăreț (1). 2 a (D. păsări) Care scoate sunete plăcute, melodioase Si: cântăreț (2). 3-5 smf Cântăreț (3-5). 6 sm (Îvp) Cocoș. 7 sm (Îvp; îlav) Pe la ~i Pe la cântatul cocoșilor.
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător.
CÂNTĂTÓR, -OÁRE, cântători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. (Despre oameni) Care cântă, care are voce; (despre păsări) care scoate sunete plăcute, melodioase. 2. S. m. (Înv.) Cântăreț (1) (de profesie). 3. S. m. (Înv.) Cântăreț (2). 4. S. m. (Pop.) Cocoș. ♦ (În expr.) (Pe) la cântători = în zorii zilei. – Cânta + suf. -ător.
CÎNTĂTÓR2, -OÁRE, cîntători, -oare, adj. (Despre oameni și păsări) Care cîntă, care știe să cînte; cîntăreț. Pasăre cîntătoare. ▭ Frunză verde lăcrimioară, Am avut o sorioară, Iubitoare, Cîntătoare, Născută la flori de soare. HODOȘ, P. P. 105. 4; Fig. Era orașul... O verde oază fermecată Cu repezi ape cîntătoare. MACEDONSKI, O. I 188.
CÎNTĂTÓR1, cîntători, s. m. (Învechit și popular) 1. Cîntăreț de profesie. Acele compuneri poetice ale norodului care s-au păstrat pe la cîntătorii din sate... ODOBESCU, S. III 261. 2. Poet. Tu, carea-i fost din pruncie al muzelor favorit Și ca strămoșească-avere geniul l-ai moștenit, Cîntător al primăverii ce ai darul a plăcea. ALEXANDRESCU, P. 47. 3. (Popular) Cocoș. Ei mi se sculau din zori, După glas de cîntător. TEODORESCU, P. P. 439. ◊ Expr. (Pe) la (sau pînă în sau despre) cîntători = (pe) la cîntatul cocoșilor. Poate să fi fost pe la cîntători, cînd urletele vijeliei începură a-și scoborî glasul. HOGAȘ, M. N. 178. Lupta ținu... pînă despre cîntători. ISPIRESCU, L. 254. Cînd fu despre cîntători, Pîn-a nu răsări zori... ALECSANDRI, P. P. 130.
cântătór adj. m., s. m., pl. cântătóri; adj. f. sg. și pl. cântătoáre
cântătóri (în expr. pe la ~) s. m. pl.
!sturz-cântătór (pasăre) s. m., pl. sturzi-cântătóri
cântătór adj. m., s. m., pl. cântătóri; f. sg. și pl. cântătoáre
sturz cântătór s. m. + adj.
CÂNTĂTÓR adj. (înv.) cântăreț. (Pasăre ~oare.)
CÂNTĂTÓR s. v. cântăreț, cocoș, poet.
CÂNTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (despre persoane sau despre păsări) Care cântă frumos; care are darul de a cânta. /a cânta + suf. ~ător
cântător a. și m. 1. care cântă: pasăre căutătoare; 2. cocoș: despre ziori la glas viu de căutători AL.; 3. pl. timp despre ziuă, când cântă cocoșii: noaptea pe la cântători când zorile ’s albe. AL.
cîntătór, -oáre adj. Care cîntă. Fig. Cocoș. Pe la cîntătorĭ, cînd cîntă cocoșiĭ, noaptea spre dimineață.
CÎNTĂTOR adj. (înv.) cîntăreț. (Pasăre ~. )
cîntător s. v. CÎNTĂREȚ. COCOȘ. POET.
cântătór, cântători, s.m. – (înv.; pop.) Dimineața devreme; la primul cântat al cocoșilor: „Că vă vin colindători / Noaptea, pe la cântători” (Memoria, 2001: 91). – Din cânta, cântat + suf. -ori (MDA); din cânta + suf. -tor, un calc după sl., în care numele păsării stă în legătură cu vb. a cânta (Frățilă).
cântătóri, s.m. – Dimineața devreme; la primul cântat al cocoșului: „Că vă vin colindători / Noaptea, pe la cântători” (Memoria 2001: 91). – Din cânta, cântat + -ori.

cântător dex

Intrare: cântător (adj.)
cântător adjectiv
Intrare: cântător (s.m.)
cântător substantiv masculin
Intrare: sturz-cântător
sturz-cântător substantiv masculin