Dicționare ale limbii române

2 intrări

33 definiții pentru cântări

cântáre sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/ Pl: ~tắri / E: cânta] 1 Emitere (cu vocea sau cu un instrument) a unui șir de sunete muzicale care se rânduiesc într- o melodie, într-un acord etc. Si: cântec (1). 2 Cântătură (1). 3 Sunete plăcute la auz, scoase de păsări sau insecte, specifice fiecărei specii Si: cânt (2), cântec (2). 4 Compoziție literară (mai ales în versuri) sau parte a unei compoziții literare cu caracter laudativ. 5 (Pex) Glorificare. 6 (Reg) Bocet.
cântărí [At: RĂȘCANU, L. 139/6 / Pzi: ~résc / E: cântar] 1 vt A determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului, balanței, basculei etc. 2 vt A aprecia. 3 vt A chibzui. 4 vi A avea o anumită greutate. 5 vi (Pan) A valora.
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea sau masa unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar.
CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.
CÂNTĂRÍ, cântăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cântarului, al balanței, al basculei. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca; a cumpăni, a chibzui. 3. Intranz. A avea o anumită greutate. ♦ Fig. A valora, a prețui. Aprecierea lui cântărește mult. – Din cântar.
CÎNTÁRE, (II) cîntări, s. f. I. Acțiunea de a cînta și rezultatul ei; cîntat. 1. Cîntec; muzică. S-ascult cîntarea asta Cum picură smoală, Și capul greu de gînduri Să-l culc la mama-n poală GOGA, P. 39. Prin largile lumi ale sării Prind taina cea sfînt-a cîntării. COȘBUC, P. II 88. Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare: Un vis ce își revarsă iubirea în popoare, Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93. S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri. EMINESCU, O. I 202. Nu voi mormînt bogat, Cîntare și flamuri. EMINESCU, O. I 221. ◊ Fig. Ne e foame de frumuseți, De cele limpezi, adevărate... De cîntări din ciocane, din pistoane și seceri. DEȘLIU, G. 10. ♦ Sunet caracteristic scos de diverse animale și insecte; (în special) ciripitul păsărilor. Nici pitpalacul, nici ciocîrlia și nici prigoriile nu și-au început cîntările. MIHALE, O. 474. Am ascultat din umbră cîntarea lor înaltă [a broaștelor]. TOPÎRCEANU, B. 36. ◊ Expr. Cîntarea cocoșilor = moment din timpul nopții marcat prin strigătele repetate ale cocoșilor (după care se orientează, la țară, oamenii, în lipsă de ceas). Gheorghiță îi lăsă cuvînt că se duce în sat pînă pe la cîntarea întîia a cocoșilor. SADOVEANU, B. 102.2. Compoziție literară în versuri sau în proză, cu caracter de laudă. Cîntarea Romîniei [titlu]. RUSSO.
CÎNTĂRÍ, cîntăresc, vb. IV. 1. Tranz. A determina greutatea unui corp cu ajutorul cîntarului. Am cîntărit lemnele. ◊ Refl. pas. Ne spuse că se va da semnalul alergării îndată ce se vor cîntări concurenții... celor mai ușori li se pune plumb pe șa, pînă ce sînt toți deopotrivă grei. NEGRUZZI, S. I 40. Iepele care-s cu mînzi Fac cinci sute de florînzi (= fiorini), Iar de soi moldovenesc Cu galbini se cîntăresc. ALECSANDRI, P. P. 314. ◊ Expr. A cîntări în mînă (sau în mîini) = a aprecia greutatea unui corp, luîndu-l în mînă. Căută Ileana sacul cu ghemele, le numără, le cîntări-n mînă. RETEGANUL, P. I 55. A cîntări din ochi = a aprecia cu aproximație, din ochi, greutatea unui corp, sau (fig.) alte însușiri. 2. Tranz. Fig. A aprecia, a judeca, a estima; a cumpăni, a chibzui. Te lași îmbrîncit in situații pe care ar fi. trebuit să le mai cercetezi, să le mai cîntărești. PAS, Z. 1293. Pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate in minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. I-am cîntărit argumentele și istețimea. GALACTION, I 230. ◊ Expr. A-și cîntări (bine) vorbele = a-și alege (cu grijă) vorbele. ◊ (Cu privire la oameni) A studia, a cerceta (cu privirea). Acand stătea pe gînduri și se uita la Rizea cîntărindu-l din ochi. DUMITRIU, N. Mă înțelesese. Mă cîntarea. DELAVRANCEA, H. T. 66. 3. Intranz. A avea o anumită greutate, a trage la cîntar. Peștele cintărea 3 kg. ◊ Fig. A avea valoare (mare), a valora, a prețui. Aprecierea profesorului cîntărește greu.
cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri
cântărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 să cântăreáscă
cântáre s. f., g.-d. art. cântării; (cântece) pl. cântări
cântărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cântărésc, imperf. 3 sg. cântăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cântăreáscă
CÂNTÁRE s. 1. v. cânt. 2. v. muzică. 3. v. canon.
CÂNTĂRÍ vb. 1. (rar) a cumpăni, a măsura. (~ o marfă.) 2. a avea, (pop.) a atârna, a trage, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a apăsa. (Cât ~ sacul?)
CÂNTĂRÍ vb. v. chibzui, gândi, judeca, prețui, socoti, valora.
CÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A CÂNTA. 2) v. CÂNTEC. 3) Lucrare literară în care se aduce laudă cuiva sau se glorifică ceva. /v. a cânta
A CÂNTĂRÍ cântărésc 1. tranz. 1) (obiecte, ființe etc.) A pune pe cântar (pe balanță etc.) pentru a determina greutatea. ◊ A cântări din ochi a) a stabili greutatea la vedere (fără a pune pe cântar); b) a examina atent cu privirea, pentru a determina calitățile. 2) fig. (acțiuni, situații etc.) A judeca, luând în considerație toate posibilitățile; a chibzui; a cumpăni. ◊ A-și cântări vorbele a se gândi bine înainte de a vorbi ceva. 2. intranz. 1) A avea greutate. 2) fig. A reprezenta o anumită valoare; a face; a valora; a prețui. /Din cântar
cântare f. 1. fapta de a cânta (cu vocea sau cu instrumentul); 2. rezultatul cântării, cântec religios; Cântarea cântărilor, una din cărțile Sfintei Scripturi, atribuită lui Solomon.
cântărì v. 1. a constata greutatea unui lucru: a cântări carnea; 2. a trage greu: aurul cântărește mai mult decât argintul; 3. fig. a prețui, a judeca valoarea unei persoane: cum lam văzut, lam și cântărit!
cîntáre f. Melodie. Melodie bisericească. Un fel de odă religioasă, ca Cîntarea Cîntărilor (o carte din Scriptură atribuită luĭ Solomon) saŭ Cîntarea Românieĭ (o operă în proză poetică de Rusu).
cîntărésc v. tr. (d. cîntar). Constat greutatea unuĭ lucru punîndu-l în cantar, cumpănă, balanță. Fig. Examinez (studiez, scrutez) atent: a cîntări lucrurile, o persoană. Îmĭ cîntăresc vorbele, îmĭ ĭaŭ sama la vorbă, vorbesc prudent. V. intr. Trag, am greutate de: francu cîntărește cincĭ grame.
CÎNTARE s. 1. cînt, cîntat, cîntec, glas, melodie, (pop.) viers. (~ de păsărele.) 2. muzică. (~ se aude pînă departe.) 3. (BIS.) canon, glas. (Corul execută o ~ liturgică.)
CÎNTĂRI vb. 1. (rar) a cumpăni, a măsura. (~ o marfă.) 2. (pop.) a atîrna, a trage, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a apăsa. (Cît ~ sacul?)
cîntări vb. v. CHIBZUI. GÎNDI. JUDECA. PREȚUI. SOCOTI. VALORA.
cântare (cântândă) v. odă (3).
cântare morțască v. bocet.
ecfonetică, (cântare ~, notație ~) v. bizantină, muzică; notație (IV).
CÎNTAREA CÎNTĂRILOR, carte a „Vechiului Testament”. Alcătuită din poemele nupțiale de o rară frumusețe, scrise în sec. 5 î. Hr. și atribuite regelui Solomon, care a trăit însă în sec. 10 î. Hr. Exegeții îi conferă un sens alegoric.
CÎNTAREA ROMÂNIEI, formație corală bucureșteană, fundată în 1919. A activat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Întemeietor și conducător permanent, Marcel Botez.
cântáre, cântări s. f. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei; cântec, muzică. ♦ (În cultul creștin) Rugăciune de laudă și de slăvire, având în general forma de poezie sau de imn religios (de origine biblică sau nescripturistă). ♦ Cântarea cântărilor = carte a Vechiului Testament, alcătuită din poeme nupțiale de o neasemuită frumușețe și scrisă în sec. 5 î. Hr., atribuită regelui Solomon, al cărei text trebuie interpretat simbolic. ◊ Cântarea celor trei tineri = carte anaghinoscomena (necanonică) a Vechiului Testament, cu conținut poetic. Cuprinde un capitol (67 de versete), în care se istorisește aruncarea într-un cuptor de foc a trei tineri: Șadrac, Meșac și Abed-Nego, pentru că n-au vrut să se închine idolilor, fiind salvați în mod miraculos după o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. – Din cânta.
a-i face (cuiva) cântarea expr. (intl.) a trăda un complice, a denunța.
cântare, cântări s. f. 1. denunț, trădare. 2. mărturisire.
cântarea cântărilor expr. (intl.) delațiune.

Cântări dex online | sinonim

Cântări definitie

Intrare: cântare
cântare substantiv feminin
Intrare: cântări
cântări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a