cânt definitie

3 intrări

47 definiții pentru cânt

cantá vi [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: ger kanten] (Schi) A merge pe canturi1 (3).
cânt sn [At: NEGRUZZI, S. I, 11 / Pl: ~uri / E: drr cânta cf fr chant] 1 Cântec. 2 Ciripit de păsărele Si: cântare (3), cântec (2). 3 Poezie (însoțită uneori de melodie). 4 Diviziune a unui poem epic Si: cântec (3), cântare (4).
cântá [At: COD. VOR. 134/7 / Pzi: cấnt / E: ml cantore] 1-2 vti A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. 3-4 vti (Îe) Joacă cum îi ~tă Face întocmai cum îi spune altul. 6 vti (Îe) A-i ~ popa la cap A fi mort. 7-8 vti (C.i. averea cuiva) A cheltui pe distracții. 9 (C.i. omul mort) A boci. 10-11 vti (D. păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz, caracteristice fiecărei specii. 12-13 vti A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, elogiindu-l. 14-15 vti A descrie ceva în versuri. 16 vt (Fam) A înșira vorbe goale.
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.
CÎNT, cînturi, s. n. 1. Cîntare, cîntec (1). Și se pierde cîntul, pierde Pe cale de codru verde, Și prin cetinele ude Doar răsunetul s-aude. DEȘLIU, M. 47. Dar lîngă leagăn cîntid Mamei de-obicei e trist. COȘBUC, P. I 265. ◊ (Poetic) Și nici un cînt nu-și tremură plînsu-n frunziș, Ci-n taină-un freamăt stîns parcă suspină. PĂUN-PINCIO, P. 57. ♦ Ciripit de păsări. Cîntid privighetorii picură lin! C. PETRESCU, S. 42. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie); cîntec (2). Al meu e cîntul ce-n pustie Neputincioasa jale-și plînge. GOGA, P. 11. Ce trist răsună cînturile mele în liniștea adîncă din pădure! IOSIF, P. 47. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci ciuturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I 184. 3. Parte, diviziune a unei poeme epice. V. rapsodie. Sara am cetit tatălui meu tot cîntid întîi din moartea lui Avei. NEGRUZZI, S. I 11.
CÎNTÁ, cînt, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni, uneori precizat prin «din gură») A emite un șir de sunete muzicale care se rînduiesc într-o melodie, într-o arie, într-un acord etc. Chită din gură și se acompaniază la pian. ▭ Vin cîntînd în stoluri fele De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Bună calea, Ivane, dar cînți, cînți, nu te-ncurci! CREANGĂ, P. 299. Acum... fiindcă sintem prietini, hai să cîntăm și să giucăm. ALECSANDRI, T. I 153. Cîntă, mîndră, trăgănat, Să te-aud de la Bănat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. Cînd pun mîna pe tîrnăcop și lovesc Piatra cu sete, se deschid, ca prin farmec, și cresc Podurile peste apă și calea ferată Și cîntă cu noi Jiul și valea toată. VINTILĂ, O. 40. O nouă zi începea, glorioasă, cîntînd parcă din – mii de trîmbițe. BOGZA, C.O. 32. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi, Doinește și vîntul într-una, Cîntînd somnoroșilor ulmi. COȘBUC, P. II 16. ◊ Tranz. (Complementul arată cîntecul) în lan erau feciori și fete, Și ei cînt au o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. Puneș frate, mîna-n șale, Să cîntăm una de jale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Cu complement intern) Cîntă-ți, fată, cîntecul. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin. prep. «cu», «din», «la», «în» și indicînd instrumentul) Cu trîmbițe a cîntat, Mare oaste-a adunat. SEVASTOS, INT. 366. Copilul tot cînta din fluieră. RETEGANUL, P. II 35. Cînta bine din vioară. GHICA, S. A. 76. Joacă cum îi cîntă = face cum îi poruncește altul. (Fig.) Cucul, un solist vestit, De prin alte țări venit, Va cînta din flaut. COȘBUC, P. I 300. ◊ (Despre instrumente muzicale sau alte obiecte care produc sunete melodioase) Ce jalnic cîntă Clopotele-acum în sat! COȘBUC, P. I 263. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I, 103. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ◊ Fig. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35. Seceram în lan, iar plopii Lîngă rîu sunau cîntînd. COȘBUC, P. II 64. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Multe harpe cîntă cînturi tinerele. BOLINTINEANU, O. 24. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate strigătele caracteristice speciei. Broaștele semețe cîntau cu glasuri multe. TOPÎRCEANU, S. A. 59. Face-m-aș-privighetoare, De-aș cînta noaptea-n răcoare. ALECSANDRI, P. A. 35. Cîntă puiul cucului în mijlocul codnduiJ Ș-așa cîntă de cu dor, Frunzele în vînt că zbor; Ș-așa cîntă de cu jale, De pică frunza pe cale; Ș-așa cîntă de duios, De pică frunzele jos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ◊ Tranz. Cocoșul acela îi ține rînduiala timpului, îi cîntă ceasurile. CAMILAR, TEM. 26. 2. Intranz. A compune, a scrie versuri. Astăzi cîntăm despre om, despre faptă, Vestim nădejdile care ne-așteaptă. DEȘLIU, G. 19. La picioare-i poetul cînta. ALECSANDRI, P. II 29. ◊ Tranz. A descrie, a povesti (ceva) în versuri. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EMINESCU, O. I 140. ♦ Tranz. A glorifica, a preamări (pe cineva sau ceva). Pe tine vreau acum să te cînt, Pe tine, muncitor necunoscut, Cel care ai luptat și ai căzut. Cu fruntea în zăpadă la pămînt. D. BOTEZ, F. S. 48. 3. Tranz. A îndruga, a înșira într-una (vorbe goale, minciuni). Să-mi cînte lumea cîte vrea! Mi-e dragă una și-i a mea. COȘBUC, P. I 119. Tu ce îi cînți și el ce îți descîntă? PANN, P. V. I 86. 4. Tranz. (Transilv.) A boci, a jeli. Știe că n-are cine să-l cînte, cine să-lplîngă cu adevărată durere la moartea lui. RETEGANUL, P. IV 35. ♦ Refl. (Popular) A plînge, a se tîngui. Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte, După min’ să nu se cînte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.
cânt s. n., pl. cấnturi
cântá (a ~) vb., ind. prez. 3 cấntă
cânt s. n., pl. cânturi
cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânți, 3 sg. și pl. cântă
CÂNT s. 1. cântare, cântat, cântec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. v. canto. 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)
CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.
CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.
cîntá (cântát, át), vb.1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. – 7. (Fam.) A vorbi, a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunța. – 10. (Arg.) A înșela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Pușcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s. n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s. f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, s. m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s. n. (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. și s. (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, s. f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s. f., din it. cantata; canto, s. m., din it. canto; cantor, s. m., din lat. cantor (sec. XVIII); canțonetă, s. f. (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), it. canzonetta; canțonetist, s. m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Pușcariu 822 și DAR și Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s. n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
CÂNT ~uri n. 1) v. CÂNTEC. 2) Ciripit de păsări. 3) Diviziune a unui poem epic sau a unei epopei. /v. a cânta
A CÂNTÁ cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult și fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare
cânt n. cântec (poetic): un cânt frumos și dulce adormitor sunând EM. [Lat. CANTUS].
cântà v. 1. a forma sunete plăcute, modulând vocea; 2. a executa un cântec cu un instrument muzical: a cânta din vioară; 3. se zice de vocea unor păsări: cocoșul cântă; 4. a recita versuri; fig. a celebra: a cânta isprăvile eroului. [Lat. CANTARE).
*1) cînt n., pl. urĭ (lat. cantus, după fr. chant). Serie de sunete modulate de voce (nu și cu vre-un instrument). Cîntec, melodie. Diviziune de poemă epică saŭ didactică: Eneida luĭ Virgiliŭ are doŭă-spre-zece cînturĭ.
2) cî́nt, a v. tr. (lat. cantare, frct. d. cánere, cantum, a cînta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Înșir cu vocea saŭ cu un instrument o serie de sunete variate și armonice: a cînta un cîntec din gură, din vioară, din flaut, din (saŭ la) pian; cocoșu, privighetoarea cîntă. Celebrez, laud: a cînta vĭața de țară. Spun des, repet: eŭ destul ĭ-am tot cîntat, dar el nu m’a ascultat. Repet prea mult: ce tot cînțĭ pe aicĭ, măi? Zic, spun, glăsuĭesc: ĭa vezĭ ce cîntă hîrtia ceĭa! V. intr. Vorbesc par’c’aș cînta (ceĭa ce e un defect. De ex., ca Jidaniĭ): acest orator cîntă. V. refl. A fi cîntat: acest cîntec se cîntă în toate părțile. Trans. Rar. Mă bocesc.
CÎNT s. 1. cîntare, cîntat, cîntec, glas, melodie, (pop.) viers. (Un ~ superb de păsărele.) 2. (MUZ.) canto. (Clasa de ~ de la conservator.) 3. (LIT.) (înv.) cap. (~ într-un poem.)
cînta vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.
CÎNTA vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. a cinsti, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Au ~ pe eroii patriei.)
cântá vb. I (arg.) A fura ◊ „[...] prietenul meu a zis că trebuie s-o «cânte» pe una de portofel, pe care o «descliftase» (îi desfăcuse fermoarul de la geantă – n. n.) mai înainte.” R.l. 11 II 93 p. 9
cânt ambrosian v. gregoriană, muzică; liturghie; misă.
cânt galic v. gregoriană, muzică; liturghie; misă.
cânt mozarab v. gregoriană, muzică; liturghie; misă.
cânt roman v. cantilenă (II); gregoriană muzică; liturghie; misă.
responsorial, cânt ~, cânt liturgic alternativ între oficiant și cor. Elementul individual (solistic) are posibilitatea unei îmbogățiri melismatice* a cântului (v. și psalmodie) față de caracterul „plan” (v. și cantus planus) al corului. În aceasta rezidă, de-altfel, și deosebirea principală a r. față de execuția antifonică*, cealaltă deosebire constând în generalitatea r. față de antifonia primară mai strâns legată de anume genuri (psalm*, imnuri (1), mai puțin de antifoane (II)). P. ext. r. devine un stil r. sau execuție r., aplicabile practicii muzicale sau unor genuri componistice care nu mai intră, istoric vorbind, în contextul originar al noțiunii.
cântá, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. (refl.) A boci, a jeli (Bud, 1908). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. cantare „a cânta” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; MDA).
cântá, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. A se cânta = a boci (Bud 1908). – Lat. cantare.
CÎNT subst. 1. Cîntea, fam. act.; Valea Cîntii t. (Sc). 2. Cîntel moșn. (AO XVI)
a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.
a cânta în corul lui tanti Milica expr. (intl., înv.) a fi informatorul miliției.
a cânta în strună expr. a se arăta de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia; a linguși (pe cineva).
a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită.
a cânta la cobză expr. (intl.) a denunța, a trăda.
a cânta la flautul cu gușă/ la taragot expr. a practica felația.
a cânta la pian expr. 1. (intl.) a i se prevala amprentele digitale. 2. a spăla rufe de mână.
a-i cânta (cuiva) prohodul expr. (intl.) 1. a complota împotriva cuiva; a pune la cale asasinarea cuiva. 2. a omorî (pe cineva), a ucide (pe cineva).
a-i cânta cuiva aleluia expr. 1. a lua parte la înmormântarea cuiva. 2. a considera (pe cineva / ceva) definitiv compromis.
a-i cânta sticleții în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun.
cânta, cânt I v. t. 1. (intl.) a denunța. 2. a tâlhări. II v. i. (intl.) a mărturisi.
cântă la altă masă! expr. pleacă de-aici!

cânt dex

Intrare: cânt
cânt substantiv neutru
Intrare: cânta
cânta verb grupa I conjugarea I
Intrare: Cânt
Cânt