Dicționare ale limbii române

72 definiții pentru c C3 A2rcium C4 83ri

c sm 1-4 A cincea literă a alfabetului românesc și sunetul sau semnul grafic corespunzător; semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții.
carbón sn [At: I. IONESCU, M. 312/ Pl: (înv) ~uri sn, ~i sm / E: fr carbone, lat carbo, -onis] 1 Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbune, petrol, în gaze etc., iar, în stare elementară, în diamant, în grafit și în cărbunele negru. 2 (Îs) ~14 Izotop radioactiv al carbonului care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. 3 (Șîs) Hârtie ~ Hârtie foarte subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii Si: indigo, (înv) plombagină.
C, c, s. m. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pl. și: (1, n.) c-uri]
CARBÓN s. n. Element chimic, foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, folosită în dactilografie, cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec.
C s. m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă (2) în grupurile ce, ci, oclusivă palatală (2) surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pr.: ce]
CARBÓN s. n. Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice, care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naștere în atmosferă și care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subțire acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă, întrebuințată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
SÚTĂ, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivală sau adjectivală) Numărul care în numărătoare are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu și care se indică prin cifrele 100 și C. ◊ Loc. adj. La sută = (despre dobânzi, procente) corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei sau unei cantități de o sută de unități. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fără îndoială. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = număr mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o sută 2. S. f. Cifră care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. ♦ Bancnotă de o sută de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică. – Et. nec.
C s. m. invar. A patra literă a alfabetului; este o consoană: a) oclusivă velară surdă înainte de vocalele a, o, u, ă, î, înainte de consoane și la sfîrșit de cuvînt; b) semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci; c) oclusivă palatală surdă în grupurile che, chî. – Pronunțat: ce.
CARBÓN s. n. Metaloid tetravalent foarte răspîndit în natură, fiind componentul de bază al tuturor substanțelor organice; se găsește mai ales în cărbunii de pămînt, în gazele naturale, în petrol, iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. Chimia organică este chimia carbonului. * (Hîrtie) carbon = hîrtie acoperită pe una din fețe cu o substanță chimică colorată.
SÚTĂ, sute, num. card. (Adesea precedat de alt numeral, care indică despre cîte sute e vorba) Numărul care își are locul între nouăzeci și nouă și o sută unu. Pot să-ți descriu, după documente precise, cum a fost viața de aci acum cincizeci, o sută ori două de ani. C. PETRESCU, V. 351. Dar nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. ISPIRESCU, L. 44. A petrecut zile întregi la capul meu, fără a închide ochii. De-aș trăi o sută de ani, nu voi uita că-i sînt datoare cu viața. ALECSANDRI, T. I 341. Mai bine o pasăre în colivie decît o sută pe gard ( = mai bine mai puțin și sigur decît mult și nesigur). ◊ Loc. adj. (Despre dobînzi, procente) La sută = corespunzător, proporțional unei sume de o sută de lei, unei cantități de o sută de unități. Dobînda se socotește cu atîta la sută. ◊ Loc. adv. Sută la (sau în) sută = complet, în întregime, deplin, cu totul; p. ext. sigur, fără îndoială. Planul a fost realizat sută la sută. ◊ Expr. Sute și mii sau mii și sute sau o sută și-o mie sau sute (și sute) de... = un număr mare, nedeterminat. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu, că doar sute și mii de brațe trebuie acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 155. Maică, fericirea mea, Ești bătrînă și nu crezi... Și nici nu vezi Că dintr-o sută ș-o mie Numai una-mi place mie? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului... Că te pune pe-un genunche Și-ți tot minte mii și sute, Și mai mari, și mai mărunte. id. ib. 276. ◊ (Formînd numeralul adverbial corespunzător) Ți-am spus de o sută de ori acest lucru. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează numărul dintre nouăzeci și nouă și o sută unu. Am scris o sută pe tablă. b) Monedă de o sută. Săracele sutele, Cum mărită mutele!... Lăcomii și eu la sută, Și luai și eu o mută. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, ducă-se și suta = unde s-a făcut o cheltuială mare, poate să se facă și una mai mică.
C s. m. invar. A patra[1] literă a alfabetului, numită „ce”, și sunetul corespunzător.[1]
CARBÓN s. n. Metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanțelor organice; care se găsește în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit și în cărbunele negru. ◊ (Hârtie-)carbon = hârtie acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică colorantă, întrebuințată la scoaterea de copii. – Fr. carbone (lat. lit. carbo, -onis).
c1 (literă) [cit. ce / ci] s. m. / s. n., pl. c / c-uri
c2 (sunet) [cit. cî] s. m., pl. c
carbón s. n.; simb. C
cinci súte [cinci pron. în tempo rapid cin] num.; 500, D
dóuă súte num.; 200/CC
hârtíe carbón s. f. + s. n.
nóuă súte num.; 900/CM
opt sute num.; 800/DCCC
pátru súte num.; 400/CD
sútă2 s. f. (prima ~ de lei), g.-d. art. sútei; pl. súte
sútă1 (o ~)/sútă (o sută de dolari, sută la sută) num.; 100/C
șápte súte num.; 700/DCC
șáse súte num.; 600/DC
trei súte num.; 300/CCC
C, c s. m. invar. [cit. ce]
carbón s. n., simb. C
dóuă súte num.
hârtíe carbón s. f. + s. n.
nóuă súte num.
opt súte num.
pátru súte num. (sil. -tru)
sútă s. f., pl. súte
șápte súte num.
șáse súte num.
trei sute num.
BIOXID DE CARBÓN s. v. acid carbonic.
CARBÓN s. v. indigo.
HIDRAT DE CARBÓN s. v. glucidă.
SÚTĂ s. (fam.) sutar. (Împrumută-mă cu o ~.)
SÚTĂ s. v. secol, veac.
TETRACLORURĂ DE CARBÓN s. (CHIM.) tetraclormetan.
CARBÓN s.n. Metaloid tetravalent care se găsește în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ◊ Hârtie carbon = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, care permite copierea unui text, a unui desen etc. pe mai multe foi. [< fr. carbone, cf. lat. carbo – cărbune].
CARBÓN s. n. metaloid tetravalent în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ♦ hârtie-~ = hârtie având pe una dintre fețe un strat subțire de substanță colorată, pentru copierea unui text, desen etc. pe mai multe foi; indigo. (< fr. carbone)
sútă (-te), s. f. – Numărul care urmează după nouăzeci și nouă. – Mr., megl. sută. Sl. suto (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 381), cf. bg., sb., cr., ceh., pol., rus. sto. Trecerea lui ŭ › u este greu de explicat, cf. Meillet, Bull. Soc. Linguist., XIX, 91 și Skok, Slavia, IV, 132, și i-a determinat pe unii cercetători să gîndească la o proveniență persană a cuvîntului rom. și nu sl. (G. Meyer, Alb. St., IV, 47). Este singurul numeral rom. de origine nelatină. Der. sutar, s. n. (sută, centenar; Arg., bilet de o sută de lei); sutaș, s. m. (centurion); sutălea (var. sutelea), num. ord.; sutime, s. f. (a suta parte; centenar); însuti, vb. (a multiplica cu o sută).
CARBÓN n. Metaloid, foarte răspândit în natură (sub formă de grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pământ și bitumuri) și în bioxidul de carbon, component de bază al tuturor substanțelor organice vegetale și animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis
SÚTĂ1 ~e num. card. 1) Nouăzeci plus zece. O ~ de pagini. 2) cu valoare de num. ord. Al sutălea; a suta. /<sl. suto
SÚTĂ2 ~e f. 1) Număr constând din o sută de unități. ◊ La ~ raportat la o sumă de o sută de unități. ~ la ~ a) în întregime; complet; b) exact; sigur; fără îndoială; cu siguranță. ~e și mii o cantitate foarte mare. 2) Cifra 100 sau C. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<sl. suto
C m. 1. a treia literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 100.
carbon n. corp simplu solid, cărbune în stare pură.
sută num. 1. număr ce conține de zece ori zece; 2. număr mare: ți-am spus’o de o sută de ori. [Slav. SŬTO (unicul numeral românesc de origină străină)].
c m. A treĭa literă a alfabetuluĭ latin. O cifră romană care înseamnă „100”. – Litera c la Romanĭ se pronunța numaĭ k, precum, kinghere (nu cingere, ca pe rom. încingere). Pe la sfîrșitu imperĭuluĭ roman, a’nceput să se pronunțe c înainte de e și i, corelativ cu g.
*carbón n. (fr. carbone, cărbune chimic, diferit de charbon, cărbune din natură). Chim. Cărbune chimic pur.
sútă f., pl. e (vsl. sŭto, lat. centum, vgr. ’ekatón, scr. çatam, vgot. hund). Cantitate de zece orĭ maĭ mare de cît zece. Sută de francĭ (saŭ alte monete): se vedeaŭ sutele în ladă. Prov. Sutele mărită slutele, și miile urgiile, baniĭ fac să se mărite urîtele. O sută (num.), de 10 orĭ 10: o sută de anĭ, două sute de francĭ. Număr mare: ți-am spus de o sută de orĭ, de sute de orĭ (de foarte multe orĭ). Miĭ și sute, foarte mult, foarte multe. O sută de miĭ, o zecime din milion.
bioxid de carbon s. v. ACID CARBONIC.
CARBON s. indigo, plombagină, hîrtie-carbon. (~ pentru scoatere de copii.)
HIDRAT DE CARBON s. (BIOL.) glucid, zahar.
SU s. (fam.) sutar. (Împrumută-mă cu o ~.)
su s. v. SECOL. VEAC.
TETRACLORURĂ DE CARBON s. (CHIM.) tetraclormetan.
C ora începerii lansării sau debarcării desantului aerian.
c 1. Numele celui de al treilea sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din evul mediu. Începând de la Zarlino, ionianul (v. mod) cu fundamentala C este primul mod; C devine punctul de referință al sistemului (II, 3), tonal și de construire a cercului cvintelor*. În teoriile muzicale anglo-germanice actuale, c este echivalentul lui do*. Popoarele romanice au înlocuit în solmizație* literele prin silabe (C = do). 2. Forma actualei chei* de do, care provine din forma literei C; folosită de la Guido d’Arezzo încoace pentru litera ¢, indica locul notei do pe portativ. 3. Semn de măsură: c indică măsura 4/4; ¢ măsura alla breve*. Forma lor seamănă doar întâmplător cu litera C; ea provine de la semicercul cu care se însemna tempus imperfectum în notația (III, 1) proporțională (v. și musica misurata). 4. Abrevieri: cantus*; cent*; con*; continuo*; capo (v. da capo). V. acord; tonalitate; cifraj; breve (brevis); major; minor.
°C (METR.) Simbol pentru gradul Celsius.
c 1. (METR.) Simbol pentru elementul de compunere centi-. 2. (FIZ.) Simbol pentru viteza luminii.
C s. m. invar. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (semiclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). 2. (MUZ.) a) Notație literală pentru sunetul do; b) Semn de măsură de 4 timpi și, respectiv (în forma ¢), de 2 timpi. 3. Cifră romană cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat între limbajele de asamblare și limbajele de nivel înalt, orientate către aplicație.
CARBON (< fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se găsește în natură, în stare elementară, cristalină (diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pămînt și bitumuri), în unele roci sedimentare (carbonați), în dioxidul de carbon și în toate substanțele organice, combinate cu alte cîteva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Funcționează în combinații în starea de valență 4. Intră în compoziția unor aliaje de mare importanță în tehnică. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (614C*) = izotop radioactiv al c., care ia naștere în atmosferă; este folosit ca atom marcat (v. și geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare în arheologie. Hîrtie-c. = hîrtie subțire, acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă și folosită la scoaterea de copii după texte; indigo (IV).
RĂZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat între Anglia și Franța pentru terit. franceze stăpânite de dinastia engleză și pentru Flandra. În prima parte, Anglia a obținut victorii importante în bătăliile de la Crécy (1346) și Poitiers (1356), ocupând o mare parte a terit. Franței. În deceniul 8 al sec. 14, francezii au reușit să recucerească aproape toate terit., dar după bătălia de la Azincourt (1415) au pierdut N Franței și Parisul. Spre sfârșit, războiul a căpătat un caracter popular, prin intrarea în acțiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc și, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Franței, cu excepția portului Calais, pe care l-a mai stăpânit până în 1558.
a fi îmbrăcat la opt sute și un pol expr. a avea haine scumpe, a fi elegant.
la opt sute și un pol expr. (înv.) elegant.
C (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 100, în sistemul roman de scriere a numerelor.

C C3 A2rcium C4 83ri dex online | sinonim

C C3 A2rcium C4 83ri definitie