Definiția cu ID-ul 417841:
bîntuí (-uiésc, ít), vb. –
1. A deranja, a supăra, a ofensa. –
2. A călca în picioare. –
3. A face stricăciuni.
Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în
sl. (
bg. bantuvam,
sb.,
cr.,
slov. bantovati,
rut. bantowati:
cf. Berneker 42), dar pare a proveni din
mag. Miklosich, Wander., 12, crede că
rut. provine din
rom. –
Der. bînșag,
s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială,
s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor,
adj. (devastator).
Bântuit dex online | sinonim
Bântuit definitie