buzdugan definitie

2 intrări

21 definiții pentru buzdugan

buzdugán sn [At: BIBLIA (1688), 2/4 / Pl: ~e / E: tc bozdogan] 1 Măciucă (scurtă) de fier dintr-o bucată (sau cu coada de lemn), uneori, cu măciulie țintuită (1) Cf ghioagă, topuz. 2 Baston cu măciulie în vârf care aparține tamburilor-majori care conduc fanfarele militare. 3 (Fig) Putere domnească. 4 (Pex; înv) Trib în fruntea căruia stă o căpetenie având un buzdugan ca semn al domniei. 5-6 Lovitură de buzdugan (1-2) Cf băț, baston. 7 (Reg) Mai cu care se crapă lemnele Cf măiug. 8 (Reg) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 9 (Reg) Cruce dublă (făcută) din spice de grâu Cf cunună. 10 (Reg) Parte care rămâne din cotorul porumbului, după ce s-au tăiat jipii Si: cocean, tuleu. 11 (Bot) Plantă erbacee din familia sparganiaceae cu tulpina erectă, ramificată în partea superioară, cu frunze lineare, rigide, erecte, cu flori verzi-alburii și fructe uscate de forma unei piramide răsturnate, care crește pe malurile apelor, prin bălți și pe lângă pâraie în lunile iulie-august Si: (reg) capu-ariciului, rubanier, șovar, (Șparganium ramosum).
buzgán sm [At: CHEST. VI, 30 / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Bondar (bombus).
BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în trecut ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă acvatică cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii și cu fructe în formă de măciucă; capul-ariciului, șovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. Măciucă sau ghioagă scurtă de fier (uneori cu coadă de lemn) cu măciulia țintuită, săpată în șănțulețe sau tăiată în colțuri ascuțite, folosită, în vechime, ca armă de luptă sau (în orînduirea feudală) ca semn al puterii politice domnești sau ca insignă a marelui armaș. Măi Niță, strigă el, frumos buzdugan ai!... Cu așa tovarăș poți trece fără grijă prin lume. SADOVEANU, O. II 512. Buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. EMINESCU, N. 5. Iacob Eraclid... pierise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. NEGRUZZI, S. I 137.
BUZDUGÁN, buzdugane, s. n. 1. Măciucă sau ghioagă de fier (cu măciulia țintuită), folosită în vechime ca armă de luptă sau ca semn al puterii domnești. 2. Plantă erbacee cu flori verzi-alburii și fructe în forma unor piramide răsturnate (Sparganium ramosum). – Tc. bozdogan.
buzdugán s. n., pl. buzdugáne
buzdugán s. n., pl. buzdugáne
BUZDUGÁN s. 1. (înv.) topuz. (~ul era semn al puterii domnești.) 2. (BOT.; Sparganium ramosum) (reg.) șovar, capul-ariciului.
BUZDUGÁN s. v. cocean.
buzdugán (buzdugáne), s. n – 1. Măciucă, ghioagă. – 2. Ciocan, mai. – 3. Plantă, Sparganium ramosum. – Var. buzdugă. Mr., megl. buzdugan. Tc. bozdogan (Șeineanu, II, 65; Lokotsch 333); cf. ngr. μπουσδογάνον, bg. buzdugan, sb. buzdovan, pol. buzdygan, rus. buzdychan, mag. buzogany. – Der. bîzdîgăni, vb. (a stimula, a incita); buzdugăni, vb. (a lovi cu măciuca). Pare puțin probabilă ipoteza lui Miklosich, Wander., 80, care derivă cuvîntul pol. din rom.
BUZDUGÁN ~e n. 1) Măciucă sau ghioagă cu măciulie țintuită, folosită în trecut ca armă de luptă. 2) (în Moldova feudală) Simbol al puterii domnești. /<turc. bozdogan
buzdugan n. 1. sceptru cu glob în vârf, spada și buzduganul erau insigniile Domnilor români: mi-au pus pe cap coroana și buzduganu ’n mână AL.; 2. ghioagă de fier țintuită, mare și grea, odinioară, atributul Marelui armaș: Arbure hatmanul ce ’n mână poartă un groaznic buzdugan NEGR; 3. arma de căpetenie a haiducilor (în cântecele populare): buzdugan de voinicel; 4. (în basme) arma favorită a smeilor și a feți-frumoșilor; 5. Tr. ciocan de crăpat lemne; 6. plantă cu florile verzi-alburii și ale cării fructe uscate au forma unei piramide răsturnate (Sparganium); 7. Tr. coceanul porumbului. [Turc. BOZDOGAN, lit. șoim cenușiu, măciuca având în vârf un cap de șoim].
Buzdugan (George) fost prim-președinte la Casație si apoi membru în înalta Regență (1867-1929).
buzdugán n., pl. e (turc. bozdogan, măciucă cu un cap de șoim la capăt, d. boz, cenușiŭ și dogan, șoĭm; bg. buzdugan, sîrb. bozdogan, buzdovan, rus. rut. buzdynan, pol. buzdygan, ung. buzogány, ngr. busdogánon. V. buștihan). Măcĭucă saŭ ghĭoaga, care era odinioară o insignă a domnuluĭ (= topuz, sceptru) și a mareluĭ armaș. Ghĭoagă haiducească (atribuită și zmeilor și eroilor din povești). Maĭ de izbit ca să se despice bușteniĭ (Trans.). O plantă care crește pe malu apelor și care face niște fructe colțuroase ca o piramidă răsturnată, numită și șovar și capu aricĭuluĭ (sparganium ramosus).
BUZDUGAN s. 1. (înv.) topuz. (~ era semn al puterii domnești.) 2. (BOT.; Sparganium ramosum) (reg.) șovar, capul-ariciului.
buzdugan s. v. COCEAN.
BUZDUGAN, Ion (1889-1967, n. Brînzenii Vechi, Basarabia), poet și folclorist român. Culegeri de folclor basarabean („Cîntece din Basarabia”), transcris cu fidelitate. Poezii („Miresme din stepă”, „Țara mea”, „Păstori și timpuri”), publicistică.
BUZDUGAN, Gheorghe (1867-1929, n. Focșani), jurist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1929). Președinte al Înaltei Curți de Casație (1921-1927); membru al Regenței (1927-1929).
BUZDUGAN, Gheorghe (1916-2012, n. Sighișoara), inginer electromecanic român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul rezistenței materialelor și mecanicii. Studii tensiometrice privind rezistența elementelor metalice la hidrocentralele de pe Argeș și Lotru, Porțile de Fier I.
BUZDUGAN subst. 1. – V. (16 A I 465); Gh. (Sd XXII). 2. Băzdăgan, N. (Isp IV1).

buzdugan dex

Intrare: buzdugan
buzdugan substantiv neutru
Intrare: Buzdugan
Buzdugan