buzdugăni vt [At: ȘEZ. VI, 6 / Pzi: ~ nesc / E: buzdugan] 1 A bate cu buzduganul. 2 A ucide cu buzduganul.

BUZDUGĂNÍ, buzdugănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.; rar) A lovi, a bate, a ucide cu buzduganul. – Din buzdugan.

BUZDUGĂNÍ, buzdugănesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lovi, a bate, a ucide cu buzduganul. – Din buzdugan.

BUZDUGĂNÍ, buzdugănesc, vb. IV. Tranz. A lovi, a bate, a ucide cu buzduganul. Domnitorul de pe atunci... cheamă pe Hălturaru și-l buzdugănește, dîndu-i două buzdugane-n piept. ȘEZ. IV 18.

BUZDUGĂNÍ, buzdugănesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lovi, a bate, a ucide cu buzduganul. – Din buzdugan.

buzdugăní (a ~) (înv., rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buzdugănésc, imperf. 3 sg. buzdugăneá; conj. prez. 3 să buzdugăneáscă

buzdugăní vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. buzdugănésc, imperf. 3 sg. buzdugăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. buzdugăneáscă

A BUZDUGĂNÍ ~ésc tranz. 1) înv. A lovi puternic cu buzduganul. 2) pop. (persoane) A bate crunt; a ciomăgi; a cetlui; a îmblăti; a melestui. /Din buzdugan

buzdugăní, buzdugănesc, vb. tranz. – (înv.) A lovi, a bate cu buzduganul: „O trântesc jos și acolo au buzdugănit-o cum au vrut ele” (Bilțiu, 1999: 282). – Din buzdugan (MDA) < tc. bozdoğan, din boz „cenușiu” și dogan „șoim”; inițial, măciuca avea în vârf un cap de șoim.