buză definitie

3 intrări

25 definiții pentru buză

búză sf [At: DOSOFTEI, PS. 37/11 / V: (înv) ~ ze / Pl: ~ze / E: cf alb buze, bg бyзъ] 1 (Atm) Parte cărnoasă care mărginește, în afară, deschizătura gurii (sau a botului), acoperind dinții Si: labie. 2 (Fig) Gură. 3 (Pop; îe) A-i da cuiva ceva de luat în ~ ze A-i da cuiva ceva de mâncare. 4 (Îe) A fi cu sufletul în (sau pe) ~ ze A trage să moară. 5 (Îe) A scoate din ~ za morții A scăpa (pe cineva) de la moarte. 6 (Pfm; îe) A pune (sau a lăsa) ~ za A fi gata să plângă Cf a buzăi. 7 (Pop; îe) A face ~ ze de arap A fi bosumflat. 8-9 (Îe) A rămâne (sau a se întoarce) cu ~ za umflată (sau ~ zele umflate) A rămâne (sau a se întoarce) păcălit Cf buzat (2-3). 10 (Pop; îe) A bate (sau a da, a sufla) din (sau în) ~ ze (sau ~) A fi mânios. 11 (Îae) A umbla fără nici un rost. 12 (Îae) A îndura o pierdere fără a mai putea îndrepta ceva. 13 (Pfm; îe) A-i crăpa (sau a-i scăpăra, a-i arde) cuiva ~ za (de ceva) A avea mare nevoie de ceva. 14 (Pfm; îe) A se șterge (sau a se linge, a se spăla) pe ~ ze A fi silit să renunțe la ceva. 15 (Pfm; îe) A-și linge ~ zele după ceva A-și dori ceva foarte mult. 16 (Fam; îe) A avea (sau a spune) (ceva) numai pe (sau din ~) že A vorbi altfel de cum gândești. 17 (Pfm; îe) A-și mușca ~ zele A regreta. 18 (Îe) A vorbi în ~ ze A bolborosi. 19 (Îc) ~de-iepure Anomalie congenitală (la unii oameni) care constă într-o despicătură a buzei de sus (de sus în jos), prin care se vede o parte din dinți. 20 (Mol; bot; îc) ~ za -vacii Ciupercă comestibilă din familia agaricaceae, cu pălăria de culoare brun-roșiatică, piciorul gros, solid de culoare albă, ornat de o rețea de fibrile roșiatice și carnea albă compactă, care crește pe pământ, sub mesteceni și prin pădurile de conifere în locuri uscate (Cortruarius bolteatus). 21 (Pex) Margine a unei răni pricinuite de o tăietură foarte adâncă. 22 (Pex) Partea de deasupra (subțiată sau răsfrântă) care mărginește gura vaselor (sau a țevilor). 23 (Pfm; îlav) În ~ za tunului Expus împușcăturilor de tun. 24 (Îalv; pex) În primejdie mare. 25 (Pfm; îla) Plin până în ~ ze Foarte plin. 26 (Pex) Marginea de deasupra (subțiată) a unui deal, a unui pisc, a unei păduri, a unui șanț etc Cf geană. 27 (Pex) Partea ascuțită la instrumentele de tăiat Si: tăiș. 28 (Îs) ~ za plutei Partea dinainte a plutei. 29 (Îs) ~ de bandaj Partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină.
BÚZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este ușor despicată (ca la iepure). ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copii) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină. – Cf. alb. buzë.
BÚZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este ușor despicată (ca la iepure). ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copii) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roțile autovehiculelor de cale ferată, care servește la menținerea și la conducerea vehiculului respectiv pe șină. – Cf. alb. buzë.
BÚZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. Buza de sus. Buza de jos. ▭ Uriașul cuvînt: Libertate! Ne tremură buzele, aproape Că plîngem, șoptindu-l. BENIUC, V. 127. Lăsîndu-și iar capul în jos, își mușcă buzele, își strînse pumnii. CAMILAR, TEM. 205. Gura îi era uscată și buzele arse. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Începe a bea lacom la apă și a-și linge buzele de dulceața și bunătatea ei. CREANGĂ, P. 214. Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină. EMINESCU, O. I 79. Buză de iepure = buza (de sus) ușor despicată (ca la iepure), lăsînd să se vadă- o parte din dinți și constituind un defect din naștere. Așa a născut-o mătușa... cu buză de iepure. STANCU, D. 12. ◊ Expr. (Familiar) A rămîne cu buzele umflate = a rămîne înșelat, păcălit, dezamăgit în așteptările sale. Îi era să nu-și piarză slujba și să rămîie cu buzele umflate. ISPIRESCU, L. 234. A sufla (sau a bate) în buze = a rămîne păgubaș (de ceva); a fluiera a pagubă. Toporul s-a cufundat și Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P.46. A-i crăpa(sau a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de ceva) = a avea mare nevoie (de ceva), a fi la strîmtoare; a-icrăpa măseaua. A se șterge (sau linge, spăla) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva, să-și ia nădejdea de la un lucru dorit sau rîvnit. A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a rîvni, a jindui (ceva). A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi (de nereușita unei acțiuni). (Mai ales despre copii) A lăsa (sau a pune) buza = a fi gata să izbucnească în plîns. ◊ (în diverse construcții, exprimînd lipsă de sinceritate, fățărnicie, afectare etc.) Vorbește din vîrful buzelor. ▭ Toți pe buze-avînd virtute, iar în ei monedă calpă. EMINESCU, O. I 150. Făcură jurămînt lui Rudolf, mai mult din buză decît din inimă. BĂLCESCU, O.II 187. Pe buze miere, Și-n inimă fiere. Marginile unei răni pricinuite de o tăietură adîncă. 2. Margine (dreaptă sau răsfrîntă) a unor obiecte (în special cînd au formă rotundă). Paraschiv își trase mîna, dar buza capacului îi strivi un deget. PREDA, Î. 180. Pe buzele străchinii, o lingură de cositor. DELAVRANCEA, H. T. 26. Vasile se scidă, aprinse o lumînărică de ceară, lipită de buza unui sfeșnic de alamă. VLAHUȚĂ, O. A. 345. ◊ Expr. A fi în buza tunului = a fi expus în bătaia tunului; p. ext. a se afla într-un loc primejdios. Pururea în buza tunului, siliți a bivuaca sub un cort. NEGRUZZI, S. I 39. (Rar) Plin pînă în buze = foarte plin; plin ochi. Ulcica... plină pînă-n buze cu vin roșu. DELAVRANCEA, S. 55. 3. Culmea, marginea de sus (subțiată) a unui deal, a unui pisc, a unui șanț, a unei păduri etc. V. geană. Unii, izbutind să urce buza dealului, se prăbușeau... străpunși de gloanțe. CAMILAR, N. I 49. Dă glas octombre-n viile naturii! Ca mustul tînăr Soarele se varsă Pe buza tremurată a pădurii. BENIUC, V. 45. I-au îngropat ieri, la Adîncata, în buza dealului, lîngă șosea. STANCU, D. 159. A dat peste stîna de oi a lui Gheorghiade, cu perdeaua ei de trestie înfiptă în buza văii Gerului. POPA, V. 114. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. Băiatul... aduse securea. Uracu o luă și petrecu degetul pe buza oțelului. DUMITRIU, B. F. 105. Cine are bardă mică, Facă-i buza subțirică. ALECSANDRI, P. P. 319.
BÚZĂ, buze, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase care mărginesc gura și acoperă dinții. ◊ Buză de iepure = buză ușor despicată (ca la iepure), constituind un defect din naștere. ◊ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înșelat, dezamăgit în așteptările sale. A-și mușca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare; a se căi. A sufla (sau a bate) în buze = a rămâne păgubaș; a fluiera a pagubă. A se șterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunțe la ceva. A-i crăpa (sau a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-și linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Marginea unor obiecte, a unor vase. Buza strachinii. ◊ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc, margine a unui șanț, a unei păduri etc. 4. Ascuțiș al unor instrumente de tăiat; tăiș. – Comp. alb. buzë.
búză s. f., g.-d. art. búzei; pl. búze
búză s. f., g.-d. art. búzei; pl. búze
BUZÁ vb. v. olări, teși.
BÚZĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) usnă. (~ de sus.) 2. buză inferioară v. labium; buză superioară v. labrum. 3. gură, (înv. și reg.) usnă. (~ a unui pahar, a unui vas.)
BÚZĂ s. v. ascuțiș, lamă, limbă, margine, tăiș.
búză (búze), s. f.1. Fiecare din cele două părți cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. -ză (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepția de „buză”, ca în bg. buza „obraz”; cf. și bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezența cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu rădăcina *br- „gură”, cu suf. -zë (cf. lituan. burná „gură”, armen. beran „gură”), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 și Rosetti, II, 112, menționează doar corespondența rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Pușcariu 242 (și JB, XI, 48) imagina o rădăcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrșit, Vaillant, BL, XIV, 16, pornește de la sl. *lobŭza „buză” sau „sărut”, cf. lobŭzati „a săruta” și dăbălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-și umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgrațios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s. m. (poreclă pentru botoși, sau pentru copiii plîngăcioși); buzar, s. m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziș, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucălat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gură, în limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da greș” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë „buză”.
BÚZĂ ~e f. 1) Fiecare dintre cele două părți cărnoase, proeminente care mărginesc gura din exterior. * ~ de iepure buză ușor despicată (ca la iepure), constituind o anomalie congenitală. A întoarce ~a pe dos a se supăra tare, mai ales fără motiv; a se bosumfla. A-și linge ~ele după ceva a dori ceva foarte tare; a râvni ceva. A-și mușca ~ele a regreta amarnic. A rămâne cu ~ele umflate a rămâne dezamăgit; a fi decepționat de ceva. 2) Linie care mărginește suprafața unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei răni. 3) Partea ascuțită a unui obiect de tăiat; ascuțiș; tăiș. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.
buză f. 1. partea exterioară și cărnoasă care mărginește gura: a rămânea cu buzele umflate, a fi păcălit; 2. margine: de a tunurilor buze AL. [Termen comun multor familii de limbi: probabil onomatopee].
búză f., pl. e (de orig. romană, rudă cu fr. bouder, a fi bosunflat, norm. boudsoufler, a unfla pelea; sp. buz, sărutare de împăcare; alb. buză, buză. D. rom. vine bg. buză, buză, obraz. V. bosunflu). Parte de afară a guriĭ și care acoperă dințiĭ. Marginea unuĭ vas, uneĭ țevi: a ajunge în buza tunuluĭ. A rămînea cu buzele unflate, a rămînea păcălit. înșelat, mofluz. A bate din buze la nevoie (ca calu flămînd), a avea mare nevoĭe de un lucru. A rămînea bătînd din buze, a rămînea fără cele necesare.
buza vb. v. OLĂRI. TEȘI.
BU s. 1. (ANAT.) (înv.) usnă. (~ de sus.) 2. gură, (înv. și reg.) usnă. (~ unui pahar, a unui vas.)
bu s. v. ASCUȚIȘ. LAMĂ. LIMBĂ. MARGINE. TĂIȘ.
BUZĂ subst. I. 1. Buză b. (Dm; Ștef; Sd XVI; Am 108) etc.; Buza, Mirce (13 – 15 B 213). 2. Compuse: Buză de Epure, Stoian (17 B IV; Buzgurilă, Al. act.; Buzalată, R., țig. (17 A V 19). 3. Buzea (17 B II 302). 4. Buzan, fam. (Buc). 5. -ău: Buzău b. (Paș; Mar); – Petru, moșul satului Buzăeni (17 A I 169); – Gh., olt. (Dolj 1930); – Badea (Hur 83); Buzăiu (Ur XX 407); Buzăești s. (16 B II 361) și Buzoești s. Cf. rîul și orașul Buzău, poate de altă origine, în izvoare vechi (Acta, Sanctorum) < trac. Mουσέος cu M grafie pt. B (cf. Drăg p. 248). II. 1. Buz, Ioan (Sur VII); -u hoț (Bîr V); fam. (Șez); -ul (Sur II; 17 A II 57, 227; RA II 233); -ul, pitar, mold., 1660 (Sd XI 68, XVI); Buzulenciu (Paș). 2. Buze, fam. (Tec 1); – Mircea 13 – 15 B 213); -a (Ștef; Isp III1); Budzea, Macsin (17 A V 62); Buzia b (17 B IV 478); Buz/escu fam., boieri olteni; -ești, -eni ss. 3. Buzeaiu = Buzei, munt. (BCI V 208). 4. Buzegiu, N, băn. act. 5. Buzian (16 B IV 98); călăraș 1655 (Sd IV 38), cf. subst, buziană „buruiană”. 6. Buzica, Gh., ard. 7. Buzilă (Paș; Sc); – munt. (Glos); Buzîlaș (Sd X). 8. Buzîloiul (Ard). 9. + -in, -ca: Buzinca (AO IV 466); – comis (A Gen II 190; 17 B III 247; Stavr 4); – clucer (Sd Iy 201); – boier (Sd XI 100; 17 B III 110). 10. Buzoiu (Paș); – zis și Buzoniu; (Șchei I) 11. Buzucă (Sd XVI; Sur V). 12. Buzat, M, (Ștef); -u poreclă (Sc) < adj. buzat. III. Contaminări, sau din alte teme: 1. Buzarnă, Stan (17 B III 505); Buzernea, Gh. (Sur VIII). 2. Buzdrelea (Sur V). Cf. Buziaș, orașul.
a bate din buze expr. (intl.) a informa poliția.
a face spuză la buze expr. (d. femei) a juisa, a ajunge la orgasm.
a lăsa (pe cineva) cu buzele umflate expr. a dezamăgi (pe cineva), a înșela așteptările (cuiva).
a rămâne cu ața mămăligii / cu buzele umflate expr. (pop.) a rămâne cu paguba, a fi păgubit.
a-i arde buza (după ceva) expr. a râvni (după ceva), a tânji (după ceva); a avea neapărat nevoie (de ceva)
a-i crăpa buza (după ceva) expr. a avea mare nevoie (de ceva).
buze s. f. pl. (eufem.) labii

buză dex

Intrare: buză
buză substantiv feminin
Intrare: Buză
Buză
Intrare: buza
buza verb grupa I conjugarea a II-a