butur definitie

3 intrări

23 definiții pentru butur

bútur1 sm vz but2
bútur2 sm vz butură
bútură sf [At: LB / V: (Mun) ~re, ~ túr, ~ tór, (Ban) ~toáră, ~ toáre / A: butúră / Pl: ~ri și ~ re / E: cf butuc] 1 Butuc (2). 2 Buștean (1). 3 (Îf butură) Jgheab de fântână Cf știubei, buddâi. 4 (Îaf) Butuc (12) de viță. 5 (Îaf) Fir de papură. 6 (Îf butură, buture, butoară, butoare) Scorbură. 7 (Îf butoară, butoare; pgn) Gaură. 8 Butonieră (1).
búture sm vz butură
BÚTUR s. m. v. butură.
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.
BÚTURE s. m. v. butură.
BÚTUR s. m. v. butură.
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.
BÚTURE s. m. v. butură.
BÚTURE, buturi, s. m. Butuc, buștean, buturugă. Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S.28. Fluture, Fluture, Flutură pe buture. TEODORESCU, P. P. 190.
BÚTUR, buturi, s. m. Partea noduroasă din trunchiul unui arbore, rămasă nedespicată. – Din but[uc] + suf. -ur.
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.
BÚTURE, buturi, s. m. (Reg.) Butuc (1). – Din but[uc] + suf. -ure.
bútură (reg.) s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi
bútură s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi
BÚTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.
buture m. scorbură de arbore: buture de stejar. [V. butuc].
bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.
búture m. V. but 1.
butură s. v. BUȘTEAN. BUTUC. BUTURUGĂ. CIOT. MIȘINĂ. SCORBURĂ.
bútur, buturi, s.m. – (reg.) Resturi: „Numa buturile i-s aici” (Apșa de Jos). ♦ (onom.) Butur, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș. – Din but(uc), prin substituirea finalei + suf. -ur (DLRM).
BUTUR subst. 1. – Ivan (17 B IV 448). 2. Butur/oiul (Sd XXII); -oae, Maria (BAP II 191); cf. Butunoiu, mold., act. 3. + suf. -lea: Buturlă, fam., ard. 4. Prob. sinc. Butrescul, D-tru (16 B IV 374).

butur dex

Intrare: butură
butură substantiv feminin
butur
buture
Intrare: Butur
Butur
Intrare: butur
butur