butoi definitie

3 intrări

16 definiții pentru butoi

butói sn [At: I. IONESCU, M. 93 / V: ~oáie, (reg) ~oánă, ~oáică sf / Pl: ~oaie / E: bute + -oi] 1 Vas de lemn făcut din doage, de forma buții, dar mai mic Si: (Mol) poloboc Cf butlan, buriu, burtuleag. 2 (Pfm; îe) A ieși din ~ A bea peste măsură. 3 (Pfm; îs) ~ fără fund Om care nu se mai satură (de mâncare, băutură, foloase materiale etc.). 4 (Pfm; îe) A vorbi ca din ~ A avea vocea răgușită. 5 (Îs) ~ cu pulbere Regiune în care statele sunt în conflict continuu. 6 (Îe) A aprinde ~ ul cu pulbere A dezlănțui un conflict. 7 Conținutul unui butoi (1). 8 (Spc) Vas de lemn în care se păstrează untul Cf bădâi. 9 (Iht) Pește mic de Dunăre. 10 Parte cilindrică la revolvere în care se introduc cartușe.
buțói sm [At: BĂCESCU, P. 1337 / V: (Ban) ~ón / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Pește-lup.
BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn făcut din doage, mai larg la mijloc decât la capete, folosit pentru păstrarea lichidelor, a murăturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fără fund = se spune despre cei care beau fără măsură. A vorbi ca din butoi = a avea vocea răgușită. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrică la revolvere, în care se introduc cartușele. – Bute + suf. -oi.
BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn făcut din doage, mai larg la mijloc decât la capete, folosit pentru păstrarea lichidelor, a murăturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fără fund = se spune despre cei care beau fără măsură. A vorbi ca din butoi = a avea vocea răgușită. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrică la revolvere, în care se introduc cartușele. – Bute + suf. -oi.
BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas mare de lemn făcut din doage, de obicei mai larg la mijloc decît la capete, folosit pentru păstrat lichide, murături etc.; bute, poloboc. Păun a dat cep unui butoi cu vin negru, vîrtos. PAS, L. I 42. ◊ Expr. Butoi fără fund, se zice despre cei ce beau fără măsură. A mirosi a butoi, se zice despre alimentele păstrate în butoaie, care au căpătat un miros specific, neplăcut. A vorbi ca din butoi = a avea un glas înfundat, lipsit de sonoritate. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlănțui un război, a provoca o catastrofă. Statele imperialiste se înarmau pînă în dinți, așteptînd momentul potrivit pentru a reaprinde butoiul cu pulbere. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160,11/2. ♦ Conținutul unei buți. Petrache n-a putut să cumpere gaz. Oamenii i-au spus că vînduseră tot butoiul. POPA, V. 112. 2. Parte cilindrică la revolvere sau pistoale de tip mai vechi, prevăzută cu un mecanism de rotație în care se introduc cartușele. Își numără cartușele, le țăcănește capsa, le bagă în butoiul pistolului și pipăie, cu degetul, cocoșul. PAS, L. I 96.
BUTÓI, butoaie, s. n. 1. Vas de lemn făcut din doage, mai larg la mijloc decât la capete, folosit pentru păstrarea lichidelor, a murăturilor etc. ◊ Expr. Butoi fără fund, se spune despre cei care beau fără măsură. A mirosi a butoi, se spune despre alimentele păstrate în butoaie care au prins un miros specific (neplăcut). A vorbi ca din butoi = a avea vocea răgușită. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlănțui un război, a provoca o catastrofă. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrică la revolvere de tip mai vechi, în care se introduc cartușele. – Din bute + suf. -oi.
butói s. n., pl. butoáie
butói s. n., pl. butoáie
BUTÓI s. (pop.) poloboc, (reg.) bute, butoană. (Un ~ cu vin.)
BUTÓI ~oáie n. 1) Vas de mare capacitate, cu capetele mai înguste decât mijlocul, făcut din doage cercuite și folosit pentru păstrarea diferitelor lichide, în special a vinului; bute; poloboc. * A aduce a ~ a mirosi a butoi. A vorbi ca din ~ a vorbi răgușit. ~ fără fund se spune despre o persoană care (poate) bea mult. 2) Conținutul unui asemenea recipient. Un ~ de vin. [Sil. bu-toi] /bute + suf. ~oi
butoiu n. vas mai mic decât butia, în special pentru rachiu (50 – 80 vedre): vinul dintr’o butie se poate deșerta în mai multe butoaie.
butóĭ n., pl. oaĭe (aug. d. bute). Sud. Bute maĭ mică, vas compus din doage maĭ unflat la mijloc și maĭ strîns la fundurĭ. – În est poloboc. V. putină, acov, balercă, buriŭ, fedeleș; vrană, preduf, canelă.
BUTOI s. (pop.) poloboc, (reg.) bute, butoană. (Un ~ cu vin.)
BUTE subst. și BUTOI. I. 1. Bute (Mar); -a (16 B I 193); -goală, Ion (Meșt Cr) 2. Butie Pop, ard., deci ca pren. 3. Butoi fam.; Butoia b. (17 B TV 295). II. Cu diverse sufixe, sau din alte teme: Butar/u fam. (Am 135); -i s. (Sd XXII); -iu (P Bor 43); Butărescul, Călin (17 B IV 102). 2. Butica, munt., 1682 (BCI V 210). 3. Butiuc, N., act.
a vorbi ca din butoi expr. a vorbi cu glas gros / răgușit / dogit.
butoi fără fund expr. bețivan, alcoolic.

butoi dex

Intrare: butoi
butoi substantiv neutru
  • silabisire: bu-toi
Intrare: Butoi
Butoi
Intrare: buțoi
buțoi