butcă definitie

2 intrări

12 definiții pentru butcă

BÚTCĂ, butci, s. f. (Înv.) Caleașcă. – Din ucr. budka.
BÚTCĂ, butci, s. f. (Înv.) Caleașcă. – Din ucr. budka.
BÚTCĂ, butci, s. f. (Învechit și arhaizant) Trăsură de lux (de obicei închisă); caleașcă. V. rădvan. Vel-armașe Toadere... dă poruncă să fie gata butca și slujitorii. SADOVEANU, Z. C. 169. Șirag de rădvane și de butci veneau pe urmă. GALACTION, O. I 74. S-a gătit frumos ș-a plecat veselă cu doamna la plimbare, în butcă deschisă. CARAGIALE, O. II 240.
BÚTCĂ, butci, s. f. (Înv. și arh.) Caleașcă. – Ucr. budka.
bútcă (înv.) s. f., g.-d. art. bútcii; pl. butci
bútcă s. f., g.-d. art. bútcii; pl. butci
BÚTCĂ s. v. caleașcă.
bútcă (bútci), s. f. – Caleașcă. Rut. butka, budka (Cihac, II, 31; Sanzewitsch 198; DAR); din pol. buda „colibă; capotă de trăsură”, cf. buda.
butcă f. Mold. caleașcă: trase butca dinaintea bordeiului AL. [Rut. BUDKA, bordeiu (v. botcă) și un fel de trăsură].
bútcă f., pl. ĭ (rus. búdka, gherita, butca, dim. d. búda, baracă, d. vgerm. bûde, azĭ bude, baude, baracă. V. budă, bujdă). Trăsură de lux acoperită (cupeŭ), cum era la modă pe la 1848 (V. rădvan). Gherită. Căsuță de cîne (Sadov.). V. cocă 1.
butcă s. v. CALEAȘCĂ.
BUTCĂ (Ard; Puc); Butculescu (VT; Î Div).

butcă dex

Intrare: butcă
butcă substantiv feminin
Intrare: Butcă
Butcă