butac definitie

2 intrări

9 definiții pentru butac

butác, ~ă [At: LB / V: ~áciu (Pl: ~ace) / Pl: ~aci / E: mg buta] (Reg) 1 a (D. cuțite, unelte; îf butaciu) Neascuțit. 2 a (D. coarnele vitelor) Scurt și gros. 3 a (Pex; d. vite) Cu coarne butace (2). 4 smf Animal căruia îi pică un corn și rămâne numai cu unul Cf ciut. 5 a (Fig; d. oameni) Prost. 6 a (îf -aciu) Năuc.
BUTÁC, -Ă, butaci, -ce, adj. (Rar; despre unele animale) Cu coarne scurte și groase. – Cf. magh. buta.
BUTÁC, -Ă, butaci, -ce, adj. (Despre unele animale) Cu coarne scurte și groase. – Cf. magh. buta.
BUTÁC, -Ă, butaci, -ce, adj. (Despre unele animale) Cu coarne scurte și groase. – Comp. magh. buta.
!butác (rar) adj. m., s. m., pl. butáci; adj. f., s. f. butácă, pl. butáce
butác adj. m., pl. butáci; f. sg. butácă, pl. butáce
BUTÁC ~că (~ci, ~ce) pop. 1) și substantival (despre animale cornute) Care are coarne scurte și groase. 2) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; greu de cap; neghiob; netot; nătâng; nătărău; năuc; nerod; prost; tâmp; tont. /<ung. buta
butác, -ă adj. (d. but 1. Cp. și cu butuc). Scurt și gros, vorbind de coarnele boĭlor: coarne butace. Care are coarne butace (saŭ și cĭunt de un corn): boŭ butac. – Și butácĭ, -ce, pl. tot -cĭ, -ce (ca sugacĭ).
BUTAC subst. < magh. buta „tocit, nerod” (DLR). 1. – (BCI VII 13); -u fam. (Șez). 2. Butaci pren., ard. (An C II).

butac dex

Intrare: butac
butac adjectiv
Intrare: Butac
Butac