Dicționare ale limbii române

3 intrări

40 definiții pentru but

but1 sn [At: ȘINCAI, HR. II, 50/29 / Pl: (rar) ~ uri / E: nct] (Ban; Trs; Mrm) 1 Supărare. 2 (Îlav) În ~ ul cuiva În ciuda cuiva. 3 (Îe) A face ~ ul cuiva A i se împotrivi.
but2 sn [At: (a. 1783), ap. ȘIO / V: ~ur / Pl: ~uri / E: tc but] (Reg) 1 Coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment Cf arm. 2 (Pex) Bucată (mare) de carne. 3 Corpul mielului tăiat, fără piele Si: leș.
but3 sn [At: T. PAPAHAGI, I. II, 70 / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Găleată făcută dintr-un lemn scobit, în care se păstrează făină, tărâțe, sare.
but4 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr but] 1 Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. 2 (Rar) Poartă la jocul de fotbal.
but5, ~ă a [At: LB / E: nct] (Reg) Butac.
buț1 sm [At: BĂCESCU, P. / Pl: ~i / E: nct] (Ban; Trs) Zglăvoacă.
buț2 sm [At: LIUBA-IANA, M. 114 / Pl: ? / E: nct] Câine ciobănesc cu bot alb-gălbui.
BUT1 s. n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.
BUT2, buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Din tc. but.
BUT3, buturi, s. n. Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. ♦ (Rar) Poartă la jocul de fotbal. – Din fr. but.
BUT1 s. n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.
BUT2, buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Din tc. but.
BUT3, buturi, s. n. Fiecare dintre stâlpii porții în jocul de rugbi. ♦ (Rar) Poartă la jocul de fotbal. – Din fr. but.
BUT1 s. n. (Transilv., Maram., Ban., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pizma, în pofida (cuiva). Voi trimite Rosmarin și pană verde, În butul la două fete; Rosmarin și două flori, In butul la doi feciori. MARIAN, O. I 34. Ar face rău și fărădelegi, în butul tuturor oamenilor. ȚICHINDEAL, F. 358. Doamnă mîndră Și aleasă, Eu nu cînt în butul tău, Ci horesc d-aleanul meu. TEODORESCU, P. P. 84.
BUT2, buturi, s. n. Ciozvîrtă de carne; coapsa de dinapoi a animalului, împreună cu tot piciorul. Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23.
BUT1 s. n. (Reg., în expr.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva).
BUT2, buturi, s. n. Bucată (mare) de carne; coapsa de dinapoi a animalelor rumegătoare, a căror carne servește ca aliment. – Tc. but.
but s. n., pl. búturi
bútul (în ~) (reg.) loc. prep.
but (bucată de carne, poartă la jocuri sportive) s. n., pl. búturi
în bútul loc. prep.
BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)
BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)
BUT s. v. poartă.
BUT s.n. Stâlpul de țintă la rugbi. ♦ (Rar) Poartă (la fotbal). [Pl. -uri. / < fr. but].
BUT s. n. fiecare dintre stâlpii de țintă la rugbi; poartă la fotbal. (< fr. but)
but (búturi), s. n. – Numai în expresia în butul cuiva = în ciuda cuiva. Sl., dar lipsește veriga de legătură imediată; cf. pol. buta „orgoliu”, sb., cr. bučiti se „a turba”, pe care Cihac, II, 36, îl citează ca sursă directă a rom. Înv.
but (búturi), s. n. – Coapsă. – Var. butur. Mr. bute, megl. buti. Tc. but (Șeineanu, II, 64; Ronzevalle 51), cf. ngr. μπούτ(ι), alb., bg. but (Meyer 55). DAR admite acest etimon; totuși Pușcariu, Lr., 105, se gîndește la mag. bu, acuzativ bút; această ultimă ipoteză nu este posibilă, datorită prezenței cuvîntului în dialecte.
BUT1 ~uri n. 1) Coapsă de dinapoi a unui animal rumegător (sacrificat). 2) Bucată (mare) de carne din această parte a corpului, folosită ca aliment. /<turc. but
BUT2 ~uri n. Stâlp de țintă de pe terenul de rugbi. /<fr. but
but n. coapsă de berbece sau de cal. [Turc. BUT].
but n. Tr. ciudă, necaz: ce horești așa cu jele în butul dragostii mele? POP. [Origină necunoscută].
1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.
2) but n., pl. inuz. urĭ (rut. búta, mare mîndrie). Trans. Maram. Î butu cuĭva, în cĭuda luĭ, spre necazu luĭ.
BUT s. (ANAT.) coapsă. (~ la animalele rumegătoare.)
BUT s. (SPORT) țintă. (~ la jocul de rugbi.)
but s. v. POARTĂ.
but, buturi, s.n. – (reg.) Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud, 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea, 1924: 78); „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa’ but la doi feciori” (Lenghel, 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).
but, -uri, s.n. – Îndărătnicie, împotrivire, necaz, poară (Bud 1908). În expr. în butul cuiva = în ciudă: „De-ai luat în butul meu / Nu-ți ajute Dumnezău” (Bârlea 1924: 78): „Că i-oi duce două flori / Ș-oi fa but la doi feciori” (Lenghel 1979: 152). – Et. nec. (MDA, NDU).
BUT cf. subst. bat 1° „supărare”, bat 2° „ciosvîrtă”; 3° ung. buta „prost”; 4° srb.-cr. Buta < Budimir (Drăg); 5° coincidență, dac. Butus (An C III). 1. But b. (16 B III 180); – cel Bătrîn (17 A IV 246); Buta, fam. buc.; But/escu; -ești s. (C Ștef); -eni, -easa ss. 2. Butul (Ard II 178). 3. Butulea fam. (Șez). 4. Butuligă (Nif). 4. Bută b. (16 B V 77; Isp III2; Sur V), etc. 5. Buta b., 1222 (Drăg; 16 B III 326; Sd XXII 357; (Dm; 17 B II 224, 329); – din Urlați (BCI V 206), etc. 6. Bútaș, fam. (Ploiești). 7. Butiman t. 8. Bútoș, Gh. (Isp III1).

but definitie

but dex

Intrare: but
but substantiv neutru
Intrare: But
But
Intrare: buț
buț