busuioc definitie

41 definiții pentru busuioc

bosuióc sn vz busuioc
busuióc, ~oácă [At: CARTE DE BUCATE (1749), ap. GCR II, 44 / V: bos~ / Pl: ~oace / E: bg бocилeк cf mg busziók] 1 sm Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut, folosit în prepararea ceaiurilor și în gastronomie (Ocimum bcisilicum). 2 sm (Îc) ~roșu Plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii dispuse în spice (Amaranthus caudatus). 3 sm (Îc) ~ sălbatic Plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 4 sn (Reg) Dans popular asemănător cu hora. 5 sn Melodie după care se execută busuiocul (4). 6 a (D. fructe, vin) Cu aromă de busuioc (1). 7 a (Îs) Pere ~oace Soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galben-verzui, roșu-aprins pe partea însorită. 8 sf Varietate de viță de vie. 9 sm Strugure produs de busuioacă (8).
BOSUIÓC s. n. v. busuioc.
BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak.
BOSUIÓC s. n. v. busuioc.
BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.
BOSUIÓC s. m. v. busuioc.
BUSUIÓC2, -OÁCĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc. Vin busuioc. Pere busuioace. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță (cu aromă și cu miros ca al busuiocului). – V. tămîioasă.
BUSUIÓC1 s. n. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cultivată prin grădini pentru mirosul ei pătrunzător (Ocimum basilicum). Eu am simțit în nări și mireasmă de busuioc. SADOVEANU, N. F. 13. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Dragu-mi-i badiu din joc Că miroasă-a busuioc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. (Metaforic) Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. CREANGĂ, P. 284. ◊ Expr. (Familiar) A drege busuiocul = a încerca să repari o gafă. – Variantă: bosuióc (NEGRUZZI, S. I 323) s. n.
BOSUIÓC s. n. v. busuioc.
BUSUIÓC1 s. n. 1. Plantă erbacee de grădină cu tulpina păroasă, cu flori albe sau trandafirii și cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Brunella vulgaris). 2. (Reg.) Numele unui dans popular și al melodiei după care se execută. [Var.: bosuióc s. n.] – Bg. bosilek, sb. bosiljak.
BUSUIÓC2, -OÁCĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc1. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. ♦ (Substantivat, f.) Varietate românească de pere văratice. – Din busuioc1.
busuióc2 (plantă) s. m.
busuióc1 adj. m., pl. busuióci; f. busuioácă, pl. busuioáce
!busuióc-róșu (plantă) s. m., art. busuiócul-róșu
!busuióc-sălbátic (plantă) s. m., art. busuiócul-sălbátic
*busuiócul (dans) (reg.) s. n. art., neart. busuióc
busuióc (plantă) s. m.
busuióc adj. m., pl. busuióci; f. sg. busuioácă, pl. busuioáce
busuióc (dans) s. n.
busuióc róșu s. m. + adj.
busuióc sălbátic s. m. + adj.
BUSUIÓC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mătăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-de-câmp (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră. 3. adj. v. tămâios.
BUSUIOC-SĂLBÁTIC s. v. lupoaie.
busuióc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.
BUSUIÓC3 ~ióci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
BUSUIÓC1 ~ioácă (~ióci, ~ioáce): Pere ~ioace varietate de pere văratice cu aromă plăcută. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
BUSUIÓC2 ~ioáce n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc, mai ales într-un tempo lent. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
busuioc m. 1. plantă de grădină plăcut mirositoare (Ocimum basilicum): busuiocul joacă un rol mare în credințele și erezurile poporului; el aduce noroc la casa omului, se întrebuințează de babe în descântece și la farmece de dragoste: 2. mănunchiu de busuioc cu care botează preoții. [Bulg. BOSILĬOK (=lat. basilicum)]. ║ a. cu miros de busuioc: poamă busuioacă, Mold. tămâioasă.
busuĭóc m. (bg. bosilĭok, și ob. bosilek, sîrb. bosiljak, bosiok, alb. bosiltok, d. lat. basilicum, care e vgr. basilikon, regal [ca adj. n], busuioc; rut. vasilĭok, ung. bazsalikom și [d. rom.] bisziók. V. biserică). O plantă labială din ale căreĭ florĭ preutu ortodox își face sfeștocu (ocimum basilicum). Busuĭoc roș orĭ sălbatic, șopîrlaiță, altă plantă labiată (brunellla vulgaris). Busuĭocu cerbilor, poleĭ, un fel de mintă. – Și bosîĭoc (Tec.).
BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mălăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-dc-cîmp (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-roșu, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră. 3. adj. muscat, tămîios, (Ban. și Transilv.) mușcătar, mușcătareț. (Fructe ~; struguri ~.)
busuioc-sălbatic s. v. LUPOAIE.
busuiocul 1. Joc* popular românesc, ritual, care face parte din ceremonialul nupțial în N Moldovei. Se joacă de către femei (după masa mare) așezate inițial în cerc cu mâinile prinse în lanț. Ulterior, jucătoarele pornesc în monom, deplasându-se în sensul invers rotirii acelor de ceasornic, bâtând ritmic din palme. Are ritm* asimetric (7/16), mișcare lentă, cu pași simpli. Melodie proprie, inițial vocală, este cântată acum și instr. 2. Joc popular românesc, de perechi, întâlnit în centrul Moldovei (jud. Iași, Bacău). Perechile sunt dispuse în cerc, partenerii ținându-se ca la polcă*. Are ritm binar*, mișcare vioaie, cu pași executați în deplasare pe linia cercului în sensul invers rotirii acelor de ceasornic, alternând cu învârtiri pe loc.
busuióc, (busâioc, bosâioc), s.m. – (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz (Ocimum basilicum). „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde, și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar, 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). ♦ (med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură, 1979; Dumitru, 1992). ♦ (onom.) Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX, MDA).
busuióc, (busâioc, bosâioc), s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz; înflorește din iulie până în septembrie (Ocimum basilicum). „Această plantă cu miros îmbietor e foarte prețuită la fetele de la țară, care-l poartă în sân, în brâu sau la cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată peninsula balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români” (Candrea 1944: 262). În Maramureș: „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). (Med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură 1979; Dumitru 1992). 2. Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș 2000, 106). 3. Soț, bărbat: „Ce-ți mai face bosâiocu?” sau „Unde ți-i bosâiocu?” (cf. Memoria 2001: p 22; Desești). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX).
BUSUIOC, Aurel (n. 1928, sat Cobîlca, Basarabia), scriitor român. Lirică confesivă sau sentimentală („În alb și negru”), romane de observație etico-morală („Singur în fața dragostei”), cu accente ironic-romantice („Unchiul din Paris”). Literatură pentru copii, piese de teatru, traduceri.
BUSUIOC subst. 1. – hoț, lit. pop. (G. Dem 604). 2. Busioc (Hur); – Cumpănă, pren. munt. (BCI VIII 34). 3. Bosuioc s (16 A III 422). 4. Bosăiac (Sd XVI). 5. Bosioc mold. (Băl II; Sd. XI). 6. Bosiĭac, „pan” (16 A IV 137). 7. Prob. Boșilcă por. (Sc), originar din s. Boșilcești, cf. blg. Bosilko, < бocилeкъ „busuioc” (Weig 137).
OCIMUM L., BUSUIOC, fam. Labiatae. Gen originar din India, Africa, părțile tropicale ale. Americii, sudul Asiei, 60 specii, ierburi, semitufe sau tufe aromatice. Flori (caliciul ovat sau campanulat cu 2 buze, cea superioară. întreagă, cea inferioară cu 4 dinți, corolă, de asemenea cu 2 buze, cea superioară cu 4, crestături ce ajung pînă la 1/2 din lungime și cea inferioară cu margini întregi, puțin mai lungă, întinsă sau puțin piicată., 4 stamine pe buza inferioară, din care 2 ? mai scurte) albe sau lila. dispuse, 6-10, în verticile reunite într-un spic terminal. Frunze late.
PRUNELLA L., PRUNELA, BUSUIOC SĂLBATEC, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile continentale, 4-6 specii, erbacee, perene, scunde. Frunzele pețiolate, oblong-ovate, rar penat-fidate, cu lobii liniari sau oblongi lipsite de stipele. Flori mov-roșietice sau purpur și albe, dispuse în spic dens, terminal (caliciul cilindric- campanulat, bilabiat, cu 10 nervuri neregulate, baza superioară cu 3 dinți lați, scurți, cea inferioară cu 3 dinți subțiri, lungi, antere cu 2 loji, stil crestat în vîrf), dispuse In spic dens, terminal.
busuióc, -oacă, busuioci, -oace subst. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină păroasă și flori mici albe sau roz, cultivată pentru mirosul ei plăcut (Ocimum basilicum); p. ext. mănunchi sau pămătuf de busuioc, folosit de preot când stropește cu agheasmă; sfeștoc. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilak, scr. bosiljak.
a drege busuiocul expr. a repara o gafă; a salva aparențele.

busuioc dex

Intrare: busuioc (adj.)
busuioc 1 adj. adjectiv
Intrare: Busuioc
Busuioc
Intrare: busuioc (s.n.)
bosuioc substantiv neutru
busuioc 3 s.n. substantiv neutru
Intrare: busuioc (s.m.)
busuioc 2 s.m. substantiv masculin
Intrare: busuioc-roșu
busuioc-roșu (numai) singular substantiv masculin
Intrare: busuioc-sălbatic
busuioc-sălbatic (numai) singular substantiv masculin