bursúc sm [At: H II, 240 / Pl: ~uci / E: tc borsuk] 1 Viezure (Meles meles). 2 (Fig) Om leneș și gras. 3 Marmotă (Marmota). 4 (Fig) Om retras, ursuz.

bursucá vr [At: ȘINCAI, HR. 200/26 / V: bursurcá / Pzi: ~ uchéz / E: bursuc + -a] (Pfm) 1 A se îmbufna. 2 A se înfuria.

BURSÚC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi. ♦ Om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURSUCÁ, bursúc, vb. I Refl. (Reg.) A se burzului. – Din bursuc.

BURSÚC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi și aspri de culoare cenușie, cu două dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguieț, având un fel de rât asemănător cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURSUCÁ, bursúc, vb. I. Refl. (Reg.) A se burzului. – Din bursuc.

BURSÚC, bursuci, s. m. 1. Viezure. Iți place să stai toată vremea ca bursucul în bîrlog. V. ROM. decembrie 1950, 145. Bursucii somnoroși... ies numai noaptea din vizuini. ODOBESCU, S. III 185. 2. Fig. Om (sau copil) mic, îndesat și greoi; om care fuge de lume. Nu ești bărbat, ești un bursuc, un aluat moale, nu-ți pasă de nime. CONTEMPORANUL, VII 118.

BURSUCÁ, bursuc, vb. I. Refl. (Transilv.) A se burzului. Văzînd eu atîta fărădelege, mă înfuriai și mă bursucai ca un urs. RETEGANUL, P. V 83. Pentr-o mîndră cît o nucă, Toți feciorii se bursucă; Pentru-o fată cît o ceapă, Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434.

BURSÚC, bursuci, s. m. Viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, îndesat și greoi; om retras, izolat, ursuz. – Tc. borsuk.

BURSUCÁ, bursúc, vb. I. Refl. (Reg.) A se burzului. – Din bursuc.

bursúc (viezure) s. m., pl. bursúci

!bursucá (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se bursúcă

bursúc (viezure) s. m., pl. bursúci

bursucá vb., ind. prez. 1 sg. bursúc, 3 sg. și pl. bursúcă

BURSÚC s. v. viezure.

BURSÚC s. v. marmotă.

bursúc (bursúci), s. m. – 1. Viezure (Meles taxus). – 2. Leneș, trîndav. – 3. Copil. – Mr., megl. busuc. Tc. borsuk (Roesler 590; Șeineanu, II, 64; Lokotsch 254), cf. bg., rus. barsuk, mag., pol., rut. borsuk. – Der. bursucă, s. f. (plantă, Bartsia alpina); bursuca (var. bursuci, îmbursuca), vb. (a încreți); bursoacă, s. f. (plantă, Setaria glauca); bursucos, adj. (burtos; încruntat). După Miklosich, Fremdw., 78 și Wander., 12, pol., rut. provin din rom.

BURSÚC ~ci m. 1) Animal carnivor, cu corpul greoi, cu picioarele scurte și cu botul lunguieț, asemănător cu al porcului; viezure. 2) fig. fam. Persoană mică de statură, îndesată și greoaie. 3) fig. fam. Persoană ursuză; om nesociabil. /<turc. borsuk

bursuc m. 1. mic animal carnivor din al cărui păr se fac pensule și perii, se vânează pentru blana-i cenușie și pentru grăsimea lui (Ursus meles); 2. om bondoc, copil gros (!) și mărunt; 3. somnoros ca bursucul și bozumflat (adică sburlit ca perii bursucului). [Turc. BORSUK].

bursucà v. a se umfla în pene, a se bozumfla.

1) bursúc m. (cuv. de orig. got. din răd. *burzu, de unde vine și rom. brusture și ung. borz, bursuc, pol. rut. bg. borsuk, rus. borsúk, animal din centrul Eŭropeĭ. Înț. pmt. e „țepoș, zbîrlit”. V. borș, borz, bărzoĭ, bursoacă, burzuluĭesc). Est. Vĭezure. Fig. Om scund și îndesat (bondoc). V. zbîrlit.

2) bursúc (mă), a -á v. refl. (d. bursuc 1). Fam. Mă zbîrlesc, mă burzuluĭesc, mă înfuriĭ.

BURSUC s. (ZOOL.; Meles meles) viezure.

bursuc s. v. MARMOTĂ.

bursucá, vb. refl. – A se umfla în pene (ALR, 1956: 382). – Din bursuc „viezure” (< tc. borsuk).

bursucá, vb. refl. – A se umfla în pene (ALR 1956: 382). – Din bursuc „viezure” (< tc. borsuk) + -a.