burnițare definitie

2 intrări

12 definiții pentru burnițare

burnițá vi [At: DELAVRANCEA, S. 107 / Pzi: ~ țează / E: burniță] A bura1.
BURNIȚÁ, pers. 3 burnițează, vb. I. Intranz. A bura1. – Din burniță.
BURNIȚÁ, pers. 3 burnițează, vb. I. Intranz. A bura1. – Din burniță.
BURNIȚÁ, pers. 3 burnițează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a bura, a cerne, a țîrîi. Burnița mărunt și rece. Pe uliță este zloată, cum se întîmplă să fie în martie, cînd și burnițează și ninge. PAS, L. I 252. Norii posomoriți burnițau peste toată mahalaua, înecînd casele într-o atmosferă grea. DELAVRANCEA, S. 107.
BURNIȚÁ, pers. 3 burnițează, vb. I. Intranz. A bura1. – Din burniță.
burnițá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. burnițeáză
burnițá vb., ind. prez. 3 sg. burnițeáză
BURNIȚÁ vb. v. bura.
A BURNIȚÁ pers. 3 ~eáză intranz. A cădea burniță; a ploua mărunt și des; a bura; a cerne. /Din burniță
burnițà v. a bura.
burnițeáză v. tr. (d. burniță). Vest. Burează.
BURNIȚA vb. a bura, a țîrcîi, a țîrîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

burnițare dex

Intrare: burnița
burnița verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: burnițare
burnițare infinitiv lung