burlúi sn [At: I. IONESCU, P. 253 / Pl: ? / E: nct] Lemn de grosimea vranei butoiului cu orificiul în vârf, pus când fierbe vinul.

burlúi s. n., pl. burlúie

burlúi s. n., pl. burlúie

BURLÚI s. v. cilindru, gât, glob, sticlă.

BURLÚI ~ie n. pop. 1) Urcior (de lut) cu gâtul înalt și îngust. 2) Gâtul unei pâlnii. [Sil. bur-lui] /Orig. nec.

burluiu n. Mold. țeava pâlniei în care se toarnă vinul. [Origină necunoscută].

burlúĭ n., pl. ĭe (rudă cu burlan, corlan, gurluĭ, gurguĭ, țurluĭ, țurloĭ). Burlan, țeavă, tub. Canulă. – În Trans. burloĭ, pl. oaĭe, cĭucĭuru urcĭoruluĭ. V. și urloĭ.

burlui s. v. CILINDRU. GÎT. GLOB. STICLĂ.