buric definitie

30 definiții pentru buric

buríc sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (îe) A se crede ~ ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.
burica2 vt [At: DA ms / Pzi: ~ ichéz / E: buric] A tăia ombilicul fătului la naștere Si: a moși.
buricá1 [At: LB / V: bărăcá, îmburicá / Pzi: ? / E: aburca (pad) + buric] 1 (Reg) vt A ajuta pe cineva să se urce într-un pom. 2 vt A se cățăra într-un pom. 3 vr (Pgn) A se cățăra. 4 vr (Pad buric) A-și scoate burta înainte.
BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
BURÍC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului după tăierea cordonului ombilical; ombilic. Pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brîului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Fig. Mijloc, centru. S-ar putea spune că aici e inima și buricul orașului. Drumurile de la bariere și către bariere vin către Sfîntu Gheorghe și pornesc de la el. PAS, L. II 23. ◊ Expr. Buricul pămîntului = centrul pămîntului. Acolo era buricul pămîntului, pe-acolo intrase omul cît șchiopul, cu barba cît cotul. RETEGANUL, P. I 64. Unde e buricul pămîntului? – Aici unde stau eu: De nu crezi, Măsoară și vezi. TEODORESCU, P. P. 251. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 2. Cordonul ombilical (prin care fetusul primește hrană din corpul mamei). Copilul cu două (sau cu mai multe) moașe rămîne (sau moare) cu buricul netăiat (= acolo unde nu există răspundere personală, lucrurile ies prost). 3. (În expr.) Buricul degetului = vîrful degetului (cu care pipăim). Mă ridică pînă în slava cerului, de unde priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului. GORJAN, H. I 120.
BURICÁ, buric, vb. I. Refl. (Regional și familiar) A se ridica, a se înălța.
BURÍC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului, după tăierea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În expr.) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus).
BURICÁ, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric.
buríc s. n., pl. buríce
burícul-ápei (plantă) s. m. art.
buríc s. n., pl. buríce
burícul-ápei s. n.
BURÍC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.
BURÍC s. v. centru, miez, mijloc.
BURICÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.
buríc (-ce), s. n.1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s. f. (proeminență).
BURÍC ~ce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om și la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spațiu sau a unei suprafețe situată la o distanță egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. * ~cul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituție etc. cu rol decisiv în ceva; centru. * A se crede ~cul pământului a se considera cel mai important dintre toți. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei și primește de la ea hrană. * Copilul cu multe moașe rămâne cu ~cul netăiat când se apucă prea mulți de o treabă, nu se realizează nimic. 5): ~cul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicus
buric n. 1. partea dela mijlocul pântecelui, cicatrice rămasă după tăierea mațului, prin care fătul își trage nutrimentul înainte de a se naște; 2. punct de mijloc: buricul pământului; 3. vârf: buricul dealului; 4. capăt rotund: buricul degetului; 5. gaură la mijlocul pietrii zăcătoare a morii. [Lat. UMBILICUS].
buricà v. a se sui târîș-grăpiș pe o coastă repede, a se cățăra pe un arbore. [Lit. a se târî pe buric].
1) buríc n., pl. e (lat. umbilicus, it. belico, sard. umbiligu, pv. umbrilh [azĭ embourigon], fr. nombril, sp. ombligo, pg. embigo). O mică cicatrice rămasă în mijlocu pînteceluĭ de la cordonu1 pin care se nutrea fătu în pîntece. Punctu în prejuru căruĭa se învîrtesc dungile peliĭ aproape de vîrfu degetuluĭ. Buricu pământuluĭ (iron.), om scund.[1]
2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).
BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ pruncului.) 2. vîrf. (Și-a fript ~ degetelor.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.
buric s. v. CENTRU. MIEZ. MIJLOC.
burica vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.
buríc, burice, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan, 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da’ unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).
buríc, -e, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu 2002: 313). – Lat. umbilicus.
BURIC subst. 1. Burican olt. (17 B III 584). 2. Buricea, T. (Meșt Cr). 3. Buric/el, V. (An Pit 78); -escu, act.
a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.
buricul pământului expr. (peior.) persoană încrezută / îngâmfată.

buric dex

Intrare: buric
buric substantiv neutru
Intrare: burica
burica verb grupa I conjugarea I
Intrare: Buric
Buric
Intrare: buricul-apei
buricul-apei substantiv masculin articulat (numai) singular