burhái sn [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 Ceață. 2 Ploaie măruntă.

BURHÁI, burhaie, s. n. (Rar) 1. Ceață (rară) care se ridică după ploaie. 2. Ploaie deasă și rece de toamnă. – Contaminare între bură și buhai („ceață, bură”, puțin folosit).

BURHÁI, burhaie, s. n. (Rar) 1. Ceață (rară) care se ridică după ploaie. 2. Ploaie deasă și rece de toamnă. – Contaminare între bură și buhai („ceață, bură”, puțin folosit).

BURHÁI, burhaie, s. n. (Regional) 1. Ceață rară care se ridică după ploaie. V. bură (2). S-a risipit burhaiul de deasupra și a lucit iar soarele în priveliște. SADOVEANU, P. M. 314. Razele piezișe daureau viu burhaiul. M. I. CARAGIALE, C. 40. 2. Ploaie deasă și rece de toamnă. Printre rîpe, ca prin strungă, Șerpuiește cale lungă; Lungă-i calea și cotită, De burhaie umezită. DEȘLIU, N. 18.

BURHÁI, burhaie, s. n. (Reg.) 1. Ceață (rară) care se ridică după ploaie. 2. Ploaie deasă și rece de toamnă. – Din bură + buhai („ceață, bură”, puțin folosit).

burhái (rar) s. n., pl. burháie

burhái s. n., pl. burháie

burháĭ n., pl. e și urĭ (cp. cu buracă și bură). Munt. Mold. Ploaĭe măruntă și rece (maĭ ales de toamnă): începu să țîrîĭe un burhaĭ de ploaĭe rece (CL. 1913, 828). Trans. Negură de toamnă (Viciu).

burhăĭáză v. intr. (d. burhaĭ). Munt. est. Se zice cînd e ceru neguros și ploŭă foarte mărunt.