burghiu definitie

15 definiții pentru burghiu

burghíu sn [At: H I, 315 / V: ~ghie sf / E: tc burgü] (Reg) 1 Unealtă ascuțită de oțel, în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor Si: sfredel, (reg) pretcar, spițel mic. 2 (Ast; reg) Sfredelul mic.
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., sb. burgija.
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul ca o elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija.
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vîrful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de rotație ce i se imprimă, execută găurirea diferitelor materiale; sfredel. A pornit burghiul hămesit Să croiască-n placă rotocoale. DEȘLIU, în POEZ. N. 169. De acolo, mergi pe coridor, pe scara in formă de burghiu. CAMIL PETRESCU, T. II 535. Să facă patru găuri cu un burghiu mare, în scîndura porții. CARAGIALE, S. U. 71. Dete singur o gaură cu burghiul în trunchiul copacului. POPESCU, B. I 10. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj, de oțel, în formă de bară, cu capătul în formă de elice care se adaptează la perforatorul mecanic. ◊ Fig. Te simt, burghiu de foc, în orice mădular. STANCU, C. 84. Că un burghiu de foc se simțea că-l sfredelește-n tîmplă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.
BURGHÍU, burghie, s. n. Unealtă de oțel în formă de spirală, cu vârful și muchiile ascuțite, care, prin mișcarea de înșurubare ce i se imprimă, execută găurirea materialelor. ◊ Burghiu de foraj = unealtă de foraj în formă de bară, cu capătul în formă de elice, care se adaptează la perforatorul mecanic. – Tc. burgu.
burghíu (-ghiu) s. n., art. burghíul; pl. burghíe, art. burghíele
burghíu s. n., art. burghíul; pl. burghíe, art. burghíele
BURGHÍU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bârdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pământului (art.).
burghíu (burghíe), s. n. – Sfredel. – Mr. burghie, megl. burghiiă. Tc. burgü (DAR); cf. alb. burgi, bg., sb. burgija.
BURGHÍU ~e n. Unealtă constând dintr-o tijă de oțel spiralată, cu muchii ascuțite, cu care se pot face, prin rotație, găuri cilindrice într-un material solid; sfredel. ~ de foraj. ~ pentru pământ. [Sil. -ghiu] /<turc. burgu
burghiu n. unealtă de găurit mai mică decât sfredelul. [Turc. BURGÜ].
burghíŭ n., pl. urĭ (turc. burghü, alb. burghi, sîrb. bg. burgija). Sud. Sfredel.
BURGHIU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bîrdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pămîntului (art.).
burghiu, burghie s. n. penis.
Ștefan Burghiu s. (peior., înv.) Academia „Ștefan Gheorghiu”, pepiniera activiștilor de partid în perioada dictaturii comuniste din România.

burghiu dex

Intrare: burghiu
burghiu substantiv neutru