burghezie definitie

15 definiții pentru burghezie

burghezíe sf [At: BĂLCESCU, M. V. 10/25 / Pl: ~ii / E: it borghesia] 1 Clasă socială alcătuită din proprietarii individuali ai principalelor mijloace de producție Si: (rar) burghezime (1). 2 (În orânduirea feudală) Locuitorii de la târguri și orașe Si: (rar) burghezime (2). 3 (Îs) Mica ~ Categorie socială situată între burghezie și proletariat, formată din mici proprietari și comercianți.
BURGHEZÍE, burghezii, s. f. 1. Categorie legată preponderent de economia urbană care deține capitalul și pârghiile de decizie în societate. ♦ (În Evul Mediu; cu sens colectiv) Locuitorii de la orașe; populația orașelor, târgoveți; orășenime. 2. (În sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formată din micii producători, micii comercianți, funcționari etc. – Din it. borghesia.
BURGHEZÍE, burghezii, s. f. 1. (În teoria marxistă) Clasă socială urbană deținătoare de capital, care își desfășoară activitatea în sectorul industrial, comercial și bancar. ♦ (În societatea medievală) Locuitorii de la orașe; târgoveții, populația orașelor, orășenime. 2. (În sintagma) Mica burghezie = parte a burgheziei (1) formată din micii producători, micii comercianți, funcționari etc. – Din it. borghesia.
BURGHEZÍE, burghezesc, vb. IV. Refl. (Rar) A căpăta, a adopta deprinderi sau concepții burgheze; a intra în rîndurile burgheziei, a deveni burghez.
BURGHEZÍE, burghezii, s. f. Clasă socială care, în orînduirea capitalistă, stăpînește mijloacele de producție, exploatează muncă salariată și deține puterea de stat; clasa capitaliștilor. înainte, burghezia era socotită drept capul națiunii, ea apăra drepturile și independența națiunii, punîndu-le «mai presus de orice». Acum, din «principiul național» nu a mai rămas nici urmă. Acum, burghezia vinde drepturile și independența națiunii pe dolari. Steagul independenței naționale și al suveranității naționale a fost aruncat peste bord. STALIN, C. XIX 7. ◊ Marea burghezie = vîrfurile societății burgheze (industriași, bancheri). Mica burghezie = pătură socială formată din micii producători de mărfuri, micii proprietari ai mijloacelor de producție (negustori, meseriași, țărani cu proprietate mică și mijlocie), care nu exploatează forță de muncă străină, ocupînd o poziție intermediară între burghezie și proletariat și șovăind între aceste două clase, dar care, convingîndu-se pînă la urmă că interesele lor sînt aceleași cu ale proletariatului, devin aliații acestuia împotriva burgheziei. În țările în care s-a dezvoltat civilizația modernă, s-a format și se formează o nouă mică burghezie, ca o parte întregitoare a societății burgheze, care oscilează intre proletariat și burghezie. MARX-ENGELS, M. C. 62. Pentru ca majoritatea poporului să poată deveni într-adevăr majoritate în conducerea statului, să servească într-adevăr intereselor majorității, să devină o adevărată strajă a drepturilor ei etc., pentru acest lucru este necesară o a-numită condiție de clasă. Această condiție este: alăturarea majorității micii burghezii, cel puțin în momentul hotărîtor și în locul hotărîtor, la proletariatul revoluționar. LENIN, O. XXV 180. Burghezia liberală v. liberală. Burghezia sătească (sau țărănească) = chiaburimea. După anul 1907, clasele exploatatoare au adoptat o politică de creare la sate a unei baze sociale de sprijin, prin. întărirea burgheziei sătești. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 263.
BURGHEZÍE, burghezii, s. f. Clasă socială care, în orânduirea capitalistă, stăpânește mijloacele de producție, exploatează munca salariată și deține puterea de stat; clasa capitaliștilor. ◊ Marea burghezie = vârfurile societății burgheze (industriași, bancheri). Mica burghezie = pătură socială formată din micii producători de mărfuri, micii proprietari ai mijloacelor de producție (negustori, meseriași, țărani cu proprietate mică și mijlocie), care nu exploatează forță de muncă străină, ocupând o poziție intermediară între burghezie și proletariat, șovăind între aceste două clase, dar devenind până la urmă un aliat al proletariatului în lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sătească (sau țărănescă) = chiaburimea. – It. borghesia.
burghezíe s. f., art. burghezía, g.-d. art. burghezíei; pl. burghezíi, art. burghezíile
burghezíe s. f., art. burghezía, g.-d. art. burghezíei; pl. burghezíi, art. burghezíile
BURGHEZÍE s. (rar) burghezime.
Burghezie ≠ proletariat
BURGHEZÍE s.f. 1. (În orânduirea feudală) Locuitorii de la orașe; populația orașelor, târgoveți, orășenime. 2. Clasă socială care, în orânduirea capitalistă, posedă mijloacele de producție și deține puterea de stat. [Gen. -iei. / cf. fr. bourgeoisie, it. borghesia].
BURGHEZÍE s. f. 1. (în feudalism) populația orașelor; târgoveții, orășenii. 2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producție. ♦ mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri și micii comercianți de la orașe și sate. (< it. borghesia, după fr. bourgeoisie)
BURGHEZÍE ~i f. 1) Clasă socială dominantă, care stăpânește principalele mijloace de producție, în societatea capitalistă. * Marea ~ pătură a clasei burghezilor, care stăpânește întreprinderile industriale mari și băncile. Mica ~ categorie socială intermediară între burghezie și proletariat, formată din micii producători și din comercianți. 2) înv. (în societatea feudală) Populație de la orașe; orășenime. [Art. burghezia; G.-D. burgheziei; Sil. -zi-e] /<it. borghesia
*burghezíe f (fr. bourgeoisie). Calitatea de burghez. Burghezime.
BURGHEZIE s. (rar) burghezime.

burghezie dex

Intrare: burghezie
burghezie substantiv feminin